Sa luam aminte foarte mult la greselile intentionate, pentru ca ceea ce va cerceta Dumnezeu este intentia noastra. Greselile pe care le facem din neatentie sunt mai usoare. Unele pacate sunt pacate, dar au circumstante atenuante.
Apoi, daca gresim fara sa vrem, Dumnezeu va randui astfel lucrurile intat greseala noastra sa se foloseasca spre bine. Adica nu ca trebuia sa gresim ca sa se faca acest bine, ci, deoarece am gresit fara sa vrem, Dumnezeu pune in valoare greseala noastra si iese binele. Dar atunci cand facem o greseala intru cunostinta si apoi ne pocaim, sa ne rugam sa nu se faca vreun rau din urmarile greselii noastre.
- Parinte, monahul acela despre care se spune in “Everghetinos” ca timp de zece ani cade in pacat in fiecare zi, dar in fiecare zi se pocaia, cum s-a mantuit?
- Acela era intr-un fel stapanit, robit de pacat. Nu avea intentie rea, dar nu fusese ajutat, a fost imbrancit la rau si de aceea era indreptatit sa primeasca ajutorul dumnezeiesc. Se lupta, il durea, avea pocainta sincera si Dumnezeu in cele din urma l-a mantuit. Vezi, unul poate avea intentie buna, dar daca nu este ajutat de mic si este atras la rau, dupa aceea este greu sa se ridice. Face o incercare, cade, se ridica din nou, iarasi cade; adica se lupta. Dumnezeu nu il va lasa pe omul acesta, deoarece face si el, sarmanul, mica sa incercare, cere ajutorul dumnezeiesc si nu pacatuieste “cu sange rece”. Cineva, de pilda, porneste sa mearga undeva fara sa aiba scopul de a pacatui, ci mergand i se intampla o ispita si cade intr-un oarecare pacat. Se pocaieste, incearca sa-si revina, i se intinde iarasi o cursa si, desi nu are intentie sa faca rau, sarmanul cade din nou si iarasi se pocaieste. Unul ca acesta are circumstante atenuante, pentru ca nu vrea sa faca raul, ci este atras la rau si dupa aceea se pocaieste. Insa cel care spune: “Ca sa reusesc lucrul acela, trebuie sa fac aceasta nedreptate; ca sa reusesc celalalt lucru, trebuie sa fac cutare viclenie” etc., unul ca acesta pacatuieste cu chibzuiala si intru cunostinta. Adica acela isi pregateste planul sau pacatos si programeaza impreuna cu diavolul ce pacat sa faca. Aceasta este ceva foarte rau, deoarece este premeditat. Acesta nu cade in ispita fara sa vrea, ci porneste sa faca ceva impreuna cu ispititorul. De aceea un astfel de om niciodata nu va putea fi ajutat, pentru ca nu i se justifica ajutorul dumnezeiesc, si in cele din urma moare nepocait.
Dar si cei care spun ca se vor pocai la batranete, cum pot fi siguri ca vor apuca sa se pocaiasca si nu vor pleca de aici prin vreo moarte napraznica? Un oarecare antreprenor spunea: “Cand voi imbatrani voi merge la Ierusalim, voi intra in raul Iordanului si atunci mi se vor sterge toate pacatele“, si continua sa traiasca in chip pacatos. In cele din urma, atunci cand nu mai avea nici un curaj, cand de abia mai mergea, a hotarat sa mearga. Si spune unuia dintre mesterii lui: “Mestere, m-am hotarat sa merg la Ierusalim, sa ma spal in raul Iordan”. “O, sefule, ii spune acela, daca esti curat vei ajunge, daca nu esti curat, vei ramane pe drum!”. Si parca a profetit. Indata ce a ajuns la Atena ca sa-si faca hartiile, a murit. I-au luat toti banii, l-au dus la un birou de inmormantari si de acolo l-au trimis in sicriu inapoi in locul lui natal.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu