Să credem cu mărinimie în Dumnezeu

“- Părinte, mă mâhnesc din pricina gândurilor de necredinţă pe care le am.
- Faptul că te mâhneşti şi nu le primeşti înseamnă că gândurile acestea sunt ale celui viclean. Uneori Hristos îngăduie să avem gânduri de îndoială sau de necredinţă, ca să vadă intenţia şi mărimea noastră de suflet. Dumnezeul nostru însă nu este mit ca Dia, Apollon etc. Religia noastră este adevărată, vie. Avem atâta nor de Sfinţi, precum spune şi Sfântul Apostol Pavel[1], care L-au cunoscut pe Hristos, L-au trăit de aproape şi s-au jertfit pentru El. Şi în vremea noastră există oameni afierosiţi lui Dumnezeu care trăiesc stări cereşti şi vorbesc cu îngerii, cu Sfinţii, ba chiar şi cu Hristos şi cu Maica Domnului. Şi-ţi voi spune ceva de la mine, ca să te ajut. Vezi, mă fac şi eu… donator de sânge, descopăr unele fapte ca să ajut. Acolo unde văd vistierie de cunoaştere dar putină credinţă, vreau să întăresc credinţa, de aceea şi spun unele fapte de credinţă.
Când eram mic, la Konita, citeam multe vieţi de Sfinţi şi le dădeam şi la ceilalţi copii să citească sau îi adunam şi citeam împreună. Mă minunam de nevointa cea mare şi de posturile ce le făceau Sfinţii şi încercam să fac şi eu ceea ce făceau aceia. Din multa postire gâtul îmi devenise ca o coadă de cireaşă. Copiii râdeau de mine: “O să-ti cadă capul!”, îmi spuneau. Ce-am tras! In sfârşit. Pe de altă parte fratele meu mai mare îmi lua Vieţile Sfinţilor ce le citeam deoarece mă îmbolnăveam din pricina posturilor şi se temea ca nu cumva să nu pot termina şcoala. De aceea le ascun­deam în pădure, în bisericuţa Sfintei Varvara şi mer­geam acolo în ascuns şi citeam. Intr-o zi, un oarecare vecin, pe nume Kostas, i-a spus fratelui meu: “Il voi face eu să-şi schimbe mintea, să arunce acele cărţi pe care le citeşte şi să lase şi posturile şi rugăciunile”. Aşadar m-a întâlnit - eram atunci cam de 15 ani - şi a început să-mi spună teoria lui Darwin. Spunea-spunea, până m-a ameţit. Aşa cum eram ameţit, m-am dus direct în pădure, la bisericuţa Sfintei Varvara. Am intrat înăuntru şi am început să mă rog lui Hristos: “Hristoase al meu, dacă exişti, arată-mi-Te”, spuneam şi făceam mereu metanii. Era vară. Transpiraţia curgea şi deve­nisem ud leoarcă, mă istovisem cu totul. Dar nici n-am văzut, nici n-am auzit ceva. Nici Dumnezeu nu m-a iconomisit puţin, cel puţin cu un mic semn, cu vreun zgomot, cu vreo umbră. La urma urmei eram un copil. Şi dacă cineva ar fi privit aceasta cu logica omenească ar fi spus: “Dumnezeule, păcat de el sărmanul! De la 11 ani urcă pe stânci, a făcut o astfel de nevointa şi acum trece printr-o criză. L-a ameţit acela cu nişte teorii neghioabe. Acasă are greutăţi de la fratele lui. A plecat în pădure, ca să-Ţi ceară ajutor...”. însă nimic, nimic, nimic! Istovit de multele metanii m-am aşezat puţin. Atunci m-am gândit: «Bine, dar când l-am între­bat pe Kostas ce părere are el despre Hristos, ce mi-a spus?”A fost omul cel mai bun, cel mai drept, mi-a răspuns, şi deoarece propovăduia dreptatea, a lovit în interesele fariseilor şi aceia L-au răstignit din invidie”. Atunci mi-am spus: “Dacă Hristos a fost un om atât de bun, atât de drept, şi n-a apărut niciodată un altul asemenea Lui, iar ceilalţi L-au omorât din invidie şi răutate, merită ca pentru acest om să fac şi mai mult decât am făcut, ba chiar să şi mor”. Indată ce am înfruntat situaţia astfel, a apărut Hristos înconjurat de multă lumină - bisericuţa a strălucit - şi mi-a spus: “Eu sunt învierea şi viaţa, cel ce crede în Mine, de va şi muri, viu va fi”[2]. Cuvintele acestea le citeam şi în Evanghelia pe care o avea deschisă şi o ţinea într-o mână. Aceasta mi-a pricinuit atâta schimbare lăun­trică, încât spuneam mereu: “Kosta, hai acum aici să vorbim dacă există Dumnezeu sau nu”». Vezi, Hristos, ca să Se arate, a aşteptat înfruntarea mea personală şi cu mărime de suflet a situaţiei. Şi dacă de la un copil cere ca să procedeze cu mărime de suflet, cu cât mai mult de la unul mare?
- Părinte, unii se îndoiesc de toată dumnezeiasca Iconomie.
- Dar cum se poate considera basm toată această istorie cu Hristos? Atâtea câte citim în Prooroci - pe care le-au trăit cu sute şi sute de ani înainte de Hristos - în care spun cu atâtea amănunte cele despre Hristos, acestea nu le creează probleme de conştiinţă? In Vechiul Testament se spune deja cu exactitate chiar şi pentru câţi bani va fi vândut Hristos[3]. După aceea se spune că evreii nu vor pune aceşti bani în vistieria Templului, pentru că vor fi preţ de sânge, ci vor cumpăra o ţarină pentru îngroparea străinilor[4]. S-au împlinit şi proorocia lui Zaharia, şi celelalte. Lucruri atât de clare! Şi amănunte atât de multe! Chiar şi pen­tru hainele Lui se spune ce se va întâmpla cu ele[5]. Şi toate acestea s-au spus cu atâţia ani înainte de Naşterea lui Hristos. Aşadar cum să vină gând de necredinţă? Vedem apoi pe Apostolul Pavel! Era prigo­nitor. Mergea la Damasc având un scop. I Se arată Hristos şi-i spune: “Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”. “Cine eşti, Doamne?”, întreabă acela. “Eu sunt Hristos, pe Care tu îl prigoneşti”. Şi după aceea Hristos îl înştiinţează pe Anania, care îl botează[6]. Şi în continu­are, cât s-a chinuit şi s-a nevoit Apostolul Pavel, ca să propovăduiască la toate neamurile! Apoi câţi muce­nici! Unsprezece milioane de mucenici numai la Roma. Toţi aceştia s-au pierdut? Cum să uite cineva toate acestea? Dacă citeşte puţin Evanghelia, poate să nu creadă? Şi dacă ar mai fi existat încă unele amănunte, acestea ar fi ajutat mult ca toţi oamenii să creadă. Dar Dumnezeu intenţionat n-a îngăduit, ca să se cearnă oamenii, ca să vadă câţi Il iubesc, câţi se jertfesc pen­tru El, fără să aştepte minuni etc. Pe un om mărinimos, cred că nu-l ating şi nu-l vatămă oricâte hule ar auzi.
Trebuie să credem în Dumnezeu cu mărime de suflet, nu să dorim minuni ca să credem. Când văd oameni mari că îmi cer să vadă vreo minune ca să creadă, ştii cum mă fac? Să fi fost mici, ar fi avut o oarecare îndreptăţire din pricina vârstei, dar unii ca aceştia să nu facă nimic pentru Hristos şi să spună: “Să vedem ceva ca să credem”, acesta este un lucru foarte ieftin. Oare se vor ajuta cu ceva pe ei înşişi chiar de vor vedea minuni? Vor spune că este vrăjitorie etc.

[1] Evr. 12, 1.
[2] In. 11, 25.
[3] Zah. 11, 1-3.
[4] Ier. 18, 2 şi 39, 9; Mt. 27, 7-9.
[5] Ps. 21, 19.
[6] F. Ap. 9, 1-18.

(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)