Puterea credinţei

- Părinte, care este pecetea Mielului?
- Cine este Mielul?
- Hristos.
- Care este pecetea Lui? Atunci când se botează creştinul, preotul îl pecetluieşte în chipul Crucii pe frunte spunând: “Pecetea darului Sfântului Duh”. Apoi, de fiecare dată când creştinul îşi face Cruce, se închină Patimii celei mântuitoare a Domnului şi cere puterea Sfintei Cruci, care este puterea morţii pe Cruce a lui Hristos. Când spunem: “Cruce a lui Hristos, mântuieşte-ne cu puterea ta”, chemăm puterea jertfei de pe Cruce a Domnului. De aceea Crucea are mare putere! Dacă, de pildă, plouă şi trăzneşte, se poate ca o cruce mare de fier de pe o clopotniţă să fie lovită de trăznet. Iar dacă acolo jos se află un creştin care are o cru­ciuliţă atât de mică şi spune: “Cruce a lui Hristos, mântuieşte-mă cu puterea ta” - nu-l loveşte trăznetul. Acolo lucrează legile naturale şi cade trăznetul pe cruce şi o dă jos. Aici păzeşte pe credincios o cruciuliţă atât de mică, pentru că a fost chemată în ajutor puterea Crucii.
- Părinte, deşi cer ceva cu credinţă, de ce nu-mi dă Dumnezeu?
- Crezi, ceri, dar dacă nu ai smerenie sau ai pre­dispoziţie spre mândrie, nu dă Dumnezeu. Poate avea cineva credinţă nu numai cât un “grăunte de muştar”[10], ci cât un kilogram de muştar, dar dacă nu are smere­nia corespunzătoare nu lucrează Dumnezeu, pentru că nu-i va folosi. Atunci când există mândrie, nu lucrează credinţa.
Când cineva călătoreşte în această viată cu cre­dinţă, fără a se îndoi, şi cere ajutorul lui Dumnezeu, la început va avea, încet-încet, evenimente mici, apoi mai mari şi va deveni mai credincios. Trăind Tainele dumnezeieşti de aproape, unul ca acesta se face teolog, deoarece nu le prinde numai cu mintea, ci le trăieşte în realitate. Credinţa lui se măreşte mereu, deoarece se mişcă prin fapte dumnezeieşti în altă dimensiune. Dar pentru ca să trăiască cineva tainele lui Dumnezeu trebuie să-şi omoare omul cel vechi, să revină într-un fel la starea de dinainte de cădere. Să aibă nevinovăţie şi simplitate, pentru ca astfel şi cre­dinţa lui să fie nezdruncinată şi să creadă cu convin­gere că nu există nimic pe care să nu-l poată face Dumnezeu. Atunci, când ar auzi despre un om care nu crede sau se îndoieşte de unele lucruri ce au legătură cu ajutorul lui Dumnezeu, ştiţi cât suferă?
- Părinte, dacă cineva crede, numai prin rugăciu­nea sa poate schimba cursul unei situaţii?
- Dacă are credinţă mare, poate schimba multe lu­cruri. Chiar de îşi va fi zidit casa în mijlocul unui torent şi torentul aduce multă apă, dacă va crede cu tărie şi îl roagă cu căldură pe Dumnezeu, torentul se va întoarce îndărăt. Trebuie însă să aibă o astfel de credinţă încât, dacă ar auzi, să presupunem, că s-a făcut o minune şi s-a golit marea şi o ară cu tractorul, iar peştii îi cară cu camioanele, să creadă. Şi nici să nu meargă să vadă. Chiar de ar locui la o sută de metri distantă de mare şi n-ar vedea-o de acolo de unde se află, nu merge să se încredinţeze dacă este adevărat, pentru că nu se îndo­ieşte. Ştie că toate sunt cu putinţă la Dumnezeu, că puterea dumnezeiască nu se poate limita, şi de aceea nu se interesează mai mult. Atât de mare este credinţa lui. Numai credinciosul adevărat trăieşte în chip ade­vărat şi este cu adevărat om al lui Dumnezeu.

(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)