Şi viaţa în căsătorie şi cea în feciorie sunt binecuvântate

Tinerii in fata celor două căi ale vieţii

Şi viaţa în căsătorie şi cea în feciorie sunt binecuvântate

- Părinte, ce trebuie să răspundem tinerilor care întreabă dacă viaţa monahală este mai înaltă decât cea în căsătorie?
- Mai întâi trebuie să-i faceţi să înţeleagă care este menirea omului şi care este sensul vieţii. Apoi să le explicaţi că cele două căi pe care le-a trasat Biserica noastră sunt binecuvântate, pentru că amândouă îi pot duce în Rai, dacă trăiesc după Dumnezeu. Să presupunem că doi oameni vor să meargă la un loc de închinare. Unul merge cu autobuzul pe drumul principal, iar celălalt merge pe jos, pe o cărare. însă amândoi au acelaşi scop. Dumnezeu şi de primul se bucură şi de celălalt se minunează. Rău este numai atunci când cel care merge pe cărare îl judecă în sinea sa pe celălalt care merge pe drumul public, sau invers.
Este bine ca tinerii care se gândesc la monahism să cunoască faptul că misiunea monahului este foarte mare; trebuie să devină înger. în cealaltă viaţă, în cer, vom trăi ca îngerii, a spus Hristos saducheilor (Mt. 22, 30). De aceea unii tineri cu multă mărime de suflet devin monahi şi încep viaţă îngerească încă din această viaţă.
Dar să nu creadă cineva că toţi cei care merg la mănăstire se şi mântuiesc, numai datorită faptului că au devenit monahi. Fiecare om va da socoteală lui Dumnezeu dacă şi-a sfinţit viaţa pe care şi-a ales-o. Peste tot este trebuinţă de mărime de suflet. Dumnezeu nu face oameni procopsiţi sau neprocopsiţi, dar cel care nu are mărime de suflet, neprocopsit va rămâne orice viaţă şi-ar alege, în timp ce acela care are mărime de suflet se procopseşte oriunde s-ar afla, deoarece harul dumnezeiesc se află cu el. Există oameni căsătoriţi care trăiesc foarte virtuos şi astfel se sfinţesc. Dacă un familist îl iubeşte pe Dumnezeu şi este atras de dragostea Lui, poate dobândi o mare sporire duhovnicească. Iar odată cu aceasta îşi înzestrează copiii cu virtuţi, creând astfel o familie bună, pentru care va lua îndoită răsplată de la Dumnezeu.
De aceea fiecare tânăr trebuie să aibă drept scop să se nevoiască cu mărime de suflet, astfel încât să-şi sfinţească viaţa pe care o va alege. Vrea căsătorie? Să se căsătorească, dar să se nevoiască pentru a deveni un bun familist şi să trăiască în sfinţenie. Vrea monahism? Să se facă monah, dar să se nevoiască pentru a deveni un călugăr bun. Fiecare să-şi măsoare puterile sale, să vadă ce poate face şi, potrivit cu ele să înainteze pe una din cele două căi. Dacă, de pildă, o tânără simte că nu are tăria necesară pentru a deveni monahie, atunci să-I spună lui Dumnezeu cu smerenie: "Dumnezeul meu, sunt neputincioasă. Nu pot duce viaţa de monahie. De aceea trimite-mi un om, care să mă ajute să-mi întemeiez o familie bună şi să trăiesc duhovniceşte". Şi atunci Dumnezeu nu o va lăsa. Dacă se va căsători, va face o familie bună şi va trăi potrivit cu Evanghelia, Dumnezeu nu va cere de la ea nimic mai mult.
Desigur, există tineri de la care Dumnezeu cere puţine lucruri, dar ei din mărime de suflet se nevoiesc mult şi îi oferă mai multe decât li s-a cerut, alegând viaţa monahală. Unii ca aceştia vor primi îndoite cununi. Dacă, de pildă, un suflet are chemare pentru viaţa de căsătorie, dar din mărime de suflet vrea să le jertfească pe toate şi să urmeze viaţa monahală, fapta aceasta îl înduioşează mult pe Dumnezeu. Numai să ia aminte ca imboldurile lui să fie foarte curate, să nu fie mişcat de mândrie. De aici înainte Dumnezeu va risipi toate greutăţile.

Neliniştea tinerilor pentru aflarea rostului lor în viaţă

- Părinte, neliniştea unui tânăr pentru aflarea rostului său în viaţă se datorează necredinţei?
- Nu întotdeauna. Adeseori tinerii care se interesează cum să se aranjeze mai bine, dar să se afle şi aproape de Dumnezeu, se neliniştesc pentru rostul lor în viaţă. Iar lucrul acesta dovedeşte sănătatea lor duhovnicească. A nu se gândi şi a nu se nelinişti un tânăr pentru aflarea rostului său, este dovada unui om indiferent, şi prin urmare unul ca acesta este un neprocopsit. Numai că cei care se neliniştesc pentru aflarea rostului lor trebuie să ia aminte ca neliniştea lor să nu depăşească limita, pentru că diavolul încearcă să o exagereze, să facă din ea un stres, ca astfel să le tină mintea într-o continuă zăpăceală.
Tinerii trebuie să se încreadă în Dumnezeu pentru a se linişti, deoarece Bunul Dumnezeu ca un Părinte iubitor acţionează acolo unde noi, omeneşte, nu putem face nimic. Nu trebuie să se grăbească să ia hotărâri "necoapte" pentru viaţa pe care o vor urma. Cunosc tineri care se neliniştesc mult şi încearcă să-şi rezolve toate problemele dintr-odată. In cele din urmă se încurcă şi îşi părăsesc studiile. Căci având, de pildă, de terminat facultatea, ei se neliniştesc peste măsură pentru viitorul lor, îşi amână studiile şi în cele din urmă se încurcă şi mai rău. Nu se fac toate deodată şi nici nu se rezolvă astfel problemele. Pentru a reuşi în ceea ce vor, trebuie să facă o curăţenie generală înlăuntrul lor şi să pună lucrurile în rânduială. Să se îngrijească ca mai întâi să-şi ia diploma, apoi să-şi găsească un loc de muncă - băieţii să-şi facă stagiul militar - şi în continuare, ajunşi la maturitate, să ia cu ajutorul lui Dumnezeu hotărârea de a face o familie bună, dacă simt înclinaţie către viaţa de căsătorie, sau să meargă la mănăstirea pe care şi-au ales-o, dacă au chemare pentru viaţa monahală.
De aceea, tinerilor care studiază şi au astfel de nelinişti, dar care încă nu s-au hotărât pentru ceea ce vor face în viaţă, le spun să-şi continue studiile şi ceea ce mai târziu îi va îndemna cugetul lor să facă şi îi va odihni, aceea să facă. Dacă există o dispoziţie lăuntrică bună, atunci ajută Dumnezeu şi încet-încet se vor lămuri care viaţă este pentru ei, cea de căsătorie sau cea de feciorie în mănăstire, şi astfel vor afla odihnă.

Să-i ajutăm pe tineri să-şi urmeze chemarea lor

Fiecare om are chemarea lui. Bunul Dumnezeu l-a făcut pe om liber. Are nobleţe şi respectă libertatea omului, lăsând liber pe fiecare să urmeze calea care îl odihneşte. Nu-i pune cu o disciplină militară pe toţi în aceeaşi linie. De aceea tinerii să se lase pe ei înşişi liberi în spaţiul duhovnicesc al libertăţii lui Dumnezeu. Nu se folosesc dacă cercetează ce fel de viaţă urmează sau va urma cutare sau cutare. In privinţa aceasta nu trebuie să fie influenţaţi de nimeni.
Părinţii, duhovnicii, dascălii trebuie să-i ajute pe tineri să-şi aleagă viaţa pe care sunt în măsură să o ducă şi să-şi urmeze chemarea lor adevărată, fără să-i influenţeze sau să le înăbuşe chemarea lor. Hotărârea pentru viaţa pe care o vor urma trebuie să fie a lor. Toţi ceilalţi ne putem exprima numai nişte simple păreri şi singurul drept pe care îl avem este să ajutăm sufletele să-şi afle drumul lor.
Uneori, atunci când discut cu tineri care îşi fac probleme asupra acestui subiect, deşi văd încotro trage balanţa, nu le spun nimic, ca să nu-i influenţez. Ceea ce încerc să fac este numai să-i ajut cât pot pentru a-şi afla calea cea potrivită şi pacea lăuntrică; să dezlipesc tot ce este vătămător, de ceea ce îi odihneşte pentru a lăsa ceea ce este bun şi sfânt, astfel încât în această viaţă să trăiască fericiţi alături de Dumnezeu, iar în cealaltă şi mai fericiţi. Sincer mă voi bucura pentru orice fel de viaţă va alege un tânăr pe care îl cunosc şi totdeauna voi avea acelaşi interes pentru mântuirea sufletului său, numai acesta să fie alături de Hristos, în sânul Bisericii. Il voi simţi ca pe fratele meu, pentru că va fi un fiu al maicii noastre, Biserica.
Fireşte, mă bucur mai ales pentru tinerii care urmează viaţa monahală, pentru că este cu adevărat înţelept cel care urmează această viaţă îngerească, deoarece scapă de "cârligul" diavolului care are ca momeală lumea. însă nu-i poţi pune pe toţi oamenii pe acelaşi calapod. Vezi, Hristos nu a rânduit monahismul ca o poruncă - cu toate că el este calea spre desăvârşire - pentru că nu a vrut să pună asupra tuturor povară grea. De aceea, atunci când tânărul bogat L-a întrebat pe Hristos ce să facă pentru a se mântui7, El i-a răspuns: "Păzeşte poruncile'^. Iar când tânărul a spus că le păzeşte9 şi a întrebat: "Ce-mi mai lipseşte?10, Hristos i-a spus: "Un lucru iţi mai lipseşte. Dacă voieşti să fii desăvârşit, mergi vinde tot ce ai... şi vino de urmează Mie"u. Adică, dacă afla pe cineva cu mărime de suflet, numai atunci vorbea despre desăvârşire; nu punea arcanul pe oameni. Nici nu a învăţat despre monahism, pentru că astfel ar fi "aprins foc" şi poate mulţi ar fi alergat fără discernământ să se facă monahi, pricinuindu-se în felul acesta un rău. Ci a aruncat numai scânteia, iar când a venit clipa potrivită, monahismul a ieşit la iveală.
Aşa şi noi, nu avem dreptul să-i silim pe ceilalţi căci dacă vor, se vor sili ei înşişi - ci numai pe noi înşine, dar şi atunci numai cu discernământ. Până acum, eu nu am spus nici unui tânăr să se căsătorească sau să se facă călugăr. Celor care mă întreabă le spun: "Să faci ceea ce te odihneşte duhovniceşte, numai să fii alături de Hristos". Şi dacă îmi va spune că nu simte odihnă în lume, numai atunci îi voi vorbi despre monahism, ca să-i ajut să-şi afle drumul său.

Hotărâre pentru alegerea modului de viaţă

Anii trec repede. Este bine ca tânărul să nu rămână nehotărât prea multă vreme la răscrucea drumului. Ci să-şi aleagă o cruce - una din cele două căi ale Bisericii noastre - potrivit cu chemarea sa şi cu mărimea lui de suflet şi să înainteze pe ea cu încredere în Hristos. Să-L urmeze pe Hristos la Răstignire, dacă vrea să se bucure pascal. în ambele feluri de viaţă există amărăciuni, însă atunci când te afli lângă Dumnezeu, le îndulceşte dulcele Iisus.
Când cineva trece de treizeci de ani, începe să şovăiască în a se hotărî. Şi cu cât trec anii, cu atât mai mult va şovăi. Cel tânăr se adaptează mult mai uşor în oricare din vieţile pe care le-ar urma. în timp ce acela care a trecut de treizeci, pe toate le cercetează cu raţiunea sa. Caracterul său deja s-a format şi greu se mai schimbă; este beton turnat". Şi uită-te, cei care se "aranjează" la o vârstă mică, fie în viaţa de căsătorie, fie în monahism, păstrează până la bătrâneţile lor o simplitate copilărească şi se armonizează uşor între ei. Am văzut o pereche care s-au căsătorit de mici. Aşa cum vorbea bărbatul, tot astfel vorbea şi femeia; orice făcea bărbatul, făcea şi femeia. Şi fiindcă s-au căsătorit de mici, au împrumutat unul de la altul obiceiurile lor, atât în vorbire, cât şi în comportament, legându-se astfel între ei cu mai multă uşurinţă.
Un proverb spune: "De mic căsătoreşte-te sau de mic călugăreşte-te'. Mai ales tânăra este bine ca până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani să hotărască ce fel de viaţă va urma. După această vârstă "aranjarea" ei se va face tot mai greu, pentru că se gândeşte că nu-i va fi uşor să se supună. Pe lângă aceasta, cu cât trec anii, cu atât dobândeşte mai multe capricii, şi atunci cine o va mai lua? Iar dacă în cele din urmă ajunge la căsătorie, atunci ea caută în aceasta mai mult o protecţie, decât să întemeieze o familie.
Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte. Atunci când era tânăr, alegea el; apoi, însă, îl aleg alţii pe el. De aceea spun că în problema aceasta este trebuinţă uneori şi de puţină nebunie. Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el. Odată a început să plouă, şi printr-o albie a început să curgă apă. Un nebun şi un raţionalist voiau să treacă de cealaltă parte. Atunci raţionalistul a spus: "Se va opri ploaia, se va împuţina apa şi după aceea voi trece". Nebunul, însă, nu a aşteptat, ci rupând-o la fugă prin apă, a trecut dincolo. I s-au udat puţin hainele, dar a mers acolo unde voia. între timp ploaia în loc să se oprească, s-a înteţit şi mai mult. Apa a crescut şi în cele din urmă raţionalistul nu a mai putut trece de cealaltă parte, pentru că de acum era deja primejdios.
Unii au multă mândrie, mult egoism, şi de aceea nu-i ajută Dumnezeu. Ani de-a rândul vin câţiva la Colibă şi mă întreabă: Ce vrea Dumnezeu de la mine, Părinte?". întreabă de parcă Dumnezeu ar avea nevoie de ei, nu ei de Dumnezeu, nici monahi nu s-au făcut, nici nu s-au căsătorit. Ca şi cum ar fi făcuţi din aur şi se tem să nu fie luaţi drept vergele de fier şi băgaţi în beton. Alţii iarăşi mă întreabă: "Părinte, ce să fac? Să mă fac monah sau să mă căsătoresc? Spune-mi pentru ce fel de viaţă sunt?". "Tu ce vrei?" îl întreb. "Şi una şi alta", îmi răspund. Le vor pe amândouă. Dacă le-aş spune gândul meu, că, de pildă, sunt pentru căsătorie şi să se căsătorească, se poate ca ei să nu-şi găsească odihnă, şi atunci vor veni la mine să-mi spună: "Sfinţia Ta mi-ai spus să urmez această viaţă şi iată, acum mă chinuiesc".
- Părinte, cum se poate întâmpla asta?
- Să presupunem că un tânăr are chemare pentru viaţa de căsătorie, dar se gândeşte şi la monahism, însă, dacă nu ia aminte să facă o familie bună şi mai târziu vor apărea probleme pe care nu le va înfrunta duhovniceşte, atunci vicleanul îl va lupta cu gândurile, îi va spune mereu: Tu erai pentru monahism, dar dacă te-ai căsătorit, aşa îti trebuie' şi nu-l va slăbi deloc zi şi noapte.
Unii oameni nu ştiu ce vor. Iată, cu câţiva ani în urmă a venit aici o tânără şi mi-a spus: Părinte, nu mă pot hotărî ce cale să urmez. Vreau să mă căsătoresc, dar mă gândesc şi la monahism. Ce să fac?". "Vezi ce te odihneşte duhovniceşte mai mult, îi spun, şi aceea să faci". Tiu ştiu, îmi spune, dar uneori mi se pare că înclin mai mult spre căsătorie. Părinte, te rog spune-mi Sfinţia Ta ce să fac". "Ei, dacă simţi că înclini mai mult spre căsătorie, îi spun, atunci este mai bine să te căsătoreşti şi Dumnezeu îţi va purta de grijă". "Cu binecuvântarea Sfinţiei Voastre, Părinte, aşa voi face", îmi spune. Vine, deci, astăzi şi-mi spune: "Părinte, m-am căsătorit. Am luat un marinar, om bun, slavă lui Dumnezeu, nu am ce spune, dar mă chinuiesc mult. Sufăr pentru că şase luni suntem împreună, iar şase suntem despărţiţi; o jumătate de an călătoreşte". "Suflet binecuvântat, îi spun, nu spuneai tu că ţi-ar plăcea şi viaţa de căsătorie şi cea monahală? Iată că acum le ai pe amândouă. De ce nu slăveşti pe Dumnezeu, Care a rânduit astfel pentru tine?".
- Părinte, astăzi, însă, trăim ani grei şi de aceea unii tineri şovăiesc să-şi facă familie.
- Nu. Această gândire a lor nu este corectă. Dacă există încredere în Hristos, nu au nimic de care să se teamă. Anii prigoanelor nu erau grei? Oare atunci creştinii au încetat să-şi mai întemeieze familii? Câţi mucenici nu avem care au mărturisit împreună cu femeile şi copiii lor!

Studiile şi rostul în viaţă

- Părinte, mulţi tineri şovăiesc să-şi continue studiile lor, pentru că nu s-au hotărât încă ce fel de viaţă să urmeze. îi preocupă mereu subiectul acesta şi de aceea nu se pot concentra la învăţat.
- Atunci când un oarecare tânăr are astfel de probleme, eu îi spun: "Ai aflat că astăzi există nişte frigidere mari? Bagă, aşadar, acest subiect într-un astfel de frigider până ce îţi vei termina studiile. Nu-ţi spun să arunci cele care te preocupă, ci să le păstrezi acolo, până ce vei termina. Dacă nu te vei îngriji acum de studiile tale, prietenii tăi se vor aranja, se vor linişti, după care vor ?trage la aţă?12 pentru tine, ca să te aranjezi şi tu". Este trebuinţă de multă luare aminte, pentru că aceasta este o măiestrie a vrăjmaşului, ca să le creeze încurcături.
- Părinte, i-am spus unei tinere: "Dacă te gândeşti să te căsătoreşti, să nu mai studiezi".
- Dar până ce se va căsători, ce va face? Va vinde caramele? Este mai bine să termine o facultate sau să înveţe o meserie, pentru că i se poate ivi ceva în viaţă şi atunci îi vor trebui cele pe care le-a învăţat. Odată, o tânără mi-a spus: "Mă gândesc la monahism, dar mereu îmi schimb părerea". "In ce clasă eşti?" o întreb.
"Sunt la liceu în clasa a zecea, îmi spune, dar nu vreau să studiez". "Nu vrei să studiezi?" îi spun. "Atunci îi voi spune tatălui tău să-ti cumpere nişte capre, să-ţi ia şi un câine ciobănesc care să le păzească, să-ţi dea şi un fluier cu care să cânţi, şi astfel să mergi cu ele la păscut. Asta îţi place? Caută să studiezi, sau să înveţi o meserie". "Atunci, Părinte, îmi spune, până ce mă voi hotărî ce să fac, să mă căsătoresc sau să devin monahie, să rămân în mănăstire ca să învăţ meşteşugul smereniei". "Acest meşteşug îl poţi învăţa şi acasă, îi spun, dacă primeşti cu bucurie tot ceea ce îţi spun părinţii tăi. Termină mai întâi şcoala, dă examene pentru facultate şi când vei termina, vom vedea ce vei face". "Dar nu-i mult cinci ani, Părinte, până ce mă voi hotărî?". "Este mult, dar ce să facem, dacă încă nu te-ai ?limpezit??". "Ce vină am eu că sunt nestatornică?" mă întreabă. Nu ai nici o vină, dar deocamdată balanţa nu înclină nici într-o parte, nici în cealaltă".
In aceste cazuri este bine să accentuăm copiilor să ia aminte să nu-şi piardă timpul în zadar, ci să trăiască cât se poate mai duhovniceşte în perioada studiilor lor, să-şi ia repede diploma, care este absolut necesară, şi după aceea va ajuta Dumnezeu. în perioada aceasta să-şi găsească un duhovnic bun care să-i ajute să nu se entuziasmeze uşor de un fel de viaţă sau de celălalt, dar nici să deznădăjduiască. Să aibă răbdare să-şi termine studiile, după care, având şi mai multe condiţii necesare, se vor putea hotărî deja cu mai multă maturitate pentru un fel de viaţă sau altul, sau vor face ceea ce cred ei că este mai bine spre slava lui Dumnezeu. Căci în starea în care se află astăzi lumea, cu cât tinerii se maturizează mai mult, cu atât este mai bine. Nu vedeţi câte se întâmplă astăzi? Şi mai ales atunci când cineva are mult entuziasm, trebuie să ia bine aminte să nu ia hotărâri "necoapte".
- Părinte, există tineri care nu au dispoziţie pentru învăţat, pentru că preferă studiul duhovnicesc şi rugăciunea.
- Nu este bine să lase învăţatul, ci paralel cu lecţiile lor să citească ceva "tare" dintr-o carte patristică, să se roage puţin şi să facă şi vreo metanie, pentru a-şi păstra o cât de mică stare duhovnicească. Atunci când au mult de învăţat, pot face pauze în care să rostească rugăciunea lui Iisus sau să psalmodieze. Căci de vor vrea să facă altceva, care este pentru mai târziu, nu o vor putea face deoarece se vor gândi şi la învăţat, dar nici cu studiile nu vor progresa. Şi astfel, în cele din urmă, nu vor face nimic. în timp ce, dacă vor învăţa, îşi vor lua repede diploma şi apoi vor face ceea ce vor vrea. Atunci când eram în sanatoriu13, timp de câteva zile nu am făcut nici rugăciune, nici metanii, nici post, ci am mâncat ceea ce mi-au dat. "Ia să-i ajut acum puţin pe medici, îmi spuneam, ca să mă ajute şi ei pe mine să mă fac bine, şi după aceea voi face ceea ce voi vrea".
Vin la mine tineri care mi se plâng că părinţii lor îi silesc mereu să înveţe. Dacă îi mai silesc şi eu, nu-i voi ajuta cu nimic. Dar ca să înţeleagă că nu trebuie să-şi lase învăţatul, le dau exemple de copii care nu au învăţat şi mai apoi s-au chinuit, precum şi de copii care au progresat, deoarece au învăţat. Tată, îmi aduc aminte de un caz. într-un oraş erau doi copii vecini. Unul era foarte inteligent. La şcoala primară şi la gimnaziu cu puţin învăţat, acesta obţinea întotdeauna "foarte bine". Celălalt, care avea mai puţină minte dar mai multă stăruinţă, îl urma. în cele din urmă, primul de îndată ce a terminat primul an de liceu, s-a încurcat în diferite anturaje, a lăsat şcoala şi apoi a fost nevoit să lucreze la o întreprindere ca om de serviciu. S-a căsătorit, a dobândit şi doi copii şi se descurca destul de greu. Celălalt a terminat dreptul, a mers şi în străinătate pentru studii superioare şi şi-a luat diploma de manager. într-o zi la întreprinderea unde lucra primul era aşteptat noul director. Toţi spuneau că are pregătire superioară. Şi în cele din urmă noul director era fostul său coleg. De îndată ce l-a văzut, l-a recunoscut. Apoi l-a cuprins o asemenea deznădejde, încât de vreo două-trei ori a încercat să se sinucidă. Atunci cineva i-a spus să vină la Sfântul Munte să mă caute. După ce mi-a povestit despre viaţa sa, a adăugat: "Tocmai pe ăsta să-l am director?". Atunci îi trag o "scu-turătură" puternică. "Mă, îi spun, tu ai fi ajuns şi mai sus decât el. Ai fi dus-o şi tu bine şi copiii tai şi ai fi făcut şi fapte bune. Mu ajunge că te-ai făcut pricină să se chinuiască familia ta, ci mai vrei acum să te şi sinucizi, să le dai lovitura de graţie şi astfel să-ţi rămână copiii orfani. Nu mi-e milă de tine, pentru că ceea ce ai păţit, tu singur ţi-ai făcut-o, ci mi-e milă de copiii tăi. înţelegi ce-ţi spun? Acum caută să faci răbdare şi cred că, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi noul director se va purta bine cu tine. Se poate ca acesta să te pună într-un post mai bun. Şi dacă totuşi nu-ţi vei afla odihna, atunci caută-ţi un alt serviciu, numai să nu-ţi laşi copiii tăi pe drumuri". Şi astfel s-a potolit.
De aceea spun că tinerii care studiază nu păţesc nimic dacă învaţă şi se obosesc puţin mai mult în perioada studiilor lor, căci astfel nu vor rămâne restanţieri, ci vor termina repede şi nu vor avea probleme mai târziu. Văd că toţi tinerii care au rămas restanţieri în timpul studiilor lor, atunci când termină şi sunt numiţi în posturi, rămân iarăşi datori, din obişnuinţă, unuia sau altuia, şi astfel au numai probleme.
- Părinte, dacă un tânăr are o oarecare cunoştinţă în perioada studiilor sale, este bine să-şi facă familie în timp ce studiază?
- Oricât de bună ar fi cunoştinţa, cred că asta va fi în paguba studiilor lui. Chiar dacă ar afla partenera cea mai bună şi s-ar căsători, totuşi aceasta va fi un chin atât pentru femeia, cât şi pentru copiii lui. Este mai bine să-şi concentreze toate puterile lui sufleteşti şi trupeşti la învăţătură, pentru a-şi termina fără prea multă osteneală studiile, după care se va rezolva şi problema aceasta. Căci de îi vor fi puterile împrăştiate, va fi mereu împărţit sufleteşte şi trupeşte.
Viaţa duhovnicească este condiţia de bază pentru asigurarea unui viitor bun
- Părinte, cutare tânără, care v-a spus că se gândeşte la monahism, mi-a destăinuit că un coleg de al ei a întrebat-o de ce nu merge la cinematograf şi nu iese cu băieţii la plimbare. Ce trebuia să-i răspundă?
- Trebuia să-i spună: O astfel de întrebare nici chiar fratele meu nu mi-a pus-o vreodată, şi îndrăzneşti să mi-o pui tu?".
- După câteva zile a întâlnit-o lângă facultate - ea nu-l văzuse - şi a prins-o de umăr. Fata i-a spus numai un "Salut!" şi a intrat imediat înăuntru.
- Nu a procedat bine. In acest caz trebuia să reacţioneze, pentru că, aşa cum s-a purtat ea, se poate să-i fi dat de înţeles că a primit acest gest al lui, şi ast- fel acela îl va mai face şi altădată. Vârsta la care se află acum este puţin dificilă şi nu-i este de folos să se împrietenească cu băieţi. Nici nu trebuie să vorbească cu ei, chipurile să-i ajute. Iar atunci când va cunoaşte un băiat bun şi se hotărăşte să-şi întemeieze o familie, trebuie să spună aceasta părinţilor ei. Şi aceştia vor cerceta dacă acela îndeplineşte condiţiile necesare pentru a face o familie bună. Acum însă când nu a hotărât încă ce fel de viaţă va urma, nu-i foloseşte să vorbească cu băieţi, pentru că se ameţeşte fără motivşi îşi pierde liniştea sufletească. Tinerii care se ocupă cu acestea, sărmanii de ei, sunt foarte ameţiţi şi mereu tulburaţi, neavând pace sufletească. Faţa şi ochii le sunt sălbăticite.
Atracţia sexului femeiesc către cel bărbătesc, şi invers, există în firea omului. Dar să-i spui că acum nu este vreme pentru aceasta. Să-şi caute de studiile ei. Tinerii care cultivă această atracţie de mici răsucesc butonul înainte de a veni vremea rânduită, iar atunci când vine acel ceas, butonul este deja răsucit şi nu se pot bucura, pentru că au trăit această bucurie atunci când nu era vremea potrivită. în timp ce tinerii care iau aminte se bucură mai mult atunci când vine vremea cuvenită, şi până la acel moment au multă pace. Vezi câtă pace sufletească au unele mame care au trăit o viaţă curată, cu toate că au o grămadă de necazuri.
Eu întotdeauna spun cu tărie ca tânărul, înainte de căsătorie, să încerce să trăiască cât mai duhovniceşte, şi să-şi păstreze curăţia, care îi asigură o îndoită sănătate. Viaţa duhovnicească este condiţia de bază pentru orice fel de viaţă ar urma cineva. Lumea a devenit ca un ogor cu grâu, care începe să dea în spic, dar în care intră porcii sălbatici şi îl calcă în picioare. Iar acum arată ca o amestecătură de iarbă, noroi şi spice, culcată la pământ şi numai ici-colo, în vreo margine există şi câte un spic în picioare.
Cu cât mai multă lucrare duhovnicească face cineva în anii copilăriei sale, cu atât mai uşoare îi vor fi toate mai târziu, orice fel de viaţă ar alege. Cu cât se va înarma şi pregăti mai bine înainte de luptă, cu atât mai uşor îi va fi în război, atunci când vor cădea gloanţe în jurul lui sau va fi bombardat. Până va veni vremea ca o tânără să hotărască dacă va deveni monahie sau mamă bună, absolut necesară îi este viaţa curată. De aceea să încerce, cât poate mai mult, să progreseze în studiile ei. Dacă va lua aminte la ochii şi urechile ei şi va alunga gândurile cele necurate, mai târziu va avea mai puţine de aruncat. Iar un tânăr, atunci când întâlneşte o fată bună, să încerce să pună gândul cel bun şi să o considere ca o icoană vie a unei sfinte. Sau, dacă întâlneşte o fată ce a apucat pe un drum rău, să o vadă ca pe sora lui şi să-i pară rău de ea, aşa cum i-ar părea rău de sora sa dacă ar ajunge şi ea tot astfel, căci toţi suntem fiii lui Adam.
- Astăzi însă, Părinte, în facultăţi şi în celelalte şcoli există multe ispite pentru un tânăr.
- Să se împrietenească cu tineri duhovniceşti, ca să fie ajutat şi să se mişte într-o atmosferă duhovnicească. Să nu facem lucrurile mai grele decât sunt. Cunosc mulţi tineri care merg la facultate şi trăiesc în curăţie, prin mica lor osteneală şi cu marele ajutor al lui Dumnezeu.
7 Mt. 19, 16; Mc. 10, 17 şi Le. 18, 18.
8 Mt. 19, 17; Mc. 10, 19 şi Le. 18, 20.
9 Mt. 19, 20; Mc. 10, 20 şi Le. 18, 21.
10 Mt. 19, 20.
11 Mt. 10, 21; Mc. 19, 21 şi Le. 18, 22.
12 Expresie călugărească care arată rugăciunea făcută cu şiragul de metanii pentru sine sau pentru alţii.
13 în 1966 Stareţul, fiind în Sanatoriu, a fost operat la plămâni, pentru că suferea de bronşectazie.
Din cartea Viata de familie, Editura EVANGHELISMOS, Bucuresti-2003