Ispitele in viata noastra

Dumnezeu ingaduie ispitele potrivit cu viata noastra duhovniceasca. Uneori ingaduie sa facem o greseala, de pilda o neatentie, ca alta data sa fim atenti si sa evitam sau mai degraba sa preintampinam un rau mai mare ce ni l-ar putea face aghiuta. Alteori lasa pe diavolul sa ne ispiteasca, sa ne incerce. Adica dam examene si, in loc de rau, diavolul ne face bine. Aduceti-va aminte de Batranul Filaret care spunea: “Fiule, astazi n-am avut nici o ispita, m-a parasit Dumnezeu!”(Cuviosul Paisie Aghioritul, Flori din Gradina Maicii Domnului, p.55) Voia sa se lupte in fiecare zi cu ispitele, ca sa fie incununat de Hristos.
Unul puternic, ca Batranul Filaret, nu evita ispitele, ci Ii spune lui Hristos: “Trimite-mi, Hristoase al meu, ispite, si da-mi curaj ca sa ma lupt cu ele”. Insa unul slab va spune: “Nu ingadui, Hristoase al meu, sa fiu ispitit”. “Si nu ne duce pe noi in ispita…“(Matei 6, 13) Noi insa, de multe ori, atunci cand avem o ispita spunem: “Ei, sunt si eu om; nu mai pot suporta!”, in timp ce ar trebui sa spunem: “Eu nu sunt om; sunt un ticalos; Dumnezeul meu, ajuta-ma sa ma fac om”. Nu spun ca sa fugim noi dupa ispite, ci, atunci cand vin, sa le infruntam cu rabdare si rugaciune.
In orice iarna duhovniceasca sa ateptam cu rabdare si nadejde primavara duhovniceasca. Cele mai mari ispite sunt de obicei de o clipa si, daca in clipa aceea le evitam, falanga diavolilor trece si se duce si scapam. Atunci cand omul se uneste cu Dumnezeu, nu mai are ispite. Diavolul poate face rau ingerului? Nu, este ars. Viata duhovniceasca este foarte simpla si usoara; noi o facem grea, pentru ca nu ne nevoim corect. Cu putina straduinta, si multa smerenie si incredere in Dumnezeu, oricine poate spori mult. Pentru ca acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc; si acolo unde nu exista diavol, este firesc sa nu existe nici ispite.
- Parinte, caderea intr-un pacat se poate face prin ingaduinta lui Dumnezeu?
- Nu, este greu sa spunem ca Dumnezeu ingaduie sa pacatuim. Noi facem ingaduieli si vine diavolul si ne ispiteste. Cand, de pilda, ma mandresc, atunci alung harul dumnezeiesc, pleaca ingerul meu pazitor, vine celalalt… inger, diavolul, si-mi sparg capul. Aceasta este ingaduinta mea si nu a lui Dumnezeu.
- Parinte, atunci cand am cazut este bine sa spunem: “Ispititorul m-a imbrancit?”
- De multe ori aud si eu pe unii oameni spunand ca diavolul este de vina atunci cand ei se chinuiesc, in timp ce ei sunt vinovati pentru ca nu infrunta corect lucrurile. Apoi ispititorul, ispititor este. Ne poate impiedica de la rau? El isi face treaba lui. Sa nu-l incarcam pe ispititor chiar cu toate. Un ucenic care traia la o Coliba cu staretul lui, cand a ramas pentru putin timp singur, a luat un ou, l-a pus pe o cheie - era dintre acele chei mari si vechi - a aprins o lumanare si a pus-o sub cheie ca sa se coaca oul. Staretul intra pe neasteptate si-l vede. “Ce faci acolo?”, il intreaba. “Parinte, diavolul m-a pus sa coc oul pe cheie”, ii raspunse ucenicul sau. Atunci se auzi o voce salbatica: “Maiestria aceasta nici eu nu am stiut-o; de la el am invatat-o!”. De multe ori diavolul doarme si noi il provocam.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003)