Recunoştinţă fată de Dumnezeu atât pentru mult cât şi pentru putin

Unii spun: “Cred că Dumnezeu mă va ajuta“, dar pe de altă parte încearcă să adune bani ca să nu se lipsească de nimic. Aceştia Il jignesc pe Dumnezeu pentru că nu se încredinţează pe ei înşişi Lui, ci banilor. Dacă nu vor înceta să iubească banii şi să-şi puna nădejdea lor în ei, nu-şi vor putea pune nădejdea lor in Dumnezeu. Nu spun ca oamenii să nu aibă o economie pusă deoparte pentru ceasul de nevoie, ci sa nu-şi pună nădejdea lor în bani şi să-şi dea inima lor banilor, pentru că astfel Il uită pe Dumnezeu. Cel care face planuri personale fără să se încreadă în Dumnezeu şi spune după aceea că aşa vrea Dumnezeu acesta îşi binecuvintează lucrul rău în mod diavolesc si se chinuieşte mereu. Noi încă n-am înţeles puterea si bunătatea lui Dumnezeu. Nu-L lăsăm să ne guverneze ca un Stăpân, şi de aceea ne chinuim.

La Sinai, acolo, în sihăstria Sfintei Epistimia unde locuiam, apa era foarte puţină. Curgea câte o picătură dintr-o stâncă înlăuntrul unei peşteri, la vreo 20 de metri depărtare de sihăstrie. Am făcut un bazinaş şi se adunau 3 litri de apă în 24 de ore. Când mă duceam să iau apă, puneam bidonaşul să se umple şi spuneam Acatistul Maicii Domnului. Imi udam puţin cu mâna numai fruntea, pentru că aceasta mă ajuta - mi-a spus un medic să fac lucrul acesta - luam puţină apă ca să am de băut, adunam puţin într-o tinichea pentru păsărele, pentru şoarecii pe care îi avea sihăstria. Apa aceasta era şi pentru ca să-mi spăl câte ceva etc. Ce bucurie, ce recunoştinţă simţeam pentru această puţină apă ce-o aveam! Slavoslovie, pentru că aveam apă! Când am venit în Sfântul Munte şi am stat pentru puţin timp la Schitul Ivirului, acolo era multă apă, deoarece locul era către soare. Era un bazin care se umplea şi apa curgea pe deasupra. Uhuu, îmi spălam şi picioarele, şi capul…, dar n-am mai avut acea mân­gâiere. La Sinai mi se umpleau ochii de lacrimi de recunoştinţă pentru puţina apă ce-o aveam, în timp ce în Schit n-am mai avut aceasta din pricina apei îmbel­şugate. De aceea am plecat şi am locuit la vreo 80 de metri mai departe, unde aveam o cisternă mică. Cât de repede uită omul şi se pierde cu belşugul!

Trebuie să ne lăsăm pe noi înşine cu totul proniei dumnezeieşti, voii dumnezeieşti, iar Dumnezeu Se va îngriji de noi. Un monah s-a dus într-o după amiază să citească vecernia pe un vârf de munte. Pe drum a găsit o ciupercă albă şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta. Se gândea că o va lua la întoarcere şi că o va mânca în acea seară. “Dacă m-ar întreba mirenii de mănânc carne” - şi-a spus în gând - “le-aş putea spune că mănânc în fiecare toamnă“. La întoarcere a aflat numai o jumătate din ciupercă - se poate ca vreun ani­mal să o fi călcat - şi şi-a spus: “Se vede că atât trebuie să mănânc“. A luat-o şi a mulţumit lui Dumnezeu pen­tru purtarea Sa de grijă, pentru acea jumătate de ciu­percă. Mai jos a aflat o altă jumătate de ciupercă şi s-a plecat s-o ia, ca să-şi completeze cina sa, dar fiindcă era stricată - poate să fi fost şi otrăvitoare - a lăsat-o şi a mulţumit iarăşi lui Dumnezeu că l-a păzit de otră­vire. S-a dus la Colibă şi a mâncat în acea seară o jumătate de ciupercă. A doua zi, când a ieşit din colibă, a văzut o privelişte minunată. Tot locul acela era plin de ciuperci frumoase şi a mulţumit lui Dumnezeu. Vedeţi, a mulţumit lui Dumnezeu şi pentru întreg şi pentru jumătate, şi pentru cel bun şi pentru cel stricat, şi pentru una şi pentru multe. Mulţumire pentru toate. Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântări îmbelşugate şi lucrează întotdeauna pentru binele nostru. Toate bunurile pe care le avem sunt daruri ale lui Dumnezeu. Toate le-a făcut ca ele să slujească făptura sa, pe om, şi să se jertfească pentru el, de la animale şi zbură­toare, mici şi mari, până la plante - ba chiar şi Dumnezeu însuşi S-a jertfit ca să elibereze pe om. Să nu fim nepăsători pentru toate acestea şi să-L rănim cu marea noastră nemulţumire şi nesimţire, ci să-I mulţu­mim şi să-L slăvim“. _________________________________________________________________________________________________________

[1] Vezi Cuv. Paisie Aghioritul, “Părinţi aghioriţi“, Bucuresti 2004, p. 75.

[2] Cuv. Paisie Aghioritul, “Părinţi aghioriţi“, p. 16.

[3] Orăşel în sudul Greciei.

[4] Adică în Mănăstirea Suroti, după ieşirea din Sfântul Munte.

[5] S-a spus în vara anului 1990.

[6] Constantin Kanaris, personalitate importantă în Revolutia de la 1821 şi în acţiunile ce vizau eliberarea Greciei de sub turci.

[7] Vezi Cuv. Paisie Aghioritul, “Părinţi aghioriti“, p. 56.

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovniceasca, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)