Şi viaţa în căsătorie şi cea în feciorie sunt binecuvântate

Tinerii in fata celor două căi ale vieţii

Şi viaţa în căsătorie şi cea în feciorie sunt binecuvântate

- Părinte, ce trebuie să răspundem tinerilor care întreabă dacă viaţa monahală este mai înaltă decât cea în căsătorie?
- Mai întâi trebuie să-i faceţi să înţeleagă care este menirea omului şi care este sensul vieţii. Apoi să le explicaţi că cele două căi pe care le-a trasat Biserica noastră sunt binecuvântate, pentru că amândouă îi pot duce în Rai, dacă trăiesc după Dumnezeu. Să presupunem că doi oameni vor să meargă la un loc de închinare. Unul merge cu autobuzul pe drumul principal, iar celălalt merge pe jos, pe o cărare. însă amândoi au acelaşi scop. Dumnezeu şi de primul se bucură şi de celălalt se minunează. Rău este numai atunci când cel care merge pe cărare îl judecă în sinea sa pe celălalt care merge pe drumul public, sau invers.
Este bine ca tinerii care se gândesc la monahism să cunoască faptul că misiunea monahului este foarte mare; trebuie să devină înger. în cealaltă viaţă, în cer, vom trăi ca îngerii, a spus Hristos saducheilor (Mt. 22, 30). De aceea unii tineri cu multă mărime de suflet devin monahi şi încep viaţă îngerească încă din această viaţă.
Dar să nu creadă cineva că toţi cei care merg la mănăstire se şi mântuiesc, numai datorită faptului că au devenit monahi. Fiecare om va da socoteală lui Dumnezeu dacă şi-a sfinţit viaţa pe care şi-a ales-o. Peste tot este trebuinţă de mărime de suflet. Dumnezeu nu face oameni procopsiţi sau neprocopsiţi, dar cel care nu are mărime de suflet, neprocopsit va rămâne orice viaţă şi-ar alege, în timp ce acela care are mărime de suflet se procopseşte oriunde s-ar afla, deoarece harul dumnezeiesc se află cu el. Există oameni căsătoriţi care trăiesc foarte virtuos şi astfel se sfinţesc. Dacă un familist îl iubeşte pe Dumnezeu şi este atras de dragostea Lui, poate dobândi o mare sporire duhovnicească. Iar odată cu aceasta îşi înzestrează copiii cu virtuţi, creând astfel o familie bună, pentru care va lua îndoită răsplată de la Dumnezeu.
De aceea fiecare tânăr trebuie să aibă drept scop să se nevoiască cu mărime de suflet, astfel încât să-şi sfinţească viaţa pe care o va alege. Vrea căsătorie? Să se căsătorească, dar să se nevoiască pentru a deveni un bun familist şi să trăiască în sfinţenie. Vrea monahism? Să se facă monah, dar să se nevoiască pentru a deveni un călugăr bun. Fiecare să-şi măsoare puterile sale, să vadă ce poate face şi, potrivit cu ele să înainteze pe una din cele două căi. Dacă, de pildă, o tânără simte că nu are tăria necesară pentru a deveni monahie, atunci să-I spună lui Dumnezeu cu smerenie: "Dumnezeul meu, sunt neputincioasă. Nu pot duce viaţa de monahie. De aceea trimite-mi un om, care să mă ajute să-mi întemeiez o familie bună şi să trăiesc duhovniceşte". Şi atunci Dumnezeu nu o va lăsa. Dacă se va căsători, va face o familie bună şi va trăi potrivit cu Evanghelia, Dumnezeu nu va cere de la ea nimic mai mult.
Desigur, există tineri de la care Dumnezeu cere puţine lucruri, dar ei din mărime de suflet se nevoiesc mult şi îi oferă mai multe decât li s-a cerut, alegând viaţa monahală. Unii ca aceştia vor primi îndoite cununi. Dacă, de pildă, un suflet are chemare pentru viaţa de căsătorie, dar din mărime de suflet vrea să le jertfească pe toate şi să urmeze viaţa monahală, fapta aceasta îl înduioşează mult pe Dumnezeu. Numai să ia aminte ca imboldurile lui să fie foarte curate, să nu fie mişcat de mândrie. De aici înainte Dumnezeu va risipi toate greutăţile.

Neliniştea tinerilor pentru aflarea rostului lor în viaţă

- Părinte, neliniştea unui tânăr pentru aflarea rostului său în viaţă se datorează necredinţei?
- Nu întotdeauna. Adeseori tinerii care se interesează cum să se aranjeze mai bine, dar să se afle şi aproape de Dumnezeu, se neliniştesc pentru rostul lor în viaţă. Iar lucrul acesta dovedeşte sănătatea lor duhovnicească. A nu se gândi şi a nu se nelinişti un tânăr pentru aflarea rostului său, este dovada unui om indiferent, şi prin urmare unul ca acesta este un neprocopsit. Numai că cei care se neliniştesc pentru aflarea rostului lor trebuie să ia aminte ca neliniştea lor să nu depăşească limita, pentru că diavolul încearcă să o exagereze, să facă din ea un stres, ca astfel să le tină mintea într-o continuă zăpăceală.
Tinerii trebuie să se încreadă în Dumnezeu pentru a se linişti, deoarece Bunul Dumnezeu ca un Părinte iubitor acţionează acolo unde noi, omeneşte, nu putem face nimic. Nu trebuie să se grăbească să ia hotărâri "necoapte" pentru viaţa pe care o vor urma. Cunosc tineri care se neliniştesc mult şi încearcă să-şi rezolve toate problemele dintr-odată. In cele din urmă se încurcă şi îşi părăsesc studiile. Căci având, de pildă, de terminat facultatea, ei se neliniştesc peste măsură pentru viitorul lor, îşi amână studiile şi în cele din urmă se încurcă şi mai rău. Nu se fac toate deodată şi nici nu se rezolvă astfel problemele. Pentru a reuşi în ceea ce vor, trebuie să facă o curăţenie generală înlăuntrul lor şi să pună lucrurile în rânduială. Să se îngrijească ca mai întâi să-şi ia diploma, apoi să-şi găsească un loc de muncă - băieţii să-şi facă stagiul militar - şi în continuare, ajunşi la maturitate, să ia cu ajutorul lui Dumnezeu hotărârea de a face o familie bună, dacă simt înclinaţie către viaţa de căsătorie, sau să meargă la mănăstirea pe care şi-au ales-o, dacă au chemare pentru viaţa monahală.
De aceea, tinerilor care studiază şi au astfel de nelinişti, dar care încă nu s-au hotărât pentru ceea ce vor face în viaţă, le spun să-şi continue studiile şi ceea ce mai târziu îi va îndemna cugetul lor să facă şi îi va odihni, aceea să facă. Dacă există o dispoziţie lăuntrică bună, atunci ajută Dumnezeu şi încet-încet se vor lămuri care viaţă este pentru ei, cea de căsătorie sau cea de feciorie în mănăstire, şi astfel vor afla odihnă.

Să-i ajutăm pe tineri să-şi urmeze chemarea lor

Fiecare om are chemarea lui. Bunul Dumnezeu l-a făcut pe om liber. Are nobleţe şi respectă libertatea omului, lăsând liber pe fiecare să urmeze calea care îl odihneşte. Nu-i pune cu o disciplină militară pe toţi în aceeaşi linie. De aceea tinerii să se lase pe ei înşişi liberi în spaţiul duhovnicesc al libertăţii lui Dumnezeu. Nu se folosesc dacă cercetează ce fel de viaţă urmează sau va urma cutare sau cutare. In privinţa aceasta nu trebuie să fie influenţaţi de nimeni.
Părinţii, duhovnicii, dascălii trebuie să-i ajute pe tineri să-şi aleagă viaţa pe care sunt în măsură să o ducă şi să-şi urmeze chemarea lor adevărată, fără să-i influenţeze sau să le înăbuşe chemarea lor. Hotărârea pentru viaţa pe care o vor urma trebuie să fie a lor. Toţi ceilalţi ne putem exprima numai nişte simple păreri şi singurul drept pe care îl avem este să ajutăm sufletele să-şi afle drumul lor.
Uneori, atunci când discut cu tineri care îşi fac probleme asupra acestui subiect, deşi văd încotro trage balanţa, nu le spun nimic, ca să nu-i influenţez. Ceea ce încerc să fac este numai să-i ajut cât pot pentru a-şi afla calea cea potrivită şi pacea lăuntrică; să dezlipesc tot ce este vătămător, de ceea ce îi odihneşte pentru a lăsa ceea ce este bun şi sfânt, astfel încât în această viaţă să trăiască fericiţi alături de Dumnezeu, iar în cealaltă şi mai fericiţi. Sincer mă voi bucura pentru orice fel de viaţă va alege un tânăr pe care îl cunosc şi totdeauna voi avea acelaşi interes pentru mântuirea sufletului său, numai acesta să fie alături de Hristos, în sânul Bisericii. Il voi simţi ca pe fratele meu, pentru că va fi un fiu al maicii noastre, Biserica.
Fireşte, mă bucur mai ales pentru tinerii care urmează viaţa monahală, pentru că este cu adevărat înţelept cel care urmează această viaţă îngerească, deoarece scapă de "cârligul" diavolului care are ca momeală lumea. însă nu-i poţi pune pe toţi oamenii pe acelaşi calapod. Vezi, Hristos nu a rânduit monahismul ca o poruncă - cu toate că el este calea spre desăvârşire - pentru că nu a vrut să pună asupra tuturor povară grea. De aceea, atunci când tânărul bogat L-a întrebat pe Hristos ce să facă pentru a se mântui7, El i-a răspuns: "Păzeşte poruncile'^. Iar când tânărul a spus că le păzeşte9 şi a întrebat: "Ce-mi mai lipseşte?10, Hristos i-a spus: "Un lucru iţi mai lipseşte. Dacă voieşti să fii desăvârşit, mergi vinde tot ce ai... şi vino de urmează Mie"u. Adică, dacă afla pe cineva cu mărime de suflet, numai atunci vorbea despre desăvârşire; nu punea arcanul pe oameni. Nici nu a învăţat despre monahism, pentru că astfel ar fi "aprins foc" şi poate mulţi ar fi alergat fără discernământ să se facă monahi, pricinuindu-se în felul acesta un rău. Ci a aruncat numai scânteia, iar când a venit clipa potrivită, monahismul a ieşit la iveală.
Aşa şi noi, nu avem dreptul să-i silim pe ceilalţi căci dacă vor, se vor sili ei înşişi - ci numai pe noi înşine, dar şi atunci numai cu discernământ. Până acum, eu nu am spus nici unui tânăr să se căsătorească sau să se facă călugăr. Celor care mă întreabă le spun: "Să faci ceea ce te odihneşte duhovniceşte, numai să fii alături de Hristos". Şi dacă îmi va spune că nu simte odihnă în lume, numai atunci îi voi vorbi despre monahism, ca să-i ajut să-şi afle drumul său.

Hotărâre pentru alegerea modului de viaţă

Anii trec repede. Este bine ca tânărul să nu rămână nehotărât prea multă vreme la răscrucea drumului. Ci să-şi aleagă o cruce - una din cele două căi ale Bisericii noastre - potrivit cu chemarea sa şi cu mărimea lui de suflet şi să înainteze pe ea cu încredere în Hristos. Să-L urmeze pe Hristos la Răstignire, dacă vrea să se bucure pascal. în ambele feluri de viaţă există amărăciuni, însă atunci când te afli lângă Dumnezeu, le îndulceşte dulcele Iisus.
Când cineva trece de treizeci de ani, începe să şovăiască în a se hotărî. Şi cu cât trec anii, cu atât mai mult va şovăi. Cel tânăr se adaptează mult mai uşor în oricare din vieţile pe care le-ar urma. în timp ce acela care a trecut de treizeci, pe toate le cercetează cu raţiunea sa. Caracterul său deja s-a format şi greu se mai schimbă; este beton turnat". Şi uită-te, cei care se "aranjează" la o vârstă mică, fie în viaţa de căsătorie, fie în monahism, păstrează până la bătrâneţile lor o simplitate copilărească şi se armonizează uşor între ei. Am văzut o pereche care s-au căsătorit de mici. Aşa cum vorbea bărbatul, tot astfel vorbea şi femeia; orice făcea bărbatul, făcea şi femeia. Şi fiindcă s-au căsătorit de mici, au împrumutat unul de la altul obiceiurile lor, atât în vorbire, cât şi în comportament, legându-se astfel între ei cu mai multă uşurinţă.
Un proverb spune: "De mic căsătoreşte-te sau de mic călugăreşte-te'. Mai ales tânăra este bine ca până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani să hotărască ce fel de viaţă va urma. După această vârstă "aranjarea" ei se va face tot mai greu, pentru că se gândeşte că nu-i va fi uşor să se supună. Pe lângă aceasta, cu cât trec anii, cu atât dobândeşte mai multe capricii, şi atunci cine o va mai lua? Iar dacă în cele din urmă ajunge la căsătorie, atunci ea caută în aceasta mai mult o protecţie, decât să întemeieze o familie.
Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte. Atunci când era tânăr, alegea el; apoi, însă, îl aleg alţii pe el. De aceea spun că în problema aceasta este trebuinţă uneori şi de puţină nebunie. Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el. Odată a început să plouă, şi printr-o albie a început să curgă apă. Un nebun şi un raţionalist voiau să treacă de cealaltă parte. Atunci raţionalistul a spus: "Se va opri ploaia, se va împuţina apa şi după aceea voi trece". Nebunul, însă, nu a aşteptat, ci rupând-o la fugă prin apă, a trecut dincolo. I s-au udat puţin hainele, dar a mers acolo unde voia. între timp ploaia în loc să se oprească, s-a înteţit şi mai mult. Apa a crescut şi în cele din urmă raţionalistul nu a mai putut trece de cealaltă parte, pentru că de acum era deja primejdios.
Unii au multă mândrie, mult egoism, şi de aceea nu-i ajută Dumnezeu. Ani de-a rândul vin câţiva la Colibă şi mă întreabă: Ce vrea Dumnezeu de la mine, Părinte?". întreabă de parcă Dumnezeu ar avea nevoie de ei, nu ei de Dumnezeu, nici monahi nu s-au făcut, nici nu s-au căsătorit. Ca şi cum ar fi făcuţi din aur şi se tem să nu fie luaţi drept vergele de fier şi băgaţi în beton. Alţii iarăşi mă întreabă: "Părinte, ce să fac? Să mă fac monah sau să mă căsătoresc? Spune-mi pentru ce fel de viaţă sunt?". "Tu ce vrei?" îl întreb. "Şi una şi alta", îmi răspund. Le vor pe amândouă. Dacă le-aş spune gândul meu, că, de pildă, sunt pentru căsătorie şi să se căsătorească, se poate ca ei să nu-şi găsească odihnă, şi atunci vor veni la mine să-mi spună: "Sfinţia Ta mi-ai spus să urmez această viaţă şi iată, acum mă chinuiesc".
- Părinte, cum se poate întâmpla asta?
- Să presupunem că un tânăr are chemare pentru viaţa de căsătorie, dar se gândeşte şi la monahism, însă, dacă nu ia aminte să facă o familie bună şi mai târziu vor apărea probleme pe care nu le va înfrunta duhovniceşte, atunci vicleanul îl va lupta cu gândurile, îi va spune mereu: Tu erai pentru monahism, dar dacă te-ai căsătorit, aşa îti trebuie' şi nu-l va slăbi deloc zi şi noapte.
Unii oameni nu ştiu ce vor. Iată, cu câţiva ani în urmă a venit aici o tânără şi mi-a spus: Părinte, nu mă pot hotărî ce cale să urmez. Vreau să mă căsătoresc, dar mă gândesc şi la monahism. Ce să fac?". "Vezi ce te odihneşte duhovniceşte mai mult, îi spun, şi aceea să faci". Tiu ştiu, îmi spune, dar uneori mi se pare că înclin mai mult spre căsătorie. Părinte, te rog spune-mi Sfinţia Ta ce să fac". "Ei, dacă simţi că înclini mai mult spre căsătorie, îi spun, atunci este mai bine să te căsătoreşti şi Dumnezeu îţi va purta de grijă". "Cu binecuvântarea Sfinţiei Voastre, Părinte, aşa voi face", îmi spune. Vine, deci, astăzi şi-mi spune: "Părinte, m-am căsătorit. Am luat un marinar, om bun, slavă lui Dumnezeu, nu am ce spune, dar mă chinuiesc mult. Sufăr pentru că şase luni suntem împreună, iar şase suntem despărţiţi; o jumătate de an călătoreşte". "Suflet binecuvântat, îi spun, nu spuneai tu că ţi-ar plăcea şi viaţa de căsătorie şi cea monahală? Iată că acum le ai pe amândouă. De ce nu slăveşti pe Dumnezeu, Care a rânduit astfel pentru tine?".
- Părinte, astăzi, însă, trăim ani grei şi de aceea unii tineri şovăiesc să-şi facă familie.
- Nu. Această gândire a lor nu este corectă. Dacă există încredere în Hristos, nu au nimic de care să se teamă. Anii prigoanelor nu erau grei? Oare atunci creştinii au încetat să-şi mai întemeieze familii? Câţi mucenici nu avem care au mărturisit împreună cu femeile şi copiii lor!

Studiile şi rostul în viaţă

- Părinte, mulţi tineri şovăiesc să-şi continue studiile lor, pentru că nu s-au hotărât încă ce fel de viaţă să urmeze. îi preocupă mereu subiectul acesta şi de aceea nu se pot concentra la învăţat.
- Atunci când un oarecare tânăr are astfel de probleme, eu îi spun: "Ai aflat că astăzi există nişte frigidere mari? Bagă, aşadar, acest subiect într-un astfel de frigider până ce îţi vei termina studiile. Nu-ţi spun să arunci cele care te preocupă, ci să le păstrezi acolo, până ce vei termina. Dacă nu te vei îngriji acum de studiile tale, prietenii tăi se vor aranja, se vor linişti, după care vor ?trage la aţă?12 pentru tine, ca să te aranjezi şi tu". Este trebuinţă de multă luare aminte, pentru că aceasta este o măiestrie a vrăjmaşului, ca să le creeze încurcături.
- Părinte, i-am spus unei tinere: "Dacă te gândeşti să te căsătoreşti, să nu mai studiezi".
- Dar până ce se va căsători, ce va face? Va vinde caramele? Este mai bine să termine o facultate sau să înveţe o meserie, pentru că i se poate ivi ceva în viaţă şi atunci îi vor trebui cele pe care le-a învăţat. Odată, o tânără mi-a spus: "Mă gândesc la monahism, dar mereu îmi schimb părerea". "In ce clasă eşti?" o întreb.
"Sunt la liceu în clasa a zecea, îmi spune, dar nu vreau să studiez". "Nu vrei să studiezi?" îi spun. "Atunci îi voi spune tatălui tău să-ti cumpere nişte capre, să-ţi ia şi un câine ciobănesc care să le păzească, să-ţi dea şi un fluier cu care să cânţi, şi astfel să mergi cu ele la păscut. Asta îţi place? Caută să studiezi, sau să înveţi o meserie". "Atunci, Părinte, îmi spune, până ce mă voi hotărî ce să fac, să mă căsătoresc sau să devin monahie, să rămân în mănăstire ca să învăţ meşteşugul smereniei". "Acest meşteşug îl poţi învăţa şi acasă, îi spun, dacă primeşti cu bucurie tot ceea ce îţi spun părinţii tăi. Termină mai întâi şcoala, dă examene pentru facultate şi când vei termina, vom vedea ce vei face". "Dar nu-i mult cinci ani, Părinte, până ce mă voi hotărî?". "Este mult, dar ce să facem, dacă încă nu te-ai ?limpezit??". "Ce vină am eu că sunt nestatornică?" mă întreabă. Nu ai nici o vină, dar deocamdată balanţa nu înclină nici într-o parte, nici în cealaltă".
In aceste cazuri este bine să accentuăm copiilor să ia aminte să nu-şi piardă timpul în zadar, ci să trăiască cât se poate mai duhovniceşte în perioada studiilor lor, să-şi ia repede diploma, care este absolut necesară, şi după aceea va ajuta Dumnezeu. în perioada aceasta să-şi găsească un duhovnic bun care să-i ajute să nu se entuziasmeze uşor de un fel de viaţă sau de celălalt, dar nici să deznădăjduiască. Să aibă răbdare să-şi termine studiile, după care, având şi mai multe condiţii necesare, se vor putea hotărî deja cu mai multă maturitate pentru un fel de viaţă sau altul, sau vor face ceea ce cred ei că este mai bine spre slava lui Dumnezeu. Căci în starea în care se află astăzi lumea, cu cât tinerii se maturizează mai mult, cu atât este mai bine. Nu vedeţi câte se întâmplă astăzi? Şi mai ales atunci când cineva are mult entuziasm, trebuie să ia bine aminte să nu ia hotărâri "necoapte".
- Părinte, există tineri care nu au dispoziţie pentru învăţat, pentru că preferă studiul duhovnicesc şi rugăciunea.
- Nu este bine să lase învăţatul, ci paralel cu lecţiile lor să citească ceva "tare" dintr-o carte patristică, să se roage puţin şi să facă şi vreo metanie, pentru a-şi păstra o cât de mică stare duhovnicească. Atunci când au mult de învăţat, pot face pauze în care să rostească rugăciunea lui Iisus sau să psalmodieze. Căci de vor vrea să facă altceva, care este pentru mai târziu, nu o vor putea face deoarece se vor gândi şi la învăţat, dar nici cu studiile nu vor progresa. Şi astfel, în cele din urmă, nu vor face nimic. în timp ce, dacă vor învăţa, îşi vor lua repede diploma şi apoi vor face ceea ce vor vrea. Atunci când eram în sanatoriu13, timp de câteva zile nu am făcut nici rugăciune, nici metanii, nici post, ci am mâncat ceea ce mi-au dat. "Ia să-i ajut acum puţin pe medici, îmi spuneam, ca să mă ajute şi ei pe mine să mă fac bine, şi după aceea voi face ceea ce voi vrea".
Vin la mine tineri care mi se plâng că părinţii lor îi silesc mereu să înveţe. Dacă îi mai silesc şi eu, nu-i voi ajuta cu nimic. Dar ca să înţeleagă că nu trebuie să-şi lase învăţatul, le dau exemple de copii care nu au învăţat şi mai apoi s-au chinuit, precum şi de copii care au progresat, deoarece au învăţat. Tată, îmi aduc aminte de un caz. într-un oraş erau doi copii vecini. Unul era foarte inteligent. La şcoala primară şi la gimnaziu cu puţin învăţat, acesta obţinea întotdeauna "foarte bine". Celălalt, care avea mai puţină minte dar mai multă stăruinţă, îl urma. în cele din urmă, primul de îndată ce a terminat primul an de liceu, s-a încurcat în diferite anturaje, a lăsat şcoala şi apoi a fost nevoit să lucreze la o întreprindere ca om de serviciu. S-a căsătorit, a dobândit şi doi copii şi se descurca destul de greu. Celălalt a terminat dreptul, a mers şi în străinătate pentru studii superioare şi şi-a luat diploma de manager. într-o zi la întreprinderea unde lucra primul era aşteptat noul director. Toţi spuneau că are pregătire superioară. Şi în cele din urmă noul director era fostul său coleg. De îndată ce l-a văzut, l-a recunoscut. Apoi l-a cuprins o asemenea deznădejde, încât de vreo două-trei ori a încercat să se sinucidă. Atunci cineva i-a spus să vină la Sfântul Munte să mă caute. După ce mi-a povestit despre viaţa sa, a adăugat: "Tocmai pe ăsta să-l am director?". Atunci îi trag o "scu-turătură" puternică. "Mă, îi spun, tu ai fi ajuns şi mai sus decât el. Ai fi dus-o şi tu bine şi copiii tai şi ai fi făcut şi fapte bune. Mu ajunge că te-ai făcut pricină să se chinuiască familia ta, ci mai vrei acum să te şi sinucizi, să le dai lovitura de graţie şi astfel să-ţi rămână copiii orfani. Nu mi-e milă de tine, pentru că ceea ce ai păţit, tu singur ţi-ai făcut-o, ci mi-e milă de copiii tăi. înţelegi ce-ţi spun? Acum caută să faci răbdare şi cred că, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi noul director se va purta bine cu tine. Se poate ca acesta să te pună într-un post mai bun. Şi dacă totuşi nu-ţi vei afla odihna, atunci caută-ţi un alt serviciu, numai să nu-ţi laşi copiii tăi pe drumuri". Şi astfel s-a potolit.
De aceea spun că tinerii care studiază nu păţesc nimic dacă învaţă şi se obosesc puţin mai mult în perioada studiilor lor, căci astfel nu vor rămâne restanţieri, ci vor termina repede şi nu vor avea probleme mai târziu. Văd că toţi tinerii care au rămas restanţieri în timpul studiilor lor, atunci când termină şi sunt numiţi în posturi, rămân iarăşi datori, din obişnuinţă, unuia sau altuia, şi astfel au numai probleme.
- Părinte, dacă un tânăr are o oarecare cunoştinţă în perioada studiilor sale, este bine să-şi facă familie în timp ce studiază?
- Oricât de bună ar fi cunoştinţa, cred că asta va fi în paguba studiilor lui. Chiar dacă ar afla partenera cea mai bună şi s-ar căsători, totuşi aceasta va fi un chin atât pentru femeia, cât şi pentru copiii lui. Este mai bine să-şi concentreze toate puterile lui sufleteşti şi trupeşti la învăţătură, pentru a-şi termina fără prea multă osteneală studiile, după care se va rezolva şi problema aceasta. Căci de îi vor fi puterile împrăştiate, va fi mereu împărţit sufleteşte şi trupeşte.
Viaţa duhovnicească este condiţia de bază pentru asigurarea unui viitor bun
- Părinte, cutare tânără, care v-a spus că se gândeşte la monahism, mi-a destăinuit că un coleg de al ei a întrebat-o de ce nu merge la cinematograf şi nu iese cu băieţii la plimbare. Ce trebuia să-i răspundă?
- Trebuia să-i spună: O astfel de întrebare nici chiar fratele meu nu mi-a pus-o vreodată, şi îndrăzneşti să mi-o pui tu?".
- După câteva zile a întâlnit-o lângă facultate - ea nu-l văzuse - şi a prins-o de umăr. Fata i-a spus numai un "Salut!" şi a intrat imediat înăuntru.
- Nu a procedat bine. In acest caz trebuia să reacţioneze, pentru că, aşa cum s-a purtat ea, se poate să-i fi dat de înţeles că a primit acest gest al lui, şi ast- fel acela îl va mai face şi altădată. Vârsta la care se află acum este puţin dificilă şi nu-i este de folos să se împrietenească cu băieţi. Nici nu trebuie să vorbească cu ei, chipurile să-i ajute. Iar atunci când va cunoaşte un băiat bun şi se hotărăşte să-şi întemeieze o familie, trebuie să spună aceasta părinţilor ei. Şi aceştia vor cerceta dacă acela îndeplineşte condiţiile necesare pentru a face o familie bună. Acum însă când nu a hotărât încă ce fel de viaţă va urma, nu-i foloseşte să vorbească cu băieţi, pentru că se ameţeşte fără motivşi îşi pierde liniştea sufletească. Tinerii care se ocupă cu acestea, sărmanii de ei, sunt foarte ameţiţi şi mereu tulburaţi, neavând pace sufletească. Faţa şi ochii le sunt sălbăticite.
Atracţia sexului femeiesc către cel bărbătesc, şi invers, există în firea omului. Dar să-i spui că acum nu este vreme pentru aceasta. Să-şi caute de studiile ei. Tinerii care cultivă această atracţie de mici răsucesc butonul înainte de a veni vremea rânduită, iar atunci când vine acel ceas, butonul este deja răsucit şi nu se pot bucura, pentru că au trăit această bucurie atunci când nu era vremea potrivită. în timp ce tinerii care iau aminte se bucură mai mult atunci când vine vremea cuvenită, şi până la acel moment au multă pace. Vezi câtă pace sufletească au unele mame care au trăit o viaţă curată, cu toate că au o grămadă de necazuri.
Eu întotdeauna spun cu tărie ca tânărul, înainte de căsătorie, să încerce să trăiască cât mai duhovniceşte, şi să-şi păstreze curăţia, care îi asigură o îndoită sănătate. Viaţa duhovnicească este condiţia de bază pentru orice fel de viaţă ar urma cineva. Lumea a devenit ca un ogor cu grâu, care începe să dea în spic, dar în care intră porcii sălbatici şi îl calcă în picioare. Iar acum arată ca o amestecătură de iarbă, noroi şi spice, culcată la pământ şi numai ici-colo, în vreo margine există şi câte un spic în picioare.
Cu cât mai multă lucrare duhovnicească face cineva în anii copilăriei sale, cu atât mai uşoare îi vor fi toate mai târziu, orice fel de viaţă ar alege. Cu cât se va înarma şi pregăti mai bine înainte de luptă, cu atât mai uşor îi va fi în război, atunci când vor cădea gloanţe în jurul lui sau va fi bombardat. Până va veni vremea ca o tânără să hotărască dacă va deveni monahie sau mamă bună, absolut necesară îi este viaţa curată. De aceea să încerce, cât poate mai mult, să progreseze în studiile ei. Dacă va lua aminte la ochii şi urechile ei şi va alunga gândurile cele necurate, mai târziu va avea mai puţine de aruncat. Iar un tânăr, atunci când întâlneşte o fată bună, să încerce să pună gândul cel bun şi să o considere ca o icoană vie a unei sfinte. Sau, dacă întâlneşte o fată ce a apucat pe un drum rău, să o vadă ca pe sora lui şi să-i pară rău de ea, aşa cum i-ar părea rău de sora sa dacă ar ajunge şi ea tot astfel, căci toţi suntem fiii lui Adam.
- Astăzi însă, Părinte, în facultăţi şi în celelalte şcoli există multe ispite pentru un tânăr.
- Să se împrietenească cu tineri duhovniceşti, ca să fie ajutat şi să se mişte într-o atmosferă duhovnicească. Să nu facem lucrurile mai grele decât sunt. Cunosc mulţi tineri care merg la facultate şi trăiesc în curăţie, prin mica lor osteneală şi cu marele ajutor al lui Dumnezeu.
7 Mt. 19, 16; Mc. 10, 17 şi Le. 18, 18.
8 Mt. 19, 17; Mc. 10, 19 şi Le. 18, 20.
9 Mt. 19, 20; Mc. 10, 20 şi Le. 18, 21.
10 Mt. 19, 20.
11 Mt. 10, 21; Mc. 19, 21 şi Le. 18, 22.
12 Expresie călugărească care arată rugăciunea făcută cu şiragul de metanii pentru sine sau pentru alţii.
13 în 1966 Stareţul, fiind în Sanatoriu, a fost operat la plămâni, pentru că suferea de bronşectazie.
Din cartea Viata de familie, Editura EVANGHELISMOS, Bucuresti-2003

Prin răbdare se menţine familia

- Ce face sora ta? Cum o duce cu soţul ei?
- Părinte, am auzit că are greutăţi, dar face răbdare şi merge inainte.
- Aşa este. Atunci cand doi sunt injugaţi şi unul este puţin mai slab sau mai leneş, atunci celălalt depune mai multă putere şi trage, tarandu-l oarecum şi pe acela. Ai văzut? Oameni din lume şi fac lucrare duhovnicească. Iar voi aici sunteţi ca nişte prinţese. Ia gandeşte-te la o mamă care are patru copii, unul intarziat mintal, altul bolnav psihic, altul anemic, iar al patrulea care umblă nopţile pe drumuri. Iar cu soţul ei - cine ştie ce fel de om o mai fi şi acela - să aibă, sărmana, alte necazuri. Şi să suporte atatea şi atatea fără să cartească sau să răbufnească şi fără să aibă cui să-şi spună durerea sa, căci unele lucruri din familie nu se pot spune oriunde. Se poate, de pildă, ca bărbatul să plece de acasă şi să nu-i lase nici mancare. Să nu aibă, sărmana, nici bani să plătească chiria şi să vrea să o scoată din casă. Să fie nevoită să lucreze oriunde, să intampine primejdii, apoi să vină să-ţi spună: "Fă rugăciune să mă păzească Dumnezeu cel puţin de aceste primejdii!". Sau, bărbatul ei să fie beţiv, să nu lucreze, ci să meargă numai la cafenea şi ea să fie nevoită să spele scările blocurilor. Iar acela să vină beat la miezul nopţii, să o bată şi să-i ceară banii pe care i-a caştigat ea, sau să meargă el insuşi să-i ia de la cei la care a lucrat femeia lui. Aceasta este adevărată mucenicie.
Desigur, unele femei au păcate şi le plătesc in felul acesta, dar sunt altele care nu au. Acestea vor primi răsplata intreagă pentru necazurile pe care le suferă. Cunosc o mamă, care era ca un ingeraş, un suflet foarte bun, copilul cel mai bun şi mai liniştit al familiei, dar care a nimerit un om sucit. Cum de s-au inşelat părinţii ei?! S-a căsătorit cu un beţiv, care de mic a fost un vagabond. Tatăl lui se imbăta şi a luat şi el obiceiul aceluia. Ea, sărmana, să lucreze pe la străini, să se omoare cu treburile casei, iar acela să o bată şi s-o ameninţe cu cuţitul. De cate ori nu i-a spus: "O să te omor!", şi ea să tremure de frică să nu o omoare. Mucenicie suferă. Mai are incă şi patru copii. Părinţii ei au ajuns pană acolo incat i-au propus să divorţeze, dar ea le-a spus: "?mi spune cugetul să mai fac puţină răbdare". Şi face răbdare. Vă daţi seama? Nu a citit nici Patericul, nici Vieţile Sfinţilor, dar cu toate acestea face răbdare. Odată i-am spus: "Bine, dar copiii tăi nu intervin?". "Incă sunt mici, mi-a răspuns ea, au numai şai-sprezece-şaptesprezece ani. Lasă să meargă in armată şi după aceea il vor lua in primire". Adică, va mai manca incă bătaie pană ce vor merge copiii ei in armată.

Răbdarea il umple pe om de har

- Părinte, cum poţi face faţă unuia care este nervos?
- Prin răbdare.
- Şi dacă nu ai?
- Mergi şi cumpără! Se vinde la super-market... Ascultaţi, atunci cand celălalt este manios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca in clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea inţelege cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci fac răbdare pană ce va indrepta vremea.
- Părinte, cui se datorează nerăbdarea oamenilor?
- Multei lor păci lăuntrice... Dumnezeu a legat mantuirea oamenilor de răbdare. Cel care va răbda pană in sfarşit acela se va mantui", spune Evanghelia. De aceea Dumnezeu ingăduie greutăţi şi diferite incercări pentru ca oamenii să se exerseze in răbdare.
Răbdarea porneşte de la dragoste. Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să te doară pentru el. Şi văd că numai prin răbdare se menţine familia. Am văzut fiare care au devenit mieluşei. Prin incredere ?n Dumnezeu lucrurile evoluează duhovniceşte cu multă uşurinţă. Odată, atunci cand eram la mănăstirea Stomiu, am văzut in Koniţa o femeie a cărei faţă strălucea. Era mamă a cinci copii. După aceea mi-am adus aminte cine era. Bărbatul ei era tamplar şi de multe ori lua lucrări ?mpreună cu meşterul meu 8. Numai un cuvant dacă ii spuneau sătenii la care lucra, ca de pildă, "Meştere, oare n-ar fi bine să facem lucrul acesta aşa?", el se ?nfuria. "Cu mine o faci pe dascălul?", le spunea. Rupea sculele, le arunca şi pleca. Dacă la case străine lăsa treaba neterminată şi pe toate le spărgea, ?nchipuieş-te-ţi ce făcea acasă. Un astfel de bărbat avea acea femeie. Cu acest om nu puteai sta nici măcar o singură zi, iar ea trăia cu el de ani de zile. Fiecare zi era pentru sărmana femeie mucenicie, ?nsă ea pe toate le suporta cu multă bunătate şi făcea răbdare. Şi fiindcă ştiam situaţia din casa lor, atunci c?nd o ?nt?lneam, o ?ntrebam: "Ce face meşterul? Lucrează?". "Ei, c?nd mai lucrează, c?nd mai stă puţintel". "Cum o duceţi?". Foarte bine. Părinte!", ?mi răspundea aceea. Şi aceasta o spunea din toată inima ei. Nu punea la socoteală nici faptul că bărbatul ei strica sculele - şi scule de valoare - nici că era nevoită, sărmana, să lucreze pe la străini, ca să se poată descurca. Vedeţi cu c?tă răbdare, cu c?tă bunătate şi cu c?tă nobleţe sufletească le ?nfrunta pe toate?! Şi nici măcar nu clevetise vreodată. De aceea Dumnezeu ?i dăruia mereu harul Său, ?nc?t fata ?i strălucea. A reuşit să-şi crească şi pe cei cinci copii ai ei, care apoi au devenit nişte oameni foarte buni.
- Părinte, cum de a reuşit acea femeie să nu-şi os?ndească bărbatul?
- Printr-un g?nd bun: "Este bărbatul meu. O fi spus şi el vreun cuv?nt. Eu dacă aş fi fost ?n locul lui, poate aş fi făcut la fel". Punea ?n lucrare Evanghelia şi de aceea Dumnezeu ?i trimitea harul Său. Şi dacă oamenii din lume fac răbdare şi se umplu de har, cu c?t mai mult trebuie să facem răbdare noi monahii, care avem toate condiţiile şi toate posibilităţile pentru o viată duhovnicească.
După cum am ?nţeles, cele mai mari scandaluri, nu numai ?n familii, ci şi ?n state, se fac de la lucruri de nimic. ?n familie unul trebuie să se smerească ?naintea celuilalt, să-i imite virtuţile, dar să-i suporte şi capriciile. Pentru o astfel de ?nfruntare a lucrurilor, foarte mult ?l ajută pe cineva atunci c?nd se g?ndeşte că Hristos S-a jertfit pentru păcatele noastre şi ne rabdă pe toţi, miliarde de oameni, deşi este fără de păcat, ?n timp ce noi, atunci c?nd suntem chinuiţi de capriciile altora, ne plătim păcatele. Bunul Dumnezeu le r?nduieşte astfel ?nc?t unul, cu harisma cu care este ?nzestrat, să-l ajute pe celălalt şi, prin cusurul pe care ?l are, să se smerească ?naintea aceluia. Pentru că fiecare om are harismele sale, dar are şi c?teva cusururi pe care trebuie să se nevoiască să le taie.
I-am tras o scuturătură bună cuiva. Şi să vedeţi c?tă răbdare face femeia lui cu el, deşi este foarte destoinică. Inaintea ei, el este ca un copil mic. Ea, prin răbdarea pe care o face, primeşte şi agoniseşte mereu har dumnezeiesc, ?n timp ce acela, prin egoismul său, ?l alungă mereu şi astfel se goleşte. Şi ?n cele din urmă cine este cel c?ştigat? Vezi că tot secretul este smerenia? Ea este temelia. Şi smerenia vine prin ascultare. Dacă bărbatul aceleia şi-ar fi recunoscut neputinţa sa şi ar fi cerut ajutor de la Dumnezeu, ar fi venit şi la el harul dumnezeiesc.

Soţia credincioasă

- Părinte, o femeie a fost părăsită de bărbatul ei, care, după ce i-a luat şi copilul, trăieşte acum cu altele două. A venit aici şi m-a ?ntrebat ce să facă.
- Să-i spui să facă pe c?t poate, răbdare, rugăciune şi să se poarte cu bunătate. Să aştepte şi să nu strice ea căsătoria. Unul ?şi dispreţuia femeia, o maltrata, iar ea le-a suferit pe toate cu răbdare p?nă ce a murit destul de t?nără. Atunci c?nd au dezgropat-o, a ieşit din morm?nt o bună mireasmă. Toţi care se aflau acolo s-au mirat de aceasta. Vedeţi, aceea le-a suferit pe toate cu răbdare ?n această viaţă, de aceea a fost răsplătită ?n cealaltă viaţă.
Vreau să vă povestesc şi un alt caz. Un t?năr oarecare a simpatizat o t?nără, care trăia duhovniceşte. Şi pentru ca să-l simpatizeze şi ea, ?ncerca şi el să trăiască duhovniceşte, să meargă la biserică, etc. ?n cele din urmă s-au căsătorit. ?nsă, după c?ţiva ani, bărbatul acesta şi-a ?nceput din nou viaţa sa lumească de mai ?nainte. Deşi avea copii mari - un băiat la facultate şi două fete, una la liceu şi cealaltă la gimnaziu -el continua să trăiască o viaţă destrăbălată. Avea o ?ntreprindere mare şi c?ştiga mulţi bani, dar cei mai mulţi ?i cheltuia cu viaţa sa desfr?nată. Sărmana lui soţie ţinea casa prin economiile ce le făcea şi copiii cu sfaturile ei. Nu-l clevetea pe tatăl copiilor, pentru ca ei să nu se ?ngreţoşeze de el şi astfel să se rănească sufleteşte, dar şi pentru a nu fi atraşi şi ei de o astfel de viaţă, noaptea t?rziu, atunci c?nd acesta se ?ntorcea acasă, soţia lui uşor ?l putea justifica ?n faţa copiilor, spun?ndu-le că are treburi, dar la amiază c?nd mergea acasă cu c?te o prietenă, ce putea să le mai spună? Dar ce făcea acest om fără frică de Dumnezeu? Cu toate că nu merită să fie numit om, pentru că nu avea deloc omenie. ?i telefona femeii sale să-i pregătească m?ncarea ce o prefera şi venea la amiază, la masă cu una din prietenele lui. Sărmana mamă, ?i primea cu bunătate, pentru a nu intra la g?nduri copiii ei. Dădea impresia că aceea este o prietenă a ei şi că tatăl copiilor a trecut pe la ea pe acasă şi a adus-o la ei cu maşina. ?i trimitea pe copii ?n camerele lor să ?nveţe, pentru că se temea ca nu cumva să vadă vreo scenă ruşinoasă, deoarece, din păcate, bărbatul ei nu se ferea, şi făcea lucruri necuviincioase şi ?n casă. Iar aceasta se ?nt?mpla ?n fiecare zi la amiază. Şi acesta at?t de des ?şi schimba prietenele, ?nc?t copiii au ajuns s-o ?ntrebe pe mama lor: "Mamă, dar c?te prietene ai?". "Ne cunoaştem de mai demult", le spunea aceea. Pe l?ngă toate acestea, acela o trata pe sărmana femeie mai rău dec?t pe o servitoare, deoarece se purta cu ea cu multă barbarie. G?ndiţi-vă, această mamă să slujească ?n fiecare zi la două dobitoace, care ?i necinsteau casa, iar ea să pună mereu g?nduri bune ?n mintea copiilor ei. Şi nu ştia dacă povestea aceasta se va termina vreodată, ca să poată spune: "Voi face răbdare", şi astfel să aibă puţină m?ng?iere. Iar povestea aceasta a durat mulţi ani. Şi fiindcă dăduse ticălosul, multe drepturi diavolului, era firesc să primească ?nfricoşătoare ?nr?uriri diavoleşti. Era ca un nebun, nu se putea controla, nimic nu-i convenea, ?ntr-o zi, alerg?nd ca un nebun cu maşina şi fiind ameţit de beţia poftei trupeşti, a deviat de pe drum şi a căzut ?ntr-o prăpastie. Maşina s-a zdrobit cu totul, iar el s-a rănit grav. L-au dus la spital, iar după o perioadă de internare, a fost adus acasă schilodit. Dar nici o prietenă de a lui nu a venit la el, pentru că acum nu mai avea bani mulţi, iar faţa lui era mutilată. Atunci devotata lui soţie şi mama cea bună ?l ?ngrijea cu multă bunătate, fără să-i amintească nimic din viaţa lui cea desfr?nată. Fapta aceasta a ei l-a mişcat mult şi l-a schimbat duhovniceşte. S-a căit cu sinceritate şi s-a spovedit. A trăit creştineşte c?ţiva ani, ?n pace sufletească, apoi s-a odihnit ?n Domnul. După moartea tatălui, fiul său a preluat munca aceluia, şi ?ntreţinea familia. Şi ?mpreună cu surorile lui au trăit ?n dragoste, pentru că primise ?nvăţături bune de la buna lor mamă. Această mamă a fost o eroină. A băut ea toate otrăvurile, numai ca să nu i se destrame familia şi să nu i se amărască copiii, a ştiut să ţină corect c?rma familiei, l-a m?ntuit şi pe bărbatul ei, agonisindu-şi pentru toate acestea multă răsplată ?n ceruri. Dumnezeu o va aşeza pe această femeie ?n locul cel mai bun din rai.

Copiii familiilor destrămate

- Părinte, atunci c?nd bărbatul are o patimă, ?nsă recunoaşte că este vinovat, se spovedeşte, etc, dar primeşte ?ncă ?nr?uriri diavoleşti şi ?i spune femeii lui: "Te chinuiesc şi pe tine şi pe copii. Mai bine să plec şi să vă trimit bani de departe, ca să nu suferiţi". Ce trebuie să facă soţia lui ?n acest caz?
- Dacă bărbatul simte ?ntr-adevăr aşa cum spune, aceasta arată că are multă mărime de suflet şi atunci femeia trebuie să facă răbdare. Şi este bine ca ea să nu creadă uşor cele pe care le aude, ci să vadă mai profund. Pentru că uneori bărbatul poate spune chipurile din nobleţe: "Să plec, ca să nu vă mai chinuiesc", dar el să vrea cu adevărat să plece, pentru că s-a ?ncurcat cu alta.
Astăzi căsătoria, aşa cum a ajuns, şi-a pierdut sensul ei. Familiile se destramă fără motiv. Cu c?tăva vreme mai ?nainte a venit la Colibă unul cu desăv?rşire ameţit. Avea doi copii făcuţi cu o prietenă. Apoi s-a căsătorit cu alta, a făcut un copil şi cu ea, şi s-a despărţit. După aceea s-a recăsătorit cu alta, care era despărţită şi avea doi copii din prima ei căsătorie şi unul făcut cu un prieten. A mai făcut şi cu aceasta doi copii. "Ia stai, ?i spun, ai c?tor mame şi ai c?tor taţi, sunt copiii aceştia?".
In felul acesta se distrug sărmanii copii. Cei care sunt sensibili şi nu-şi pot depăşi m?hnirea se deznădăjduiesc şi unii dintre ei se sinucid. Alţii se apucă de băut, ca să uite, iar alţii se ?ncurcă cu drogurile. Dar oare unde găsesc bani, căci cea mai mică doză de heroină costă patru mii de drahme, iar cea mai mare şase sau şapte mii? 9. Iar copiii aceştia sunt din cei vioi ai generaţiei precedente. Ceilalţi, din divorţurile automate, care ?ncă sunt mici, ce vor deveni? Vara aceasta c?ţi copii care iau droguri nu au trecut pe la Colibă! Cei mai mulţi, sărmanii, erau din familii destrămate. Să se afle ?n această stare la v?rsta de douăzeci şi şapte de ani şi să ceară bani! Iar aceşti copii proveniţi din familiile destrămate se cunosc de departe. Acolo la Colibă cutia cu rahat pentru vizitatori o ţin afară ?n curte. Atunci c?nd vin copiii, ?nainte de a apuca să măn?nce rahatul, aleargă să mă ?mbrăţişeze. Mă fac alb ca un morar de la zahărul de pe rahat. Le lipseşte dragostea, afecţiunea. Acestor copii le este indiferent dacă au părinţi sau nu. Acelaşi lucru simte şi atunci c?nd vine tatăl lui acasă şi atunci c?nd pleacă, şi atunci c?nd este acasă şi atunci c?nd nu este.

"Vina" şi dreptatea" părinţilor

Am observat că unii duhovnici spun bărbaţilor care au probleme cu femeile lor: "Fă răbdare, căci aceasta este crucea ta. Ce să facem? Vei avea plată de la Dumnezeu". Merg apoi femeile şi le spun şi lor: "Fă răbdare, ca să iei răsplată de la Dumnezeu". Adică se poate să fie am?ndoi vinovaţi şi la am?ndoi duhovnicul să le spună: "Fă răbdare!". Şi atunci cel care este vinovat ?şi odihneşte g?ndul crez?nd că ?l suportă pe celălalt, ?n timp ce ?n fiecare zi ?l face să-şi iasă din fire.
Odată a venit la Colibă cineva care mi-a spus că are probleme cu femeia lui. Ajunsese la divorţ. Nu voiau să se vadă unul cu altul. Am?ndoi erau ?nvăţători şi aveau doi copii. Nu m?ncau niciodată acasă. După ce terminau serviciul unul m?nca la un restaurant, celălalt la altul, apoi luau c?teva sandwich-uri pentru copii. Iar sărmanii copii, atunci c?nd se ?ntorceau părinţii lor acasă, se duceau şi căutau prin buzunare şi prin genţi să vadă ce le-au adus să măn?nce. Sufereau o mare dramă. Bărbatul ei era şi c?ntăreţ la o biserică. La o biserică mergea femeia lui, la alta c?nta el. P?nă acolo au ajuns. "Părinte, ce să fac? ?mi spuse acela. Duc o cruce mare, foarte mare. ?n fiecare zi avem certuri ?n casă". "Ai fost la duhovnic?" l-am ?ntrebat. "Da, am fost şi mi-a spus să fac răbdare, căci duc o cruce grea", ?mi răspunse. "Ia să văd, cine duce o cruce mare, ?i spun. Să luăm lucrurile de la ?nceput. Atunci c?nd v-aţi căsătorit, vă certaţi ca şi acum?". Tiu, ?mi spune. Opt ani am avut multă dragoste ?ntre noi. O adoram pe femeia mea mai mult dec?t pe Dumnezeu. După o vreme ?nsă, ea s-a schimbat. A devenit c?rtitoare, capricioasă...". Auzi! S-o adore mai mult dec?t pe Dumnezeu! "Ia vino-ncoace. Ai spus că ai adorat-o pe femeia ta mai mult dec?t pe Dumnezeu. Dar oare cine este de vină că aţi ajuns ?n această situaţie, tu sau femeia ta? Tu, căci din pricina ta Dumnezeu şi-a retras harul Său de la femeia ta. Şi acum ce te g?ndeşti să faci?" ?l ?ntreb. "Cred că o să ne despărţim" ?mi spune. Nu cumva te-ai ?ncurcat cu alta?". "Da, mă g?ndesc la una". "Măi omule, nu ?nţelegi că tu eşti vinovatul? Să ceri iertare de la Dumnezeu, deoarece ai adorat pe femeia ta mai mult dec?t pe El. Apoi să te duci să ceri Iertare şi de la femeia ta şi să-i spui: ,Iartă-mă, căci eu am fost pricina creării acestei situaţii ?n casă şi a chinuirii copiilor noştri!". După aceea să te duci să te spovedeşti şi să adori pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, iar pe femeia ta s-o iubeşti ca pe femeia ta şi vei vedea că lucrurile vor merge bine. L-am zguduit bine. A ?nceput să pl?ngă. Apoi mi-a făgăduit că o să mă asculte. După puţină vreme a venit din nou la mine şi mi-a spus bucuros: "Iţi mulţumesc, Părinte! M-ai m?ntuit. Suntem foarte bine şi noi şi copiii noştri". Vedeţi? Să fie el vinovatul şi să creadă că duce o cruce grea.
Nici voi să nu ?ndreptăţiţi vreodată pe femeile care vin aici şi vi se pl?ng de bărbaţii lor. Eu nu ?ndreptăţesc nici pe bărbaţi, nici pe femei, ci numai ?i fac să se pună pe g?nduri. Să presupunem că femeia ?mi spune: "Bărbatul meu bea, vine acasă noaptea t?rziu, ?njură...". "Ascultă, ?i spun, atunci c?nd se ?ntoarce noaptea acasă beat, să te porţi cu el cu bunătate. Dacă ?ncepi să c?rteşti, zic?nd: ,De ce ai ?nt?rziat? Cum de vii la această oră? O să te mai schimbi vreodată? Uită-te ?n ce hal ai ajuns. Lucrul acesta nu se ?nt?mplă de o zi sau două. C?tă răbdare să mai fac?" şi mai faci şi o mutră acră, atunci diavolul ?i va spune: ,Mă, de ce mai stai cu proasta asta? Du-te şi te distrează cu alta!". Se poate să ai dreptate, ?nsă diavolul ?l va ?ncurca ?n altă parte dacă procedezi astfel. Iar dacă tu te porţi cu el cu bunătate şi faci puţină răbdare şi rugăciune, fără să te pl?ngi de ceea ce face acela, va vedea puţină ?nsorire, se va pune pe g?nduri şi se va ?ndrepta". După aceea vine bărbatul şi-mi spune: "Femeia mea c?rteşte, strigă". "Măi omule, ?i spun atunci, copiii şi biata ta femeie te aşteaptă cu nerăbdare p?nă la miezul nopţii, iar tu te ?ntorci acasă beat şi ?ncepi să ?njuri? Ruşine! Te-ai căsătorit să-ţi chinuieşti familia?".
Există cazuri ?n care se poate să aibă dreptate şi unul şi celălalt. Odată spuneam unui grup de creştini c?t de curat a fost Makriyanis 10. Avea curăţie trupească şi sufletească. Atunci sare unul din grup şi spune: "Părinte, hai să nu-l scoatem acum şi pe Makriyanis sf?nt!". "Şi de ce nu?" ?l ?ntreb. "Pentru că o bătea pe femeia lui", ?mi răspunde. Stai să-ţi spun cum se petreceau lucrurile. Makriyanis, atunci c?nd se ?nt?mpla să aibă vreun ban şi venea la el vreo văduvă care avea copii, i-l dădea. ?nsă femeia lui, sărmana, c?rtea, spun?ndu-i: ,Dar şi tu ai copii, de ce ai dat banul?". Atunci acela ?i dădea una şi-i spunea: ,Tu ?l ai pe bărbatul tău, care te va ajuta. ?nsă aceea, sărmana, nu are pe nimeni. Cine să poarte grijă de ea?". Adică am?ndoi aveau dreptate".
Apoi, dacă unul din soţi trăieşte duhovniceşte, şi are dreptate, totuşi nu trebuie să ceară dreptate, deoarece, ca un om duhovnicesc ce este, trebuie să ?nfrunte ?n chip duhovnicesc nedreptatea. Adică să le ?nfrunte pe toate potrivit dreptăţii dumnezeieşti, căut?nd să-l odihnească pe celălalt. Căci, dacă un suflet este slab şi greşeşte, are oarecum circumstanţe atenuante. ?nsă celălalt, care este ?ntr-o stare duhovnicească mai bună, dar nu arată ?nţelegere, greşeşte mult mai mult. Dacă şi oamenii duhovniceşti ?nfruntă lucrurile lumeşti cu dreptatea lumească, ce se va ?nt?mpla după aceea? Trebuie să meargă mereu la judecătoriile lumeşti. De aceea se chinuiesc oamenii.
Note:
10. Erou naţional al grecilor, luptător ?n Revoluţia de la 1821.

Din cartea Viata de familie, Editura EVANGHELISMOS, Bucuresti-2003

Pentru o familie armonioasă

Inceputul cel bun al vieţii familiale

- Părinte, un oarecare t?năr, ce s-a hotăr?t pentru viaţa de familie, m-a ?ntrebat cum o poate ?ncepe corect.
- Mai ?nt?i să se ?ngrijească să afle o fată bună, care să-l odihnească sufleteşte, pentru că pe fiecare ?l odihneşte alt caracter de om. Să nu caute să fie bogată şi frumoasă, ci mai ales simplă şi smerită. Adică trebuie să dea mai multă atenţie frumuseţii lăuntrice şi nu celei exterioare. Atunci c?nd t?năra este un om de nădejde şi este ?nzestrată cu bărbăţie, fără să aibă mai mult din cele de care are trebuinţă caracterul femeiesc, aceasta ?l ajută foarte mult pe bărbat să afle ?ndată ?nţelegere şi să nu-l doară capul. Dacă are şi frică de Dumnezeu şi smerenie, atunci se pot lua de m?nă ca să treacă r?ul cel primejdios al lumii.
Dacă t?nărul se g?ndeşte serios să ia de soţie pe o fată, cred că este bine ca mai ?nt?i să facă aceasta cunoscut părinţilor ei printr-o oarecare rudă, şi după aceea să discute şi el personal cu ei şi cu fata. In continuare, dacă ?şi dau cuv?ntul şi se logodesc - este bine ca logodna să nu tină mult - să ?ncerce ca ?n perioada care va dura p?nă la nuntă, să o vadă pe t?nără ca pe sora sa şi să o respecte. Dacă am?ndoi se vor nevoi cu mărime de suflet să-şi păstreze fecioria lor, la Taina Căsătoriei, atunci c?nd preotul ?i ?ncununează, vor primi har ?mbelşugat de la Dumnezeu. Pentru că, aşa cum spune Sf?ntul Ioan Gură de Aur, cununiile sunt simbolul biruinţei asupra plăcerii.
In continuare, să cultive virtutea dragostei c?t pot mai mult, pentru a răm?ne uniţi am?ndoi pentru totdeauna, ca astfel să fie ?mpreună cu ei şi al Treilea, Preadulcele nostru Iisus. Fireşte, la ?nceput, p?nă se vor aranja şi se vor cunoaşte bine, se poate să aibă unele greutăţi. Aşa se ?nt?mplă la fiecare ?nceput. Iată, zilele trecute am văzut un pui de vrabie, care abia ieşise din cuib să-şi caute hrană şi zbura cam la o palmă de păm?nt. Sărmanul nu ştia bine să prindă insectele şi i-a trebuit un ceas să prindă o g?nganie să o măn?nce. Şi aşa cum ?l priveam, mă g?ndeam c?t de greu este fiecare ?nceput. Studentul după ce ?şi ia diploma şi ?ncepe să lucreze, ?ncepe să ?nt?mpine greutăţi. La fel se ?nt?mplă şi cu ?ncepătorul atunci c?nd intră ?n mănăstire. De asemenea, şi t?nărul c?nd se căsătoreşte se ?nfruntă şi el cu multe greutăţi.
- Părinte, este rău atunci c?nd fata este mai mare dec?t băiatul?
- Nu există un canon al Bisericii care să spună că nu trebuie să se căsătorească doi tineri atunci c?nd fata este mai mare cu doi-trei sau cinci ani dec?t băiatul.

In deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu

Intr-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte m?hnit, pentru că nu se ?nţelege cu femeia lui. Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios ?ntre ei. El are o "umflătură", femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de puţină "rindeluire". Ia două sc?nduri nerindeluite, una care are un nod ?ntr-un loc, iar cealaltă ?n alt loc, ?ncearcă să le uneşti, şi vei vedea că răm?ne un gol ?ntre ele. Dacă ?nsă rindeluieşti puţin una dintr-o parte, iar cealaltă din partea opusă, dar cu aceeaşi rindea, ?ndată se vor uni.
Unii bărbaţi ?mi spun: "Nu mă ?nţeleg cu femeia mea. Avem caractere deosebite. Cum poate face Dumnezeu astfel de lucruri ciudate? Nu putea, oare, r?ndui nişte situaţii astfel ?nc?t să se potrivească soţii, ca să poată trăi duhovniceşte?". "Nu ?nţelegeţi că ?n deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Caracterele deosebite creează armonia. Vai vouă, dacă aţi avea acelaşi caracter! G?ndiţi-vă ce s-ar fi ?nt?mplat dacă, de pildă, am?ndoi v-aţi m?nia repede. Aţi fi dăr?mat casa. Sau, dacă am?ndoi aţi fi cu caractere bl?nde. Aţi fi dormit ?n picioare. Dacă aţi fi fost zg?rciţi, v-aţi fi potrivit, dar aţi fi mers am?ndoi ?n iad. Iar dacă aţi fi fost am?ndoi cu dare de m?nă, aţi fi putut ţine casa? Aţi fi distrus-o şi copiii voştri ar fi umblat pe drumuri. Dacă un lemn str?mb ia tot un lemn str?mb, nu-i aşa că nu se vor potrivi ?ntre ele? Ci se vor omor? ?ntr-o zi. Dar ia ascultaţi ce se ?nt?mplă. Dumnezeu r?nduieşte ca unul bun să ia un lemn str?mb, ca să-l ajute, pentru că se poate ca acela să aibă intenţie bună, dar să nu fi fost ajutat de mic.
Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul ?l completează pe celălalt. La maşină este absolut necesară acceleraţia, ca ea să meargă, dar şi fr?na, ca să se oprească. Dacă maşina ar avea numai fr?nă, nu s-ar mişca din loc, iar dacă ar avea numai acceleraţie, nu s-ar mai putea opri. Ştiţi ce le-am spus unor soţi? "Fiindcă vă potriviţi, de aceea nu vă potriviţi". Am?ndoi sunt sensibili. Dacă se va ?nt?mpla ceva ?n casă, am?ndoi se vor pierde cu firea şi vor ?ncepe: "Vai, ce-am păţit!" va spune unul, "Vai, ce-am păţit!" va spune celălalt. Adică unul ?l ajută pe celălalt să deznă-dăjduiască şi mai mult. Nu-l poate ?ntări c?t de puţin pe celălalt, spun?ndu-i: "Ia stai, nu este un lucru chiar aşa de grav ceea ce se ?nt?mplă!". Am văzut aceasta la multe perechi de soţi.
Atunci c?nd soţii au caractere diferite pot ajuta mai mult şi ?n educaţia copiilor lor. Unul fr?nează puţin, iar celălalt spune: "Lasă-i pe copii puţin mai liberi". Dacă am?ndoi ?i vor constr?nge pe copii, ?i vor pierde. Iar dacă ?i vor lăsa liberi am?ndoi, iarăşi ?i vor pierde. ?n timp ce, ?n felul acesta, află şi copiii un echilibru.
Vreau să spun că toate sunt de trebuinţă. Dar, fireşte, nu trebuie să ?ntreacă măsura, ci fiecare să-l ajute pe celălalt ?n felul său. Dacă, de pildă, măn?nci ceva foarte dulce, simţi nevoia apoi să măn?nci ceva care este puţin sărat. Să presupunem că măn?nci mulţi struguri, dar vrei şi puţină br?nză, ca să-ţi taie dulceaţa. Sau verdeţurile, dacă sunt foarte amare, nu se pot m?nca. Puţin amar, ?nsă, ajută, precum şi puţin acru. Dar dacă cel care este acru va spune: "Să vă faceţi toţi acri ca mine", cel care este amar: "Să vă faceţi toţi amari", iar cel care este sărat, va spune: "Să vă faceţi toţi săraţi", atunci nu se va putea face sat.

Respectul intre soţi

Dumnezeu pe toate le-a r?nduit cu ?nţelepciune. Pe bărbat l-a ?nzestrat cu un fel de harisme, iar pe femeie cu un alt fel. I-a dat bărbatului bărbăţie, pentru ca să se descurce ?n situaţiile grele şi pentru ca femeia să se supună lui. Căci, dacă ar fi dat şi femeii aceeaşi bărbăţie, nu s-ar fi putut menţine familia.
C?nd eram ?n Epir, se vorbea despre o femeie cum că era ?nfricoşătoare. Purta o cămaşă albă p?nă jos şi avea totdeauna un iatagan la ea. T?lharii o luau ?n tovărăşia lor. G?ndiţi-vă, să aibă o femeie ?n ceata lor. Odată a mers mai multe ceasuri pe jos ?ntr-un sat ?ndepărtat, ca să ia de ginere un fiu de vlah pentru fiica ei. Şi fiindcă acela se ?mpotrivea, l-a răpit, l-a pus ?n spate şi l-a adus ?n satul ei. Desigur, acestea sunt excepţii. Astăzi ?nsă, dacă ai mobiliza femei şi ai face cu ele o companie, atunci c?nd ar vedea cercetaşi venind ?nspre ele, ar lua-o la fugă toate, crez?nd că este duşmanul.
Scriptura spune că: "Bărbatul este capul femeii". Adică Dumnezeu a r?nduit ca bărbatul să stăp?nească peste femeie. Iar a stăp?ni femeia peste bărbat este o ocară adusă lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a plăsmuit mai ?nt?i pe Adam şi el a spus despre femeia sa: "Iată acesta-i os din oasele mele şl carne din carnea mea". Evanghelia spune că femeia trebuie să se teamă de bărbatul ei, adică să-l respecte, iar bărbatul să-şi iubească femeia. In dragoste există respect şi respectul se află ?n dragoste. Căci cel pe care ?l iubesc, ?l şi respect. Şi cel pe care ?l respect, ?l şi iubesc. Adică nu este altceva una şi altceva cealaltă, ci am?ndouă sunt acelaşi lucru.
Oamenii ?nsă se depărtează de această armonie a lui Dumnezeu, ne?nteleg?nd ceea ce spune Evanghelia. Şi astfel bărbatul, interpret?nd greşit cele pe care le spune Evanghelia, ?i spune femeii sale: Trebuie să te temi de mine". Dar dacă s-ar fi temut de tine, nu te-ar fi luat ?n căsătorie. Sunt şi unele femei care spun: "De ce să se teamă femeia de bărbat? Cu asta nu sunt de acord. Ce fel de religie este aceasta? Nu există egalitate?". Dar, vezi ce spune Sf?nta Scriptură? "?nceputul ?nţelepciunii este frica de Domnul. Frica de Dumnezeu ?nseamnă respectul faţă de Dumnezeu, evlavia, sfiala duhovnicească. Frica aceasta te face să simţi teamă. Ea este ceva sfant.
Egalitatea cu bărbaţii pe care o cer astăzi femeile poate fi valabilă numai p?nă la un punct. Astăzi femeilor, deoarece lucrează şi votează, le-a intrat ?n cap un duh bolnăvicios şi cred că sunt egale cu bărbaţii. Fireşte sufletele sunt la fel. Dar dacă bărbatul nu-şi iubeşte femeia, iar femeia nu-l respectă pe bărbat, atunci se creează scene neplăcute ?n familie. Mai demult era considerat un lucru foarte grav faptul de a vorbi ?mpotriva bărbatului. Astăzi a intrat ?n lume un duh de răzvrătire. Ce frumos era mai demult! Am cunoscut odată o pereche de soţi. Bărbatul era foarte mic, iar femeia lui era voinică şi ?naltă p?nă colo sus. O sută optzeci de ocale de gr?u le descărca singură din căruţă. Odată un lucrător - ?nalt şi acela - a făcut o glumă cu ea. Atunci aceea ?l ?nhaţă şi-l aruncă c?t colo ca pe un băţ de chibrit. Dar să fi văzut ce ascultare făcea de bărbatul ei, cum ?l respecta! Astfel se ţine familia, altfel nu se poate.

Dragostea dintre soţi

- Maică Stareţă, i-ai scris urări lui Dimitrie, care acum se căsătoreşte?
- I-am scris. Părinte.
- Adu-mi felicitarea să completez şi eu ceva: "Hristos şi Maica Domnului să fie cu voi. Dimitrie, ?ţi dau binecuv?ntare să te cerţi cu toată lumea, ?n afară de Măria. La fel şi Măriei". Ia să văd dacă vor ?nţelege la ce mă refer? Cineva m-a ?ntrebat: "Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?". "Recunoştinţa", ?i răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce ?i dăruieşte. Femeia ?i dă bărbatului ei ?ncrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul ?i dă femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăp?nul casei, dar şi hamalul ei.
Soţii trebuie să aibă dragoste curată ?ntre ei, pentru ca exist?nd un climat paşnic ?n familie, să-şi poată ?ndeplini datoriile lor duhovniceşti. Pentru a trăi ?n chip armonios soţii trebuie din ?nceput să pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află ?n nobleţea duhovnicească, ?n jertfirea de sine şi nu ?n dragostea cea mincinoasă, lumească şi trupească. Atunci c?nd există dragoste şi jertfire de sine, totdeauna se pune unul ?n situaţia celuilalt, ?l ?nţelege şi-l doare. Şi atunci c?nd cineva ?l primeşte pe aproapele său ?n inima sa ?ndurerată, ?l primeşte pe ?nsuşi Hristos, Care ?l umple cu şi mai multă veselie duhovnicească.
Atunci c?nd există dragoste chiar şi departe de s-ar afla unul de celălalt, atunci c?nd o cer ?mprejurările, se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanţe. ?nsă atunci c?nd. Doamne fereşte, soţii nu au dragoste ?ntre ei, deşi s-ar afla aproape, ?n realitate ?nsă se află departe unul de altul. De aceea trebuie să se străduiască să păstreze dragostea ?n toată viaţa lor şi să se jertfească unul pentru celălalt.
Dragostea trupească ?i uneşte la exterior pe oamenii lumeşti, dar numai at?ta vreme c?t există factori lumeşti (bani, frumuseţe, poziţie socială, etc. - n. tr.), şi ?i desparte atunci c?nd ele dispar, duc?ndu-i astfel la pierzare. ?n timp ce, atunci c?nd există dragostea duhovnicească, cea scumpă, chiar dacă unul dintre soţi ?şi pierde aceşti factori, aceasta nu numai că nu-i desparte, ci ?i uneşte şi mai mult. Atunci c?nd există numai dragoste trupească, şi dacă, de pildă, femeia află că soţul ei a privit la alta, atunci ?i aruncă vitriol ?n ochi şi ?l orbeşte. ?n timp ce, atunci c?nd există dragoste curată, o doare mai mult şi caută cu orice chip să-l aducă iarăşi pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.
Odată a venit la Colibă un oarecare medic grec din America. Am văzut că avea un chip luminos şi de aceea l-am ?ntrebat cu discreţie despre viaţa lui. "părinte, mi-a spus, sunt ortodox, dar p?nă ?n ultima vreme nici posturi nu am ţinut, nici la biserică nu am mers. Intr-o noapte am ?ngenunchiat ?n camera mea, ca să-L rog pe Dumnezeu pentru o problemă ce mă preocupa, c?nd deodată camera s-a umplut de o lumină plăcută. Pentru destulă vreme nu vedeam nimic fără numai lumină şi simţeam o pace negrăită ?nlăuntrul meu". M-am minunat, deoarece am ?nţeles că omul acesta se ?nvrednicise să vadă lumina necreată, şi de aceea i-am cerut să-mi spună ce se ?nt?mplase. "Părinte, mi-a spus, sunt căsătorit şi am trei copii. La ?nceput o duceam bine ?n familie. După o vreme ?nsă femeia mea nu a mai avut răbdare să se preocupe de casă şi de copii, şi de aceea cerea mereu să ieşim la plimbări cu prietenele ei. I-am făcut hat?rul. După puţin timp mi-a spus că vrea să meargă singură cu prietenele ei. Am primit şi aceasta, iar eu mă ?ngrijeam de copii. După aceea nu a vrut să mergem ?n concediu ?mpreună, ci a cerut bani să meargă singură. Şi apoi mi-a cerut un apartament, ca să trăiască singură. Am făcut-o şi pe aceasta. Dar ea ?şi aduna acolo pe prietenii ei. ?n acest răstimp ?ncercam s-o ajut ?n felurite chipuri, cu sfaturi, etc, ca să o conving să-i fie milă de copiii noştri, dar ea nici nu voia să audă. ?n cele din urmă mi-a luat o mare sumă de bani şi a dispărut. Căutam şi ?ntrebam de ea peste tot, ?nsă nici un rezultat, ?i pierdusem urma cu desăv?rşire. ?ntr-o zi am aflat că venise aici ?n Grecia şi locuia la o casă de des-fr?nare. M?hnirea mea pentru halul ?n care ajunsese nu se putea descrie. Cuprins de m?hnire, am ?ngenunchiat să mă rog. "Dumnezeul meu, am spus, ajută-mă s-o găsesc şi să fac tot ce ?mi va sta ?n putinţă ca să nu-şi piardă sufletul. Nu pot suferi s-o las ?n halul ?n care a ajuns". Şi atunci m-a ?nvăluit acea lumină şi inima mea a fost inundată de pace". Atunci eu i-am spus: "Frate, Dumnezeu a văzut răbdarea, nerăutatea şi dragostea ta şi te-a m?ng?iat ?n acest chip".
De aceea spun că ne vor judeca mirenii. Vedeţi, acesta care era medic ?n America, care avea o astfel de soţie, şi care trăia ?n condiţiile şi mediul de acolo, de ce lucruri minunate s-a ?nvrednicit!

Din cartea Viata de familie, Editura EVANGHELISMOS, Bucuresti-2003

Naşterea de prunci

Sfinţii Ioachim şi Ana sunt perechea cea mai nepătimaşă

- Părinte, vorbiţi-ne despre Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului. C?ndva ati ?nceput să ne spuneţi ceva despre ei.

- De mic copil aveam mare evlavie la Sfinţii Ioachim şi Ana. Chiar am spus cuiva, că atunci c?nd mă vor face călugăr, aş vrea să-mi pună numele de Ioachim. C?t de mult le datorăm! Sfinţii Ioachim şi Ana sunt perechea cea mai nepătimaşă care a existat vreodată. Nu au avut deloc cugetare trupească.

Dumnezeu aşa l-a plăsmuit pe om şi astfel, fără patimă, ar fi vrut să se nască oamenii. Dar după cădere a intrat patima ?n relaţia dintre bărbat şi femeie. De ?ndată ce s-a aflat o pereche nepătimaşă, aşa cum l-a plăsmuit Dumnezeu pe om şi aşa cum voia să se nască oamenii, s-a născut Maica Domnului, această făptură neprihănită, din care mai apoi S-a ?ntrupat Hristos. G?ndul ?mi spune că Hristos ar fi venit mai devreme pe păm?nt dacă ar fi existat o pereche neprihănită, aşa cum au fost Sfinţii Ioachim şi Ana.

Romano-catolicii au ajuns la ?nşelare şi cred, chipurile din evlavie, că Maica Domnului s-a născut fără să aibă păcatul strămoşesc. Dar Maica Domnului nu s-a născut fără păcatul strămoşesc, ci aşa cum a vrut Dumnezeu să se nască oamenii după creaţie. Ea a fost preacurată 1, pentru că zămislirea ei s-a făcut fără plăcere trupească. Sfinţii Ioachim şi Ana, după rugăciunea fierbinte făcută către Dumnezeu pentru a le dărui un copil, s-au ?mpreunat nu din poftă trupească, ci din ascultare faţă de Dumnezeu. Iar taina aceasta mi s-a descoperit la Sinai 2.

Infranarea in viaţa de căsătorie

Dumnezeu "pe toate le-a făcut bune foarte" 3. Bărbatul simte o atracţie firească spre femeie şi femeia spre bărbat. Dacă nu ar fi existat această atracţie, niciodată nimeni nu s-ar fi ?ncumetat să facă familie, ci s-ar fi g?ndit la greutăţile pe care le-ar fi ?nt?mpinat mai t?rziu cu creşterea copiilor, etc, şi nu ar fi hotăr?t să pornească pe această cale.

După căderea celor ?nt?i zidiţi, cugetarea trupească ar fi putut fi la unii oameni de cinci la sută, la alţii zece, treizeci, etc. ?nsă astăzi unde se mai află oameni care să aibă numai cinci la sută cugetare trupească, adică să aibă o cugetare curată. Cu toate acestea, tuturor oamenilor li s-a dat de la Dumnezeu posibilitatea să ajungă la nepătimire, dacă se nevoiesc cu mărime de suflet.

Cei căsătoriţi, fiindcă duc o viaţă conjugală, nu sunt ?ndreptăţiţi să uite că omul nu este numai trup, ci este şi duh, şi să trăiască astfel fără fr?u 4. Ci trebuie să se nevoiască pentru a-şi supune trupul duhului. Iar dacă vor ?ncerca să trăiască duhovniceşte, sub povăţuirea duhovnicului lor, vor ?ncepe să guste ?ncet-?ncet bucurii şi mai ?nalte, duhovniceşti, şi nu le vor mai căuta pe cele trupeşti. Soţii au datoria să se nevoiască pentru a se ?nfr?na, ca să nu transmită patima trupească şi copiilor lor. Un copil ai cărui părinţi au multă cugetare trupească are de mic astfel de ?nclinaţii, pentru că ia cugetare trupească de la ei. La ?nceput ea este slabă, ca şi toate celelalte patimi ce se moştenesc - ca urzica care, atunci c?nd o plantezi, o poţi lua ?n m?nă, dar c?nd se măreşte ?nţeapă - dar se poate vindeca de către un duhovnic bun care are discernăm?nt. Iar dacă nu o taie la o v?rstă mică, va trebui să se nevoiască mult să o taie atunci c?nd ea va creşte.

Intervenţia raţiunii omeneşti ?n voia lui Dumnezeu, cu privire la naşterea de prunci De multe ori, destule perechi de soţi ?mi destăinu-iesc neliniştea lor cu privire la naşterea de prunci şi ?mi cer părerea. Unele perechi se g?ndesc să facă doi-trei copii, iar altele doresc să dob?ndească mai mulţi. ?nsă ceea ce ?i va ajuta cel mai mult este să lase lui Dumnezeu acest subiect al naşterii de prunci. Să-şi ?ncredinţeze viaţa lor Proniei dumnezeieşti şi să nu-şi facă programele lor. Trebuie să creadă că Dumnezeu, Care se ?ngrijeşte de păsările cerului, cu at?t mai mult se va ?ngriji de proprii lor copii. Era un marinar care s-a căsătorit la v?rsta de douăzeci şi opt de ani. Sărac şi el, săracă şi fata pe care a luat-o, au ?nchiriat un subsol ?n care să locuiască. T?năra a găsit ceva de lucru şi trăiau foarte cumpătat. ?nchipuiţi-vă, drept masă aveau o ladă de fructe, pe care le-au cumpărat o singură dată. După aceea au dob?ndit şi copii şi făceau mari economii ca să-i crească. Şi cu toate acestea, ?ncet-?ncet s-au căpătuit.

Unii ?ncearcă mai ?nt?i să le aranjeze pe toate celelalte şi după aceea se g?ndesc la copii. Nu-L pun la socoteală deloc pe Dumnezeu. Alţii spun: "Astăzi viaţa este grea. Ajunge un copil, cu toate că şi pe acesta ?l creşti cu destulă greutate", şi nu mai fac alţi copii. Aceştia nu-şi dau seama c?t de mult păcătuiesc cu această concepţie a lor, pentru că nu-şi pun nădejdea ?n Dumnezeu. Dumnezeu este milostiv şi de ?ndată ce va vedea că nu mai pot face faţă, nu le va mai dărui alţi copii.

Mulţi se căsătoresc, dar nu se g?ndesc că scopul căsătoriei este să facă copii şi să-i educe creştineşte. Nu vor copii mulţi, ca să nu aibă necazuri, dar au ?n apartamentele lor c?ini, pisici... Mi-au spus unii că acum 5 ?n America, unii oameni ţin ?n casele lor ?n loc de c?ini, un fel de purceluşi, care sunt foarte scumpi şi nu cresc repede. Au fost făcuţi ?n aşa fel, ?nc?t să-i poată ţine ?n apartamentele lor. Nu vor să aibă copii, pentru că le vine greu să-i spele, etc, dar să spele porci nu. C?inele cel puţin este şi paznic. Dar ca să ţii porci ?n casă... ?nfricoşător! ?n Australia am văzut6 azile pentru c?ini, pisici..., chiar şi cimitir pentru animale. Oamenii, aşa cum progresează, vor creşte şoareci şi vor face conserve din ei pentru a hrăni pisicile, şi vor creşte iepuri pentru a hrăni c?inii, ?n timp ce at?ţia oameni mor de foame. Şi ca să vezi, dacă omoară cineva un c?ine, se poate să plătească mai mult dec?t dacă ar omor? un om. Depinde, fireşte, şi al cui este c?inele... Unde am ajuns?! ?n vremea noastră omul valorează mai puţin dec?t un c?ine.

Şi mă mir cum de unii duhovnici pot spune anumite ciudăţenii. Odată nişte ?nchinători care au venit la Colibă m-au ?ntrebat: "Părinte, Sf?ntul Ioan Gură de Aur scrie undeva ca soţii să nu facă copii?". "Ce sunt acestea pe care le spuneţi? De unde le-aţi auzit?", ?i ?ntreb. "Părintele cutare ne-a spus. Mă duc atunci la acel părinte şi-l ?ntreb: "Ai spus aşa ceva?". "Da", ?mi răspunde acela. "Dar unde ai găsit scris asta?" ?l ?ntreb din nou. "Sf?ntul Ioan Gură de Aur spune aceasta ?n cuv?ntul său ?Despre Feciorie?, ?mi răspunde. "Ascultă, ?i spun, eu nu l-am citit pe Sf?ntul Ioan Gură de Aur, dar nu se poate ca el să fi spus aşa ceva, altceva o fi spun?nd acolo. Adu-mi cartea să văd ce scrie". Acela ?mi aduce cartea şi-mi arată locul. ?l citesc şi văd că Sf?ntul scrie acestea: "Acum s-au ?nmulţit oamenii şi vi se dă posibilitatea să trăiţi şi ?n feciorie. Nu mai este ca ?n vechime c?nd trebuiau să lase urmaşi" 7, şi nu zice "să nu naşteţi copii". ?nsă acela continua să insiste. Este cu putinţă ca fiind cleric şi teolog, să spună astfel de lucruri? Pe l?ngă faptul că vrea să arate că ?l citeşte pe Sf?ntul Ioan Gură de Aur, că scrie şi lucrări teologice, mai vrea să fie considerat şi un duhovnic bun. Ştiţi ce vătămare pricinuiesc astfel de interpretări greşite oamenilor care vor să-şi odihnească g?ndul?

Pentru mulţi care trăiesc lumeşte, astăzi familia nu mai are sens. De aceea tinerii fie nu se căsătoresc, fie se căsătoresc dar nu fac copii, fie ?şi omoară copiii prin avorturi, şi astfel ei singuri ?şi st?rpesc neamul lor. Adică ei singuri se distrug, nu ?i distruge Dumnezeu. ?n timp ce oamenii credincioşi, care ţin poruncile lui Dumnezeu, primesc harul dumnezeiesc, pentru că Dumnezeu este obligat oarecum să-i ajute ?n aceşti ani grei prin care trecem. Şi vedem creştini familişti, aduc?nd la viaţă pe toţi copiii dăruiţi de Dumnezeu, şi cresc?ndu-i ?n frica Lui. Iar toţi aceşti copii sunt echilibraţi, bucuroşi, şi sporesc ?n toate, av?nd asupra lor binecuv?ntarea lui Dumnezeu. Şi de la neliniştea pentru apropierea sf?rşitului lumii, vedem astăzi cum, cu harul lui Dumnezeu, propăşeşte o generaţie bună. Diavolul distruge, dar şi Bunul Dumnezeu lucrează şi nu va lăsa să dispară neamul nostru.

Greutăţi in naşterea de prunci

- Părinte, o femeie care nu este ortodoxă, dacă nu poate dob?ndi copil, ?i este ?ngăduit, dacă cere, să se ?ncingă cu panglica ce o atingem de Sfintele Moaşte ale Sf?ntului Arsenie? 8.

- Crede cu adevărat ?n puterea Sf?ntului sau se g?ndeşte că va fi ajutată ?n chip magic? Dacă crede ?n puterea Sf?ntului i se ?ngăduie s-o poarte.

La unele femei care nu pot dob?ndi copii acţionează legile duhovniceşti, pentru că nu au făcut familie la timp. ?ncep să aleagă, zic?nd: Tiu, acesta este aşa, celălalt altfel", dau apoi o făgăduinţă cuiva, dar ?n acelaşi timp se uită şi la altul, după aceea spun "nu" celui căruia ?i dăduse făgăduinţa, iar acesta ?n loc să considere o binecuv?ntare faptul că ?l lasă ?nainte de a se căsători, merge să se sinucidă. Ei, ce fel de familie va face o astfel de t?nără? Alte femei nu pot face copii pentru că ?n anii tinereţii lor au trăit o viaţă destrăbălată. Iar altele sunt afectate de alimentaţie, căci un număr mare de alimente conţin multe chimicale şi hormoni.

Există şi perechi care, de ?ndată ce se căsătoresc, vor să dob?ndească imediat copii şi dacă ?nt?rzie puţin ?i cuprinde neliniştea. Dar cum să dob?ndească copii c?nd ei sunt plini de nelinişte şi stres? Dacă vor alunga neliniştea şi stresul şi vor pune o bună r?nduială duhovnicească ?n viata lor, atunci vor dob?ndi copii.

Cazuri de nerodire

- Părinte, doi soţi care au stigmatul anemiei mediteraneene ne-au ?ntrebat dacă trebuie să facă copii. Moi le-am spus să-l ?ntrebe pe duhovnicul lor.

- Duhovnicii nu pot spune acestor perechi să nu facă copii. Ci trebuie să le cultive mărimea de suflet, care să-i ?ndemne la ?nfr?nare şi să-i iconomisească cu discernăm?nt.

- Părinte există perechi, care, deşi trăiesc foarte duhovniceşte şi vor să dob?ndească copii, totuşi nu pot.

- Dumnezeu multora nu le dă copii, pentru ca astfel să iubească pe toţi copiii din lume ca pe ai lor şi să-i ajute la renaşterea lor duhovnicească. Cineva nu avea copii, dar atunci c?nd ieşea din casă, toţi copiii din vecini alergau l?ngă el şi ?l ?nconjurau cu multă dragoste. Nu-l lăsau să meargă nici la serviciu Vedeţi, Dumnezeu nu i-a dat acestuia copii, dar i-a hărăzit binecuv?ntarea ca toţi copiii din vecinătate să-l iubească ca pe un părinte, şi să-i ajute duhovniceşte după puterea lui. Judecăţile lui Dumnezeu sunt ad?nc de nepătruns.

Alteori Dumnezeu nu dă copii pentru a se aranja şi vreun orfan. C?ndva, am cunoscut un creştin bun, care exersa profesia de judecător. Odată, c?nd am trecut prin oraşul ?n care locuia, l-am vizitat şi multa lui bunătate m-a ?nduplecat să răm?n o zi la el. Am cunoscut-o şi pe soţia lui, care şi ea ?i semăna soţului ei ?n virtute. De la soţie am aflat despre viaţa duhovnicească a soţului ei, iar de la el despre starea duhovnicească a soţiei. Mai t?rziu am aflat despre ei şi de la alţi mulţi creştini, care i-au cunoscut şi care s-au ?mpărtăşit de facerile lor de bine. Acest om al lui Dumnezeu ?şi ?ndeplinea ?n mod corect profesia de judecător. Dacă vedea că cineva era escroc, nu numai că nu-i primea dosarul, ci ?l şi mustra cu asprime pentru a-şi reveni. Dacă vedea pe unul că era vinovat, dar se caia, ?ncerca să aranjeze cumva lucrurile sau să-i micşoreze pedeapsa. Dacă vedea că este sărac şi nedreptăţit, nu lua deloc bani de la el, şi ?ncerca să-l ?ndreptăţească la judecată. Trăia foarte simplu şi puţinii bani pe care-i c?ştiga ?i ajungeau, chiar şi pentru a ajuta familii sărace. Casa judecătorului credincios era cu adevărat o oază duhovnicească ?n Sahara oraşului. Acolo se adunau oameni ?ndureraţi, săraci, fără serviciu, cu probleme familiare, pe care ?i sprijinea ca un părinte bun. Avea şi cunoscuţi ?n diferite posturi, şi pe oricare dintre ei ?l ruga să ajute pe cineva pentru loc de muncă, boală, etc, niciunul nu-i spunea "nu", pentru că toţi ?l iubeau şi ?l preţuiau. Tot astfel lucra şi femeia lui. Ajuta copii săraci sau tineri care aveau greutăţi cu studiile lor, şi toţi o aveau ca pe o mamă. La un moment dat ea mi s-a pl?ns, spun?n-du-mi: "Părinte, atunci c?nd m-am căsătorit, ?ndată mi-am lăsat serviciul, căci am fost profesoară, deoarece m-am g?ndit că astfel voi putea fi o mamă mai bună. Am cerut de la Hristos să-mi dea şi p?nă la douăzeci de copii, dar, din nefericire, nu mi-a dat niciunul". Atunci i-am spus: "Soră, tu ai mai mult de cinci sute de copii şi ?ncă te mai pl?ngi? Hristos a văzut intenţia ta cea bună, şi te va răsplăti pentru ea. Acum c?nd ajuţi pentru renaşterea duhovnicească a at?tor copii, te faci o mamă mai bună dec?t multe mame şi le depăşeşti pe toate femeile cu mulţi copii. Vei avea şi cea mai mare răsplată, pentru că, prin renaşterea lor duhovnicească, copiii se asigură duhovniceşte ?n viaţa veşnică". După un timp au adoptat şi o fată, căreia i-au dat toată averea lor. Iar ea purta grijă de ei şi după ce bătr?nii au murit, s-a dus la mănăstire, cu toate că şi casa lor era ca o mănăstire, căci ?n ea se citeau toate slujbele. La vecernie şi pavecerniţă veneau şi alţi fraţi ?n Hristos, iar miezonoptica şi utrenia le citeau ei trei. Aceste suflete binecuv?ntate au odihnit multe suflete ?ndurerate. Dumnezeu să-i odihnească şi pe ei.

De aceea spun că cel mai mare şi cel mai bun părinte este cel care s-a renăscut duhovniceşte pe sine ?nsuşi şi ajută şi pentru renaşterea duhovnicească a copiilor din toată lumea, pentru a-i ajuta astfel să ajungă ?n Rai.

- Părinte, unii soţi care nu pot face copii se g?ndesc să ?nfieze vreun copil.

- Da, este mai bine să ?nfieze. Nu trebuie să insiste, căci ce vrea omul nu este ?ntotdeauna şi voia lui Dumnezeu.

- Părinte, părinţii adoptivi trebuie ca la o anumită v?rstă a copilului să-i spună că este ?nfiat?

- Ei, cel mai bine este să-i spună copilului la o anumită v?rstă. Dar ceea ce are mai mare valoare este să-l iubească mult şi cum trebuie pe copil. Există copii care trăiesc cu părinţii lor fireşti, dar iubesc mai mult pe alţi oameni pentru că părinţii lor nu au dragoste.

Familiile cu mulţi copii

Dumnezeu iubeşte şi poartă de grijă mai mult de perechile care au mulţi copii. ?ntr-o familie mare se pricinuiesc copiilor mai multe prilejuri ca ei să se dezvolte normal, at?ta timp c?t părinţii le dau o educaţie bună. Căci un copil ?l ajută pe celălalt, fiica cea mai mare o ajută pe mama, al doilea copil poartă de grijă de cel mai mic, etc. Există sentimentul de dăruire şi trăiesc ?ntr-o atmosferă de jertfire de sine şi dragoste. Cel mic ?l şi iubeşte, dar ?l şi respectă pe cel mare. ?ntr-o familie cu mulţi copii acestea toate se cultivă ?n chip firesc.

De aceea, atunci c?nd ?n familie sunt doar unul sau doi copii, părinţii trebuie să fie foarte atenţi cum să-i crească. De obicei părinţii acestor copii caută să nu le lipsească nimic, iar ei, av?nd de toate, se netrebnicesc cu desăv?rşire. Ia uită-te la o fată singură la părinţi şi care le are pe toate. Are şi servitoarea ei, care-i aduce m?ncarea la ora fixă, care-i va aranja şi camera, etc. Servitoarea este plătită, dar şi sporeşte duhovniceşte, deoarece se dăruieşte pe sine, se jertfeşte, ?n timp ce aceea, dacă nu va face nici cea mai mică jertfire de sine, va răm?ne buştean. Eu recomand tinerilor să-şi ia soţii din fetele familiilor numeroase, deoarece copiii care cresc cu lipsuri materiale se obişnuiesc cu jertfirea de sine, şi astfel se g?ndesc cum să-i ajute pe părinţii lor. Iar lucrul acesta rar ?l ?nt?lneşti la copiii deprinşi cu traiul bun.

Părinţii cu mulţi copii au o inimă bună. Mi-aduc aminte că ?n timpul ocupaţiei germane, printre vecinii noştri era un copil orfan care rămăsese complet singur. Unui familist sărac, cu zece copii, i s-a făcut milă de el, l-a luat ?n casa sa şi l-a crescut şi pe acela ?mpreună cu copiii Iui. Şi ştiţi ce binecuv?ntare a primit după aceea acel om de la Dumnezeu! Oare, Dumnezeu a v?nzătorului de lozuri, deoarece ?n m?nă nu i-ar fi primit sub nici un chip". Este uimitor cum lucrează dragostea lui Dumnezeu pentru cei cu mărime de suflet.

Avorturile sunt un păcat infricoşător

- Părinte, o oarecare femeie de patruzeci de ani, care are copii mari, este ?nsărcinată ?n luna a treia. Bărbatul ei o ameninţă că va divorţa dacă nu face avort.

- Dacă va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu boli şi accidente. Astăzi părinţii ?şi omoară copiii prin avor turi şi nu au binecuv?ntarea lui Dumnezeu. Mai demult dacă se năştea un copil bolnav, ?l botezau, iar dacă murea, pleca ?ngeraş. Dar părinţii aceluia răm?neau cu alţi copii sănătoşi şi astfel aveau binecuv?ntarea lui Dumnezeu. Astăzi, ?nsă, părinţii ?şi omoară copiii sănătoşi cu avorturile şi ţin ?n viaţă pe cei bolnăvicioşi. Apoi aleargă ?n Anglia şi America să-i vindece. Iar aceşti copii, dacă vor trăi, vor face familie şi poate să dea naştere la alţi copii bolnavi. ?n timp ce, dacă ar fi făcut şi alţi copii, nu ar fi alergat at?t de mult pentru unul, pentru cel bolnav, şi nu s-ar fi m?hnit at?t de mult dacă ar fi murit, căci ar fi plecat ?ngeraş de aici.

- Părinte, am citit undeva că ?n fiecare an, ?n ?ntreaga lume, se fac cinci milioane de avorturi şi două sute de mii de femei mor din cauza ?ntreruperilor de sarcină pe care le fac 9.

Ii omoară pe copii, pentru că, aşa cum spun ei, dacă se va ?nmulţi lumea, oamenii nu se vor putea ?ntreţine şi nu vor avea ce să măn?nce. Există at?tea suprafeţe necultivate, at?tea păduri, care, ?n putină vreme, cu mijloacele care există astăzi, ar putea să le facă, de pildă, plantaţii de măsline, şi să le dea celor ce nu au proprietăţi. Ei spun că nu taie copaci, deoarece nu va mai exista apoi oxigen, ?nsă măslinii tot copaci sunt. ?n America ard gr?ul, iar ?n Grecia aruncă fructele, etc, ?n gropi de gunoi, ?n timp ce ?n Africa oamenii mor de foame. Atunci c?nd ?n Etiopia mureau oamenii de foame pentru că era mare secetă, i-am spus unui oarecare cunoscut, care era armator şi ajuta ?n astfel de cazuri, să meargă Ia o astfel de groapă de gunoi, să-i roage să-l lase să ?ncarce un vapor de fructe şi să-l ducă acolo ?n dar. ?nsă sub nici un chip nu i-au dat voie.

C?te mii de embrioni mor ?n fiecare zi! Avortul este un păcat ?nfricoşător. Este o ucidere, şi ?ncă una mare, căci copiii mor nebotezati. Părinţii trebuie să ?nţeleagă că viaţa ?ncepe ?n clipa zămislirii.

Intr-o noapte, Dumnezeu a ?ngăduit să văd o ?nfricoşătoare vedenie, care mi-a arătat care este soarta acelor copii. Era ?n noaptea spre Marţea Luminată. Aprinsesem două lum?nări ?n două tinichele, aşa cum obişnuiesc să fac chiar şi atunci c?nd dorm, pentru cei ce suferă sufleteşte şi trupeşte, vii şi morţi. La ora douăsprezece, ?n miezul nopţii, ?n timp ce rosteam rugăciunea lui Iisus, văd un ogor mare, ?nconjurat cu un gard de zid, semănat cu gr?u care abia ?ncepuse să crească. Eu stăteam ?n afara ogorului şi aprindeam lum?nări pentru cei morţi, pe care le lipeam de zidul ?mprejmuitor. ?n partea st?ngă era un teren viran, plin de st?nci şi văgăuni, care se mişcau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de ţipete sf?şietoare, care-ţi rupeau inima. Chiar şi cel mai ?mpietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi auzit. ?n timp ce sufeream din pricina acelor ţipete sf?şietoare şi mă ?ntrebam de unde provin şi ce ?nseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spun?ndu-mi: "Ogorul cu gr?u, care ?ncă nu a dat ?n spic, este cimitirul cu sufletele morţilor care vor ?nvia. Iar ?n locul care se cutremură de ţipetele sf?şietoare, se află sufletele copiilor care au fost omor?ţi prin avorturi". După această vedenie mi-a fost cu neputinţă să-mi revin multă vreme, din pricina marei dureri ce am simţit-o pentru sufletele acelor copii. Mu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram istovit de oboseală.

- Părinte, se poate face ceva pentru a se abroga legea cu privire la avorturi?

- Se poate, dar trebuie să se mişte puţin guvernul, Biserica, etc, astfel ?nc?t lumea să fie informată despre consecinţele ce le va avea subnatalitatea. Preoţii să explice lumii că legea pentru avorturi este ?mpotriva poruncilor evanghelice. La fel şi medicii să vorbească despre pericolele prin care trece femeia care face avort. Vezi, europenii au avut nobleţea şi au lăsat-o moştenire copiilor lor. Noi am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o şi nu am lăsat-o moştenire generaţiei următoare, de aceea acum legiferăm avorturile, căsătoria civilă, etc.

Atunci c?nd un om ?ncalcă o poruncă a Evangheliei, responsabil este numai el. Dar c?nd un lucru care se opune poruncilor evanghelice se face din partea statului, atunci vine urgia lui Dumnezeu peste tot neamul, ca să se ?ndrepte.


--------------------------------------------------------------------------------

NOTE:

1. Maica Domnului s-a născut ?n chip firesc şi nu fără ?mpreunare. "A fost preacurată", pentru că, aşa cum scrie şi Sf?ntul Ioan Damaschin ?n cuv?ntul său "La Naşterea Preasfintei Stăp?nei noastre Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria", s-a zămislit "?n ?ntreagă ?nţelepciune" (vezi P.Q. 96, 669A), dar, prin nevointa ei, şi-a sporit sfinţenia pe care a primit-o de la părinţi, resping?nd "tot g?ndul nefolositor şi vătămător de suflet ?nainte de a se ?ndulci de el" (Ibidem 676B).

2. Stareţul a pustnicit la Sinai, la Peştera Sfinţilor Qalaction şi Epistimia, ?ntre anii 1962-1964. Iar cele descoperite lui, Stareţul nu ni le-a spus.

3. Fac. 1,31.

4. Referitor la subiectul relaţiilor dintre soţi, Părintele Paisie a scris ?ntr-o scrisoare: "Despre subiectul de care mă ?ntrebi, referitor la relaţiile ?ntre soţi, at?t ale preoţilor căsătoriţi, c?t şi ale mirenilor, Sfinţii Părinţi nu r?nduiesc ceva precis, şi de aceea el este ceva care nu poate fi ?ncadrat ?n canoane, pentru că nu pot fi puşi toţi oamenii pe acelaşi calapod. Sfinţii Părinţi lasă lucrul acesta la discernăm?ntul, mărimea de suflet, sensibilitatea duhovnicească şi la puterea fiecăruia. Pentru a mă face mai ?nţeles ?ţi scriu c?teva cazuri de preoţi căsătoriţi şi mireni care ?ncă trăiesc şi pe care ?i cunosc. Dintre aceştia sunt unii care au venit ?n contact după căsătoria lor şi după ce au dob?ndit unul, doi sau trei copii, au hotăr?t apoi să trăiască ?n curăţie. Alţii vin odată pe an pentru naştere de prunci, după care trăiesc ca fraţii. Alţii evită perioadele posturilor şi după aceea vin ?n contact. Iar alţii nu pot izbuti nici aceasta. Unii, o dată ?n mijlocul săptăm?nii, pentru a avea trei zile ?nainte de Sf?nta ?mpărtăşanie şi trei zile după. Iar alţii se poticnesc şi ?n aceasta. De aceea şi Hristos, după ?nviere, atunci c?nd S-a arătat apostolilor, cunosc?nd neputinţa firii omeneşti, a rostit mai ?nt?i aceste cuvinte: "Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi eu pe voi... Luaţi Duh Sf?nt; cărora veţi ierta păcatele. le vor fi iertate şi cărora Ie veţi ţine, vor fi ţinute". Scopul este să se nevoiască omul cu discernăm?nt şi mărime de suflet, potrivit cu puterile lui duhovniceşti. La ?nceput, fireşte, nu ajută v?rsta, dar, cu c?t trec anii şi se vlăguieşte trupul, se poate impune duhul şi astfel pot şi cei căsătoriţi să guste puţin şi din desfătările dumnezeieşti. Şi astfel se retrag ?n chip firesc de la plăcerile trupeşti, pe care ?ncep să le vadă ca pe nişte nimicuri. ?n felul acesta se ?nduhovnicesc, oarecum, şi cei căsătoriţi ajung?nd astfel ?n Rai pe cărarea odihnitoare cu cotituri. Monahii ?nsă o iau de-a dreptul, căţăr?ndu-se pe st?nci şi astfel se urcă ?n Rai. Trebuie să ai ?n vedere. Părinte, că subiectul relaţiilor conjugale nu este numai subiectul tău şi nici nu ai dreptul să-l aranjezi numai tu singur, ci "cu bună ?nvoială", după cum spune Apostolul Pavel. Dar şi atunci c?nd se face "cu bună ?nvoială", este trebuinţă de atenţie. Căci cel tare duhovniceşte trebuie să se pună ?n situaţia celui slab. De multe ori, ca să nu m?hnească un soţ pe celălalt, spune că este de acord să se ?nfr?neze pentru o vreme, dar lăuntric se chinuieşte. Iar aceasta o pătimesc mai ales femeile, care au şi puţină frică de Dumnezeu, dar au şi un trup vioi. De multe ori, unii bărbaţi evlavioşi din lipsă de discernăm?nt, atunci c?nd aud de la femeile lor că sunt de acord, se silesc să prelungească această perioadă de ?nfr?nare, făc?ndu-le astfel pe femeile lor să se chinuiască, să izbucnească ?n crize de nervi, etc... Bărbaţii crez?nd că femeile lor au sporit ?n virtutea ?nfr?nării, vor să trăiască ?n ?nfr?nare pentru perioade şi mai mari de timp, dar ?n felul acesta duc pe femeile lor ?n ispită, silindu-le să-şi caute prieteni. Şi dacă se ?nt?mplă aceasta, le chinuie mustrarea conştiinţei pentru cădere, iar bărbaţii ?ncearcă să trăiască şi mai virtuos, văz?nd pe femeile lor că nu mai au dispoziţie. Şi cred astfel că ele au sporit duhovniceşte şi nu mai doresc lucruri trupeşti. Fireşte, pricina este egoismul femeiesc justificat şi invidia lor, datorate sentimentului de complexitate pe care ?l au. Femeia atunci c?nd ?l vede pe bărbatul ei că vrea să ducă o viaţă duhovnicească, se sileşte pe sine ca să-l ?ntreacă. Dar, iartă-mă, că am intrat ?n livezi străine, căci lucrarea monahului este şiragul de metanii şi nu aceste subiecte. Dar ca să nu te m?hnesc, am fost nevoit să-ţi scriu c?teva din cele (pe care le ştiu de departe), care ?i chinuiesc pe fraţii noştri din lume şi prin care dau loc vrăjmaşului. Are mare ?nsemnătate şi faptul ca am?ndoi soţii să aibă acelaşi temperament. Iar dacă se ?nt?mplă ca unul să aibă un temperament mai domol şi celălalt mai vioi, atunci trebuie să se facă o jertfă din partea celui mai puternic pentru cel slab, care ?ncet-?ncet va fi ajutat să-şi dob?ndească sănătatea sufletească. Şi astfel, sănătoşi am?ndoi, să meargă ?nainte" (Preot Dionisie Taţi "Stareţul Paisie", Koniţa 1995, pp. 176-178).

5. S-a spus ?n noiembrie 1990.

6. Stareţul a mers ?n Australia ?n 1997, ?n urma invitaţiei făcută de Biserică, pentru a-i ajuta duhovniceşte pe grecii de acolo.

7. Sf?ntul Ioan Gură de Aur, "Despre feciorie", XVI, Pg 48, 546.

8. Sf?ntul Arsenie, aşa cum se vede din viaţa lui, ?n cazurile de sterpiciune binecuv?nta o sforicică şi o dădea femeii s-o poarte ca să i se dezlege sterpiciunea. Stareţul ne spunea ca ?n cazurile asemănătoare să atingem o bucată de panglică de Sfintele Moaşte ale Sf?ntului Arsenie şi să o dăm femeii care are problema, s-o poarte.

Uneori Dumnezeu intenţionat ?nt?rzie să dea copii unei perechi. Aţi văzut că Sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana, precum şi Proorocului Zaharia şi Sfintei Elisabeta abia la bătr?neţe le-a dăruit Dumnezeu copil? Şi aceasta a făcut-o ?n ambele cazuri, pentru a ?mplini planul său cel din veşnicie de m?ntuire a oamenilor.

Soţii trebuie să fie totdeauna pregătiţi să primească voia lui Dumnezeu ?n viaţa lor. Pe cel care se ?ncrede ?n Dumnezeu, El nu-l va lăsa. Moi nu facem nimic pentru Dumnezeu, iar El face at?tea pentru noi. Cu c?tă dragoste şi dărnicie ni le dă pe toate! Există oare ceva pe care Dumnezeu să nu-l poată face? O pereche avea cinci copii, care, atunci c?nd s-au făcut mari, au plecat şi s-au aranjat la casele lor, lăs?ndu-i astfel singuri pe părinţi. Atunci aceştia au hotăr?t să mai facă ?ncă un copil, ca să-l aibă l?ngă ei la bătr?neţele lor. Cu toate că femeia era Ia v?rsta Ia care nu mai putea face copii şi, omeneşte, aceasta era cu neputinţă, aveau ?nsă mare credinţă ?n Dumnezeu şi de aceea au dob?ndit un băiat. Astfel au avut ?mpreună cu ei la bătr?neţe pe fiul lor cel mai mic, pe care l-au crescut şi l-au căpătuit apoi şi pe el.

Naşterea de prunci nu depinde numai de om, ci şi de Dumnezeu. C?nd Dumnezeu vede smerenie la perechea care ?nt?mpină greutăţi ?n dob?ndirea de copii, atunci el le dă nu numai un copil, ci chiar şi mai mulţi. ?nsă atunci c?nd vede ?ncăpăţ?nare şi egoism, nu le ?mplineşte cererea lor, deoarece aceasta ar ?nsemna să-i odihnească ?n patimile lor. De aceea soţii trebuie să se lase cu totul ?n voia lui Dumnezeu şi să spună: "Dumnezeul meu, Tu te ?ngrijeşti de binele nostru, 'facă-se voia Ta'". Şi atunci se va ?mplini ceea ce cer. Deoarece numai atunci se va face voia lui Dumnezeu c?nd spunem: "facă-se voia Ta" şi ne ?ncredinţăm Lui ?ntru toate. ?nsă noi, pe de o parte spunem: "Facă-se voia Ta", iar pe de alta insistăm să se facă voia noastră. Atunci ce să mai facă Dumnezeu cu noi?

9. S-a spus ?n 1980.

Din cartea Viata de familie, Editura EVANGHELISMOS, Bucuresti-2003