Sa va dau si eu acum un "blestem!". Dumnezeu sa va umple inima de bunatatea, si de multa Sa dragoste pana ce o sa "innebuniti", astfel ca sa va plece mintea de pe pamant si sa va aflati de pe acum langa El, in cer. Sa innebuniti cu nebunia cea dumnezeiasca a dragostei lui Dumnezeu! Sa va aprinda Dumnezeu inimile voastre cu dragostea Sa! Sa nu ma mai siliti alta data sa va mai dau si un al doilea, pentru ca "blestemul" meu (cel bun) prinde, fiindca iese din inima mea. Si atunci cand eram in Sanatoriu (in 1966) mi-a fost mila de voi. Unele asteptau de opt ani spunand: "Vom face manastire", dar manastire nu s-a facut. Proiectul se vestejea. Atunci am spus: "Cum voi iesi din spital manastirea va rasari ca o ciuperca. Intr-un an veti fi in manastire!". Si intr-adevar, intr-un an s-a facut manastirea. Am spus aceasta cu toata inima mea. Ati avut dispozitie buna, de aceea nu v-a lasat Dumnezeu. Altfel nu se explica.
Cand te doare de un om care are smerenie si cu toata inima sa iti cere sa te rogi, de pilda, pentru o patima ce il chinuie si-i spui: "nu te teme, te vei face mai bun", ii dai o astfel de binecuvantare, care este o binecuvantare dumnezeiasca. Ea are multa dragoste si durere, de aceea prinde. Este placut lucrul acesta lui Dumnezeu si Dumnezeu implineste binecuvantarea. Adica si numai durerea ce o simte cineva pentru altul este ca o binecuvantare.
Odata, pe cand eram militar, m-a trimis comandantul sa implinesc o fagaduinta la o bisericuta a Sfantului Ioan Inaintemergatorul pentru ca atunci, in razboi, ne-a ajutat Sfantul. Eram trimis sa duc doua sfesnice pentru bisericuta si in acelasi timp sa insotesc pe cineva care trebuia sa treaca pe la Tribunalul militar din Plavpacto. Ceilalti militari i-au spus comandantului: "Ai si gasit om care sa-l predea". Era din Epir, sarmanul, cantaret ambulant, casatorit, cu copii, si era judecat ca s-a ranit singur ca sa scape de razboi. Se gandea: "Mai bine ca am doar un picior, decat sa mor". Am coborat la Agrinio, unde avea niste cunoscuti. "Sa mergem sa-i vad", imi spune. "Sa mergem", ii spun. "Sa mergem aici, sa mergem acolo". Ce sa fac, am mers si eu cu el. Mare osteneala. Si nu voia sa mearga sa-l predau. Imi era mila si mie de el sarmanul. M-a durut foarte mult de el si i-am spus: "Vei vedea, ca tu o vei duce mai bine decat toti. Si comandantul va trimite scrisoare ca sa te bage in vreo slujba, si vei putea sa iti randuiesti si copiii si vei avea si viata in siguranta". In cele din urma, cand am ajuns la Navpacto, am aflat ca si comandantul a trimis o scrisoare si l-a scapat; altfel ar fi fost executat. In timp de razboi lucrurile sunt severe. Comandantului i-a fost mila de el, fiindca era cu familie, si l-a pus bucatar la Centrul de Mobilizare. Si-a adus si familia aproape de el si a petrecut o viata mai buna decat toti. Si fiindca militarii nu mergeau intotdeauna sa manance acolo, mancarea prisosea si astfel isi hranea si copiii sai. Dupa asta toti ii spuneau: "Tu o duci mai bine decat noi toti!" Pentru ca noi toti ceilaiti eram pe munti in zapezi. Ceea ce i-am dorit a fost placut lui Dumnezeu, pentru ca am spus-o cu durere, din adancul inimii mele si de aceea Dumnezeu a implinit-o.
Imi aduc aminte de un alt caz, la Konita, cand eram la Sf. Manastire Stomiu. Dupa praznicul Maicii Domnului de la 8 septembrie, inchinatorii au lasat toate in neoranduiala. Pe cand mai aranjam cate ceva, vad ca a ramas sora mea cu o alta fata sa aranjeze lucrurile. Sarmana aceea mai avea inca doua surori - una mai mica si care se maritase, numai ea ramasese nemaritata. Ce marime de suflet avea! A ramas si le-a aranjat pe toate si la urma mi-a spus: "Parinte, daca e nevoie, putem ramane sa facem si alte treburi". "Atata marime de suflet!", imi spun. Merg in bisericuta si spun cu toata inima mea: "Maica Domnului, randuieste tu cele pentru ea. Eu nu am ce sa-i dau". Si daca as fi avut nu ar fi primit. Ei bine, cum a mers acasa o astepta unul cu care facusem armata impreuna, un baiat foarte bun, un bulgare de aur, si dintr-o familie buna. S-au casatorit indata. Cum a rasplatit-o Maica Domnului!
sursa: Cu durere si dragoste pentru omul contemporan de Cuv. Paisie Aghioratul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu