Sa facem binele din dragoste pentru Hristos

- Parinte, ma tem atunci cand ma gandesc la anii grei ce ne asteapta.
- De ce te temi? Oare vei merge in iad sa te chinuiesti impreuna cu diavolii? Sa spui: “Ajuta-ma, Hristoase al meu, sa merg in rai ca sa nu Te mahnesc, pentru ca este dureros ca dupa atatea cate ai facut pentru mine sa ma stii in iad”, aceasta o inteleg. Dar sa vrei sa mergi in rai ca sa nu te chinuiesti, aceasta nu are marime de suflet. Nu o spun aceasta ca sa lasam viata noastra sa devina dezordonata, sa facem neoranduiala si sa mergem in iad, dar de multe ori intra egoismul la mijloc si spunem: “sa fac binele ca sa nu pierd raiul”. Insa de am avea marime de suflet, am cugeta: “Atatia oameni vor merge in iad, sarmanii, care nici in aceasta viata nu au simtit macar putin bucurie adevarata, iar eu ma gandesc la mine?”. Sincer va spun, nu ma preocupa unde voi merge. Pe mine m-am lepadat demult. Nu ca vreau sa fiu departe de Hristos si de aceea nu ma preocupa faptul daca merg in rai, dar scopul meu nu este sa fac binele ca sa merg in rai. “Chiar de ma vei lepada, Hristoase al meu, tot multumit voi fi; nu sunt vrednic de rai”.
Astazi viata noastra a devenit lipsita de bucurie si grea pentru ca s-a imputinat eroismul, marimea de suflet. Chiar si oamenii duhovnicesti gandesc negustoreste. Ajung sa traiasca o viata, chipurile, duhovniceasca, dar de fapt cauta sa se desfateze de orice pana acolo incat sa nu se osandeasca. Unii ca acestia socotesc: “Asta osandeste? Nu osandeste. Deci ma pot desfata de ea”. In problema postului spun: “Maine este vineri. In seara asta pot sa mananc carne pana la douasprezece fara cinci. Asadar ada sa mancam! Dupa douasprezece nu mai merge; se schimba ziua; este pacat”. Adica vor ca nici raiul sa nu-l piarda, dar si in aceasta viata sa se desfateze. Si astfel prin prisma acestei cugetari negustoresti a lor vad si cele despre pacat si cele despre iad. Insa de ar fi gandit cu marime de suflet, ar fi spus: “Hristos S-a rastignit si a suferit atatea pentru mine si eu sa-L ranesc cu o fapta pacatoasa de a mea? Nu pentru altceva nu voiesc sa merg in iad, ci pentru ca nu voi putea suferi sa-L stiu mahnit pe Hristos pentru faptul ca sunt in iad”.
Sa nu facem binele cu socoteli, ca sa luam plata, ci sa ne nevoim din dragoste pentru Hristos. Orice facem, sa-l facem curat, pentru Hristos; sa luam aminte sa nu aiba inlauntru ceva omenesc, iubire de sine, interes etc. Sa avem in minte ca Hristos ne vede, ne urmareste si sa incercam sa nu-L mahnim. Altfel se destrama si credinta noastra si dragostea noastra.
Si daca cercetam cele pe care le facem in viata duhovniceasca: nevointa, post, priveghere etc., vom vedea ca toate ne ajuta sa avem si o buna sanatate trupeasca. Doarme cineva pe pat tare? Si medicii recomanda aceasta, zicand: “Sa dormi pe saltea tare, pentru ca nu-ti foloseste sa dormi pe moale”. Sau facem metanii? Altii fac gimnastica sa-si intareasca muschii. Doarme putin? Somnul mult il moleseste pe om. Nu se spune: “Acesta este adormit, celalalt este treaz”? Adica cele duhovnicesti pe care le face il ajuta si la sanatatea lui trupeasca. Apoi infranarea il ajuta mult pe om. Vezi cum si cei care se ocupa cu diferite cercetari etc. cauta sa traiasca o viata curata, sa nu fie ametiti, ca sa aiba luciditate. Noi desigur nu ne infranam din aceste pricini, ci dinlauntrul celor duhovnicesti pe care le facem iese si acel lucru pe care si-l doresc mirenii. Adica atunci cand facem lucru duhovnicesc, dinlauntrul lui vine si sanatatea trupului.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003)