- Părinte, ne-ati spus că toate trebuie să ne ridice către cele de sus, către Dumnezeu. Cum să reuşim aceasta?
- Atunci când pe toate le veti valorifica spre bine. Dacă cineva pe toate le va întoarce spre cele duhovniceşti, ştiţi ce câştig duhovnicesc scoate şi ce experienţă duhovnicească câştigă? Apuci, de pildă, cimentul, şi-L poţi afla pe Dumnezeu! Apuci cărămida, îl poţi afla pe Dumnezeu! Apuci aceasta, să-L apuci pe Dumnezeu! Apuci aceea, să-L apuci pe Dumnezeu! Apuci celălalt lucru, să-L apuci pe Dumnezeu! Da, prin toate să-L apucaţi pe Dumnezeu! Dacă nu lucrează cineva aşa, dacă în toate acestea nu îl vede pe Dumnezeu, pe unul ca acesta poţi să-l pui şi înăuntrul Bisericii şi tot va fi departe de Dumnezeu. Dă-i chiar să cânte o psalmodie, tot va fi departe de Dumnezeu. Dă-i să citească o carte duhovnicească, iarăşi va fi departe de Dumnezeu. Orice lucru duhovnicesc i-ai da să facă, nu-l va duce către Dumnezeu.
Fiecare din noi, orice vede, orice face, fie coase, fie brodează, pe toate să le valorifice duhovniceşte. Vede flori? A văzut pe Dumnezeu! Vede mistreţi? Da, bre, copile, iarăşi L-a văzut pe Dumnezeu. Dar vei spune: “De la mistreţ îl pot vedea pe Dumnezeu?”. Da, de la mistreţ. Vezi cum l-a făcut Bunul Dumnezeu? I-a dat un bot cu care să sape pământul ca să afle rădăcini în el fără să le vadă. Nasul lui este astfel încât să nu se taie atunci când întâlneşte lucruri ascuţite, sticle, spini etc. Nu numai când vede cineva o floare frumoasă şi bine mirositoare să spună: “Cu câtă înţelepciune a creat-o Dumnezeu!’, ci şi când vede mistreţul, şi acolo să vadă pe Dumnezeu. Şi când mă gândesc că Dumnezeu ar fi putut să mă facă mistreţ, dar m-a făcut om! Vi se pare lucru ciudat? Ce, Dumnezeu nu ne-ar fi putut face mistreţi? Vânătorii rănesc pe mistreţ Şi de multe ori nu-l află. Se duc după aceea sălbăticiunile şi-l mănâncă pe sărmanul mistreţ de viu. Ocrotire medicală nu are şi se chinuieşte, cu toate că nu L-a rănit pe Creatorul său. In timp ce omul şi pe Creatorul său L-a rănit şi Il răneşte mereu, şi de multe ori este şi nemultumitor. De aceea spun să lucraţi corect. Cât de bine le-a făcut Dumnezeu pe toate! Ce putere dă Dumnezeu la animale! Medicul spune: “Ca să ai muşchi tari, să mănânci carne!”. Şi iată boii mănâncă iarbă, sărmanii, şi totuşi au nişte picioare! Nu vezi în aceasta pe Dumnezeu? Adică Dumnezeu îi întăreşte numai cu iarba pe care o mănâncă. Cu cât mai mult pe om! Ati înţeles?
Când cineva lucrează în felul acesta, ajunge într-o stare prin care poate să se folosească nu numai de Sfinţi, ci şi de cei păcătoşi. Sfântul ne întăreşte cu pilda lui sfântă. Păcătosul ne opreşte prin căderea lui, ne pune frâu, ne înfrânează, nu de teamă ca să nu scădem în ochii celorlalţi, ci ca să nu-L mâhnim pe Dumnezeu.
(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)
Se afișează postările cu eticheta Despre marturisire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Despre marturisire. Afișați toate postările
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
Să credem cu mărinimie în Dumnezeu
“- Părinte, mă mâhnesc din pricina gândurilor de necredinţă pe care le am.
- Faptul că te mâhneşti şi nu le primeşti înseamnă că gândurile acestea sunt ale celui viclean. Uneori Hristos îngăduie să avem gânduri de îndoială sau de necredinţă, ca să vadă intenţia şi mărimea noastră de suflet. Dumnezeul nostru însă nu este mit ca Dia, Apollon etc. Religia noastră este adevărată, vie. Avem atâta nor de Sfinţi, precum spune şi Sfântul Apostol Pavel[1], care L-au cunoscut pe Hristos, L-au trăit de aproape şi s-au jertfit pentru El. Şi în vremea noastră există oameni afierosiţi lui Dumnezeu care trăiesc stări cereşti şi vorbesc cu îngerii, cu Sfinţii, ba chiar şi cu Hristos şi cu Maica Domnului. Şi-ţi voi spune ceva de la mine, ca să te ajut. Vezi, mă fac şi eu… donator de sânge, descopăr unele fapte ca să ajut. Acolo unde văd vistierie de cunoaştere dar putină credinţă, vreau să întăresc credinţa, de aceea şi spun unele fapte de credinţă.
Când eram mic, la Konita, citeam multe vieţi de Sfinţi şi le dădeam şi la ceilalţi copii să citească sau îi adunam şi citeam împreună. Mă minunam de nevointa cea mare şi de posturile ce le făceau Sfinţii şi încercam să fac şi eu ceea ce făceau aceia. Din multa postire gâtul îmi devenise ca o coadă de cireaşă. Copiii râdeau de mine: “O să-ti cadă capul!”, îmi spuneau. Ce-am tras! In sfârşit. Pe de altă parte fratele meu mai mare îmi lua Vieţile Sfinţilor ce le citeam deoarece mă îmbolnăveam din pricina posturilor şi se temea ca nu cumva să nu pot termina şcoala. De aceea le ascundeam în pădure, în bisericuţa Sfintei Varvara şi mergeam acolo în ascuns şi citeam. Intr-o zi, un oarecare vecin, pe nume Kostas, i-a spus fratelui meu: “Il voi face eu să-şi schimbe mintea, să arunce acele cărţi pe care le citeşte şi să lase şi posturile şi rugăciunile”. Aşadar m-a întâlnit - eram atunci cam de 15 ani - şi a început să-mi spună teoria lui Darwin. Spunea-spunea, până m-a ameţit. Aşa cum eram ameţit, m-am dus direct în pădure, la bisericuţa Sfintei Varvara. Am intrat înăuntru şi am început să mă rog lui Hristos: “Hristoase al meu, dacă exişti, arată-mi-Te”, spuneam şi făceam mereu metanii. Era vară. Transpiraţia curgea şi devenisem ud leoarcă, mă istovisem cu totul. Dar nici n-am văzut, nici n-am auzit ceva. Nici Dumnezeu nu m-a iconomisit puţin, cel puţin cu un mic semn, cu vreun zgomot, cu vreo umbră. La urma urmei eram un copil. Şi dacă cineva ar fi privit aceasta cu logica omenească ar fi spus: “Dumnezeule, păcat de el sărmanul! De la 11 ani urcă pe stânci, a făcut o astfel de nevointa şi acum trece printr-o criză. L-a ameţit acela cu nişte teorii neghioabe. Acasă are greutăţi de la fratele lui. A plecat în pădure, ca să-Ţi ceară ajutor...”. însă nimic, nimic, nimic! Istovit de multele metanii m-am aşezat puţin. Atunci m-am gândit: «Bine, dar când l-am întrebat pe Kostas ce părere are el despre Hristos, ce mi-a spus?”A fost omul cel mai bun, cel mai drept, mi-a răspuns, şi deoarece propovăduia dreptatea, a lovit în interesele fariseilor şi aceia L-au răstignit din invidie”. Atunci mi-am spus: “Dacă Hristos a fost un om atât de bun, atât de drept, şi n-a apărut niciodată un altul asemenea Lui, iar ceilalţi L-au omorât din invidie şi răutate, merită ca pentru acest om să fac şi mai mult decât am făcut, ba chiar să şi mor”. Indată ce am înfruntat situaţia astfel, a apărut Hristos înconjurat de multă lumină - bisericuţa a strălucit - şi mi-a spus: “Eu sunt învierea şi viaţa, cel ce crede în Mine, de va şi muri, viu va fi”[2]. Cuvintele acestea le citeam şi în Evanghelia pe care o avea deschisă şi o ţinea într-o mână. Aceasta mi-a pricinuit atâta schimbare lăuntrică, încât spuneam mereu: “Kosta, hai acum aici să vorbim dacă există Dumnezeu sau nu”». Vezi, Hristos, ca să Se arate, a aşteptat înfruntarea mea personală şi cu mărime de suflet a situaţiei. Şi dacă de la un copil cere ca să procedeze cu mărime de suflet, cu cât mai mult de la unul mare?
- Părinte, unii se îndoiesc de toată dumnezeiasca Iconomie.
- Dar cum se poate considera basm toată această istorie cu Hristos? Atâtea câte citim în Prooroci - pe care le-au trăit cu sute şi sute de ani înainte de Hristos - în care spun cu atâtea amănunte cele despre Hristos, acestea nu le creează probleme de conştiinţă? In Vechiul Testament se spune deja cu exactitate chiar şi pentru câţi bani va fi vândut Hristos[3]. După aceea se spune că evreii nu vor pune aceşti bani în vistieria Templului, pentru că vor fi preţ de sânge, ci vor cumpăra o ţarină pentru îngroparea străinilor[4]. S-au împlinit şi proorocia lui Zaharia, şi celelalte. Lucruri atât de clare! Şi amănunte atât de multe! Chiar şi pentru hainele Lui se spune ce se va întâmpla cu ele[5]. Şi toate acestea s-au spus cu atâţia ani înainte de Naşterea lui Hristos. Aşadar cum să vină gând de necredinţă? Vedem apoi pe Apostolul Pavel! Era prigonitor. Mergea la Damasc având un scop. I Se arată Hristos şi-i spune: “Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”. “Cine eşti, Doamne?”, întreabă acela. “Eu sunt Hristos, pe Care tu îl prigoneşti”. Şi după aceea Hristos îl înştiinţează pe Anania, care îl botează[6]. Şi în continuare, cât s-a chinuit şi s-a nevoit Apostolul Pavel, ca să propovăduiască la toate neamurile! Apoi câţi mucenici! Unsprezece milioane de mucenici numai la Roma. Toţi aceştia s-au pierdut? Cum să uite cineva toate acestea? Dacă citeşte puţin Evanghelia, poate să nu creadă? Şi dacă ar mai fi existat încă unele amănunte, acestea ar fi ajutat mult ca toţi oamenii să creadă. Dar Dumnezeu intenţionat n-a îngăduit, ca să se cearnă oamenii, ca să vadă câţi Il iubesc, câţi se jertfesc pentru El, fără să aştepte minuni etc. Pe un om mărinimos, cred că nu-l ating şi nu-l vatămă oricâte hule ar auzi.
Trebuie să credem în Dumnezeu cu mărime de suflet, nu să dorim minuni ca să credem. Când văd oameni mari că îmi cer să vadă vreo minune ca să creadă, ştii cum mă fac? Să fi fost mici, ar fi avut o oarecare îndreptăţire din pricina vârstei, dar unii ca aceştia să nu facă nimic pentru Hristos şi să spună: “Să vedem ceva ca să credem”, acesta este un lucru foarte ieftin. Oare se vor ajuta cu ceva pe ei înşişi chiar de vor vedea minuni? Vor spune că este vrăjitorie etc.
[1] Evr. 12, 1.
[2] In. 11, 25.
[3] Zah. 11, 1-3.
[4] Ier. 18, 2 şi 39, 9; Mt. 27, 7-9.
[5] Ps. 21, 19.
[6] F. Ap. 9, 1-18.
(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)
- Faptul că te mâhneşti şi nu le primeşti înseamnă că gândurile acestea sunt ale celui viclean. Uneori Hristos îngăduie să avem gânduri de îndoială sau de necredinţă, ca să vadă intenţia şi mărimea noastră de suflet. Dumnezeul nostru însă nu este mit ca Dia, Apollon etc. Religia noastră este adevărată, vie. Avem atâta nor de Sfinţi, precum spune şi Sfântul Apostol Pavel[1], care L-au cunoscut pe Hristos, L-au trăit de aproape şi s-au jertfit pentru El. Şi în vremea noastră există oameni afierosiţi lui Dumnezeu care trăiesc stări cereşti şi vorbesc cu îngerii, cu Sfinţii, ba chiar şi cu Hristos şi cu Maica Domnului. Şi-ţi voi spune ceva de la mine, ca să te ajut. Vezi, mă fac şi eu… donator de sânge, descopăr unele fapte ca să ajut. Acolo unde văd vistierie de cunoaştere dar putină credinţă, vreau să întăresc credinţa, de aceea şi spun unele fapte de credinţă.
Când eram mic, la Konita, citeam multe vieţi de Sfinţi şi le dădeam şi la ceilalţi copii să citească sau îi adunam şi citeam împreună. Mă minunam de nevointa cea mare şi de posturile ce le făceau Sfinţii şi încercam să fac şi eu ceea ce făceau aceia. Din multa postire gâtul îmi devenise ca o coadă de cireaşă. Copiii râdeau de mine: “O să-ti cadă capul!”, îmi spuneau. Ce-am tras! In sfârşit. Pe de altă parte fratele meu mai mare îmi lua Vieţile Sfinţilor ce le citeam deoarece mă îmbolnăveam din pricina posturilor şi se temea ca nu cumva să nu pot termina şcoala. De aceea le ascundeam în pădure, în bisericuţa Sfintei Varvara şi mergeam acolo în ascuns şi citeam. Intr-o zi, un oarecare vecin, pe nume Kostas, i-a spus fratelui meu: “Il voi face eu să-şi schimbe mintea, să arunce acele cărţi pe care le citeşte şi să lase şi posturile şi rugăciunile”. Aşadar m-a întâlnit - eram atunci cam de 15 ani - şi a început să-mi spună teoria lui Darwin. Spunea-spunea, până m-a ameţit. Aşa cum eram ameţit, m-am dus direct în pădure, la bisericuţa Sfintei Varvara. Am intrat înăuntru şi am început să mă rog lui Hristos: “Hristoase al meu, dacă exişti, arată-mi-Te”, spuneam şi făceam mereu metanii. Era vară. Transpiraţia curgea şi devenisem ud leoarcă, mă istovisem cu totul. Dar nici n-am văzut, nici n-am auzit ceva. Nici Dumnezeu nu m-a iconomisit puţin, cel puţin cu un mic semn, cu vreun zgomot, cu vreo umbră. La urma urmei eram un copil. Şi dacă cineva ar fi privit aceasta cu logica omenească ar fi spus: “Dumnezeule, păcat de el sărmanul! De la 11 ani urcă pe stânci, a făcut o astfel de nevointa şi acum trece printr-o criză. L-a ameţit acela cu nişte teorii neghioabe. Acasă are greutăţi de la fratele lui. A plecat în pădure, ca să-Ţi ceară ajutor...”. însă nimic, nimic, nimic! Istovit de multele metanii m-am aşezat puţin. Atunci m-am gândit: «Bine, dar când l-am întrebat pe Kostas ce părere are el despre Hristos, ce mi-a spus?”A fost omul cel mai bun, cel mai drept, mi-a răspuns, şi deoarece propovăduia dreptatea, a lovit în interesele fariseilor şi aceia L-au răstignit din invidie”. Atunci mi-am spus: “Dacă Hristos a fost un om atât de bun, atât de drept, şi n-a apărut niciodată un altul asemenea Lui, iar ceilalţi L-au omorât din invidie şi răutate, merită ca pentru acest om să fac şi mai mult decât am făcut, ba chiar să şi mor”. Indată ce am înfruntat situaţia astfel, a apărut Hristos înconjurat de multă lumină - bisericuţa a strălucit - şi mi-a spus: “Eu sunt învierea şi viaţa, cel ce crede în Mine, de va şi muri, viu va fi”[2]. Cuvintele acestea le citeam şi în Evanghelia pe care o avea deschisă şi o ţinea într-o mână. Aceasta mi-a pricinuit atâta schimbare lăuntrică, încât spuneam mereu: “Kosta, hai acum aici să vorbim dacă există Dumnezeu sau nu”». Vezi, Hristos, ca să Se arate, a aşteptat înfruntarea mea personală şi cu mărime de suflet a situaţiei. Şi dacă de la un copil cere ca să procedeze cu mărime de suflet, cu cât mai mult de la unul mare?
- Părinte, unii se îndoiesc de toată dumnezeiasca Iconomie.
- Dar cum se poate considera basm toată această istorie cu Hristos? Atâtea câte citim în Prooroci - pe care le-au trăit cu sute şi sute de ani înainte de Hristos - în care spun cu atâtea amănunte cele despre Hristos, acestea nu le creează probleme de conştiinţă? In Vechiul Testament se spune deja cu exactitate chiar şi pentru câţi bani va fi vândut Hristos[3]. După aceea se spune că evreii nu vor pune aceşti bani în vistieria Templului, pentru că vor fi preţ de sânge, ci vor cumpăra o ţarină pentru îngroparea străinilor[4]. S-au împlinit şi proorocia lui Zaharia, şi celelalte. Lucruri atât de clare! Şi amănunte atât de multe! Chiar şi pentru hainele Lui se spune ce se va întâmpla cu ele[5]. Şi toate acestea s-au spus cu atâţia ani înainte de Naşterea lui Hristos. Aşadar cum să vină gând de necredinţă? Vedem apoi pe Apostolul Pavel! Era prigonitor. Mergea la Damasc având un scop. I Se arată Hristos şi-i spune: “Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”. “Cine eşti, Doamne?”, întreabă acela. “Eu sunt Hristos, pe Care tu îl prigoneşti”. Şi după aceea Hristos îl înştiinţează pe Anania, care îl botează[6]. Şi în continuare, cât s-a chinuit şi s-a nevoit Apostolul Pavel, ca să propovăduiască la toate neamurile! Apoi câţi mucenici! Unsprezece milioane de mucenici numai la Roma. Toţi aceştia s-au pierdut? Cum să uite cineva toate acestea? Dacă citeşte puţin Evanghelia, poate să nu creadă? Şi dacă ar mai fi existat încă unele amănunte, acestea ar fi ajutat mult ca toţi oamenii să creadă. Dar Dumnezeu intenţionat n-a îngăduit, ca să se cearnă oamenii, ca să vadă câţi Il iubesc, câţi se jertfesc pentru El, fără să aştepte minuni etc. Pe un om mărinimos, cred că nu-l ating şi nu-l vatămă oricâte hule ar auzi.
Trebuie să credem în Dumnezeu cu mărime de suflet, nu să dorim minuni ca să credem. Când văd oameni mari că îmi cer să vadă vreo minune ca să creadă, ştii cum mă fac? Să fi fost mici, ar fi avut o oarecare îndreptăţire din pricina vârstei, dar unii ca aceştia să nu facă nimic pentru Hristos şi să spună: “Să vedem ceva ca să credem”, acesta este un lucru foarte ieftin. Oare se vor ajuta cu ceva pe ei înşişi chiar de vor vedea minuni? Vor spune că este vrăjitorie etc.
[1] Evr. 12, 1.
[2] In. 11, 25.
[3] Zah. 11, 1-3.
[4] Ier. 18, 2 şi 39, 9; Mt. 27, 7-9.
[5] Ps. 21, 19.
[6] F. Ap. 9, 1-18.
(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)
vineri, 23 ianuarie 2009
Prezenta crestinilor este marturisire de credinta
“- Parinte, diferitele miscari, protestele ce se fac de crestini au vreun oarecare rezultat?- Prezenta crestinilor este marturisire de credinta. Cineva poate ajuta mai mult cu rugaciunea, dar tacerea lui o vor exploata ceilalti si vor spune: ‘Cutare si cutare n-au protestat, prin urmare sunt de partea noastra, sunt de acord cu noi’. Daca nu incep unii sa loveasca raul, adica sa mustre pe cei care smintesc pe credinciosi, se va face mai mare rau. Astfel se vor intari putin cei credinciosi, dar vor fi impiedicati putin si cei care lupta Biserica. Biserica nu este corabia lor cu care sa faca plimbari, este corabia lui Hristos. Acestia sunt de blamat. Singurul lucru care ii intereseaza este sa aiba salariu mare, masini de lux, sa alerge la distractii…(…)
Iar cu filmele hulitoare pe care le prezinta vor sa-si bata joc de Hristos. O fac ca sa spuna: ‘Acesta a fost Hristos, dar (abia) acum va veni Mesia‘ si apoi il vor prezenta pe <> al lor [Antihrist, nota noastra]. Intr-acolo merg. (…) Au intrecut limitele. S-au facut reclamatii ca filmul “Ultima ispita” [al lui Martin Scorsese] loveste in religie si procurorii au spus: ‘Nu-i nimic‘. Astfel de blasfemii nu s-au auzit niciodata. Pentru noi, protestul impotriva filmului aceluia hulitor a fost marturisire de credinta. Desigur ca prin toate aceste blasfemii se face si un bine, se separa graul de neghina; se cerne lumea. (…)
Am intrebat pe un duhovnic cu lucrare sociala, cu o gramada de fii duhovnicesti, etc.: ‘Ce stii despre acel film hulitor?’ ‘Nu stiu nimic‘, mi-a raspuns. Nu stie nimic si este intr-un oras mare. Unii ca acestia adorm lumea. O lasa asa, ca sa nu se intristeze, ci sa se distreze. Nu cumva sa spui ca va fi razboi, sau ca se va face a Doua Venire pentru care si trebuie sa ne pregatim, ca nu cumva sa se mahneasca oamenii. Ca unele batrane care spun: ‘Nu vorbi despre moarte, sa vorbesti numai de bucurii si botezuri’, ca si cum nu le-ar astepta moartea. Astfel simt o bucurie falsa. (…) Altii iarasi, din… ‘bunatate’ spun: ‘Ereticilor nu le spuneti ca sunt in ratacire, ca sa le aratam dragoste‘ Si asa pe toate le niveleaza. Dacă aceştia ar fi trăit în primii ani ai creştinismului, n-am fi avut nici un sfânt. Atunci spunea creştinilor: “Aruncă numai tămâie în foc şi nu te lepăda de Hristos!” Dar n-au primit; “Fă-te numai că arunci!”. Nici aşa n-au primit.; “Nu vorbi despre Hristos şi du-te liber în altă parte”. Dar nici pe asta n-o primeau. Astazi vezi o lume fiarta“.
(Din: “Trezire duhovniceasca“)
Iar cu filmele hulitoare pe care le prezinta vor sa-si bata joc de Hristos. O fac ca sa spuna: ‘Acesta a fost Hristos, dar (abia) acum va veni Mesia‘ si apoi il vor prezenta pe <
Am intrebat pe un duhovnic cu lucrare sociala, cu o gramada de fii duhovnicesti, etc.: ‘Ce stii despre acel film hulitor?’ ‘Nu stiu nimic‘, mi-a raspuns. Nu stie nimic si este intr-un oras mare. Unii ca acestia adorm lumea. O lasa asa, ca sa nu se intristeze, ci sa se distreze. Nu cumva sa spui ca va fi razboi, sau ca se va face a Doua Venire pentru care si trebuie sa ne pregatim, ca nu cumva sa se mahneasca oamenii. Ca unele batrane care spun: ‘Nu vorbi despre moarte, sa vorbesti numai de bucurii si botezuri’, ca si cum nu le-ar astepta moartea. Astfel simt o bucurie falsa. (…) Altii iarasi, din… ‘bunatate’ spun: ‘Ereticilor nu le spuneti ca sunt in ratacire, ca sa le aratam dragoste‘ Si asa pe toate le niveleaza. Dacă aceştia ar fi trăit în primii ani ai creştinismului, n-am fi avut nici un sfânt. Atunci spunea creştinilor: “Aruncă numai tămâie în foc şi nu te lepăda de Hristos!” Dar n-au primit; “Fă-te numai că arunci!”. Nici aşa n-au primit.; “Nu vorbi despre Hristos şi du-te liber în altă parte”. Dar nici pe asta n-o primeau. Astazi vezi o lume fiarta“.
(Din: “Trezire duhovniceasca“)
Nevoia de discernamant
“Este trebuinţă de discernământ. Sunt momente când nu trebuie să vorbim, şi momente când trebuie să mărturisim cu îndrăzneală crezul nostru, pentru că suntem răspunzători dacă nu vorbim.
În aceşti ani grei fiecare dintre noi trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil şi ceea nu se poate face omeneşte, să lase în seama lui Dumnezeu; Astfel vom avea conştiinţa liniştită că am făcut ceea ce am putut face. Dacă nu vom reacţiona se vor scula strămoşii noştri din morminte“.
(Din: “Nevointa duhovniceasca“)
În aceşti ani grei fiecare dintre noi trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil şi ceea nu se poate face omeneşte, să lase în seama lui Dumnezeu; Astfel vom avea conştiinţa liniştită că am făcut ceea ce am putut face. Dacă nu vom reacţiona se vor scula strămoşii noştri din morminte“.
(Din: “Nevointa duhovniceasca“)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)