„Sporeşte-ne credinţa”

- Părinte, prin ce s-au distins unii Sfinţi, mai vechi şi mai noi, de au ştiut când vor muri, când se va întâm­pla cutare eveniment etc?
- Prin multă mărime de suflet, printr-o mare sim­plitate, smerenie şi credinţă. Nu-şi puneau în viaţa lor logica aceea care clatină credinţa. Mare lucru este credinţa! Vedeţi, şi Apostolul Petru prin credinţă a umblat pe apă. Dar de îndată ce a intrat logica, a început să se afunde[1]. V-am spus despre părintele Haralambie[2] care a trăit cu putini ani mai înainte în mănăstirea Kutlumusiu? Era un monah foarte simplu, harnic şi duhovnicesc. Când a îmbătrânit, o gripă pu­ternică l-a aruncat la pat şi medicul a spus părinţilor să nu se depărteze de el, că peste puţin timp îşi va sfârşi viata. Părintele Haralambie a auzit de sub pături şi i-a zis: “Ce spui? Eu nu mor dacă nu vin Pastile ca să spun: «Hristos a înviat!»”. Şi într-adevăr, au trecut aproape două luni, au venit Pastile, a spus “Hristos a înviat!”, s-a împărtăşit şi după aceea a murit. Acest bătrânel mărinimos devenise un copil adevărat al lui Dumnezeu şi împreună cu Dumnezeu şi-a hotărât ziua morţii sale.
- Părinte, cum se întăreşte credinţa?
- Credinţa se întăreşte cu ajutorul rugăciunii. Un om care nu şi-a cultivat credinţa sa de mic, dar are intenţie bună, o poate cultiva prin rugăciune cerând de la Hristos să-i adauge credinţă. Să cerem de la Hristos să ne adauge credinţă şi să ne-o mărească. Ce i-au spus Apostolii lui Hristos? Oare n-au spus: “Sporeşte-ne credinţa? Când spui “sporeşte”, înseamnă că te încredinţezi pe tine lui Dumnezeu. Pentru că de nu se încredinţează cineva pe sine lui Dumnezeu, ce să-i sporească Dumnezeu? Cerem de la Dumnezeu să ne sporească credinţa nu ca să facem minuni, ci ca să-L iubim mai mult.
Ca să se mărească credinţa în Dumnezeu toate ajută. Şi florile, şi lăcustele, şi stelele, şi trăznetele chiar. Toţi le vedem pe acestea, dar nu ne folosim toti, deoarece primim “telegramele”, gândurile ce ni le aduce vrăjmaşul. De pildă, de nu ar fi existat sarea, marea ar fi mirosit urât. Dar cel care cercetează aceas­ta în atelierul lui fără credinţă, nu se foloseşte, deoa­rece inima lui nu s-a curăţit de săruri. Dacă lucrează cineva cu mărime de suflet, cu gând bun, chiar şi cele mai anapoda le vede cu alti ochi, cu iluminare dum­nezeiască, şi îl slăveşte pe Dumnezeu.
1. Mt. 14, 30.
2.Cuv. Paisie Aghioritul, “Părinţii aghioriti”, p.10.
(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)