vineri, 23 ianuarie 2009

Binefacerile lui Dumnezeu lasă urme adânci în inimă

- Părinte, ce vrea Dumnezeu de la noi?
- Dumnezeu vrea de la noi bunăvoinţa noastră, in­tenţia noastră cea bună, pe care s-o manifestăm fie şi prin puţina noastră nevoinţă mărinimoasă, şi simţă­mântul păcătoşeniei noastre. Pe toate celelalte ni le dă El. In viaţa duhovnicească nu este trebuinţă de braţe solide. Să ne nevoim cu smerenie, să cerem mila lui Dumnezeu şi să-I fim recunoscători în toate. Cel care se predă pe sine în mâinile lui Dumnezeu fără nici un plan al său trece în planul lui Dumnezeu.
Cu cât omul este mai alipit de sinea sa, cu atât rămâne în urmă, nu înaintează duhovniceşte pentru că împiedică mila lui Dumnezeu. Ca să sporească este trebuinţă de multă încredere în Dumnezeu.
Dumnezeu în fiecare clipă mângâie inimile tuturor oa­menilor cu dragostea Sa, dar noi nu înţelegem aceasta deoarece inimile noastre au prins piatră. De îndată ce se va curaţi, inima omului se înduioşează, se topeşte, în­nebuneşte, pentru că vede binefacerile lui Dumnezeu, Care pe toţi îi iubeşte la fel. Pentru cei care se chinuiesc, îl doare, pentru cei care trăiesc viaţă duhovnicească Se bucură. Dacă numai cugetarea la binefacerile lui Dumnezeu poate “să arunce în aer” un suflet mărinimos care se gândeşte la ele, cu cât mai mult dacă se gândeşte la păcatele lui şi la multă milostivirea lui Dumnezeu! Atunci când omului i se curăţesc ochii sufletului, vede purtarea de grijă a lui Dumnezeu, o simte şi o trăieşte cu inima sa cea descojită şi sensibilă şi se topeşte de recunoştinţă, înnebuneşte în sensul cel bun. Pentru ca darurile lui Dumnezeu, atunci când omul le simte, pricinuiesc dâre adânci în inima lui, o brăzdează. Iar apoi când mâna lui Dumnezeu îi mângâie inima sa marinimoasă şi-i atinge crăpăturile, omul explodează lăuntric si i se măreşte recunoştinţa sa faţă de El. Cei care se nevoiesc îşi simt păcătoşenia lor şi binefacerile lui Dumnezeu şi se încredinţează pe ei înşişi marii Sale milostiviri, isi înalţă sufletele lor în rai cu mai multă siguranţă şi cu mai puţină osteneală trupească.

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovniceasca, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu