Curatia inimii

- Parinte, Hristos incape in toate inimile?
- Hristos incape, numai ca oamenii nu-L primesc pentru ca nu incearca sa se indrepte. Pentru ca sa incapa Hristos inlauntrul nostru, trebuie sa ni se curete inima. “Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule!”[Ps. 50, 12.].
- Parinte, de ce animalele salbatice nu-i vatama pe Sfinti?
- Pe masura ce se imblanzesc oamenii, se imblanzesc si animalele salbatice si recunosc ca omul este stapanul lor. In rai, inainte de cadere, fiarele salbatice se plecau cu evlavie celor intai ziditi, iar dupa cadere se porneau sa-i sfasie. Atunci cand un om revine in starea de dinainte de cadere, animalele il recunosc iarasi de stapan. Insa astazi vezi oameni care sunt mai rai decat fiarele salbatice, mai rai si decat serpii. Exploateaza copiii fara protectie, le iau banii si atunci cand ajung in vreo situatie grea ii invinuiesc, cheama politia, ii baga si la psihiatrie. De aceea Psalmul 147, pe care il citea Sfantul Arsenie Capadocianul pentru imblanzirea animalelor salbatice, ca ele sa nu faca rau oamenilor, eu il citesc pentru imblanzirea oamenilor, ca ei sa nu faca rau semenilor lor si animalelor.
- Parinte, cum revine omul la starea de mai inainte de cadere?
- Trebuie sa-si curete inima. Sa dobandeasca curatie sufleteasca, adica sinceritatea, cinstea, lipsa de interes egoist, smerenia, bunatatea, ingaduinta, jertfa. In felul acesta omul se inrudeste cu Dumnezeu si harul dumnezeiesc se odihneste inlauntrul lui. Cand cineva are curatia trupeasca, dar nu o are pe cea sufleteasca, Dumnezeu nu Se odihneste in el, pentru ca exista inlauntrul lui viclenie, mandrie, rautate etc. Atunci viata lui este o batjocura. De aici sa incepeti nevointa voastra: sa incercati sa dobanditi curatia sufleteasca.
- Parinte, se poate taia imediat obisnuinta cea rea?
- Mai intai omul trebuie sa inteleaga ca obisnuinta asta il vatama si apoi sa vrea sa se nevoiasca, pentru a o taia. Este trebuinta de multa vointa ca sa si-o poata taia cineva imediat. Precum, de pilda, funia face incet-incet un mic santulet pe marginea fantanii si nu mai aluneca, tot asa si orice obisnuinta, putin cate putin incrusteaza un santulet in inima si cu greutate iese din el. De aceea trebuie sa fie cu luare aminte oricine, sa nu dobandeasca obisnuinte rele, pentru ca dupa aceea este trebuinta de multa smerenie si multa vointa ca sa le poata scoate. Spunea Parintele Tihon: “Obiceiul bun, fiule, este virtute; obiceiul rau, patima”.
Dar am observat ca atunci cand omul, desi se nevoieste, continua sa greseasca si nu se schimba, pricina este egoismul, iubirea de sine si interesul personal. Lipsesc smerenia si dragostea si astfel este impiedicata interventia dumnezeiasca. Insusi omul nu-L ajuta pe Dumnezeu, ca si Acela sa-l ajute pe el. Daca, de pilda, l-ar ajuta Dumnezeu sa-si depaseasca o patima, atunci s-ar umfla, s-ar mandri, pentru ca va crede ca el singur a depasit-o, fara ajutorul lui Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003)